Turcia a presat NATO să îşi atenueze reacţia oficială faţă de Belarus, legată de forţarea unei aeronave Ryanair de a ateriza pentru arestarea unui jurnalist disident – surse

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turcia a presat NATO să îşi atenueze reacţia oficială faţă de Belarus, legată de forţarea unei aeronave Ryanair de a ateriza pentru arestarea unui jurnalist disident – surse

Turcia i-a presat pe aliaţii din NATO să îşi atenueze reacţia oficială faţă de Belarus, legată de forţarea unei aeronave Ryanair de a ateriza şi de arestarea unui jurnalist disident, duminica trecută, au declarat doi diplomaţi apropiaţi situaţiei, transmite Reuters.

Cei 30 de aliaţi ai NATO au publicat, miercuri, o declaraţie cu două paragrafe, în care au condamnat obligarea unei aeronave a Ryanair de a ateriza pentru arestarea jurnalistului Roman Protasevici, dar nu au inclus măsurile punitive cerute de aliaţii baltici şi Polonia.

Comunicatul a fost, de asemenea, mai puţin strident decât observaţiile publice ale secretarului general NATO Jens Stoltenberg. El a numit incidentul drept o ”deturnare de stat” şi ca fiind ”revoltător”.

Ankara a insistat că orice menţiune privind sprijinul pentru mai multe sancţiuni occidentale asupra Belarusului şi solicitarea de eliberare a prizonierilor politici să nu fie incluse în text, au spus cei doi diplomaţi.

Limbajul care ameninţa cu suspendarea cooperării NATO cu Belarusul a fost, de asemenea, eliminat, au adăugat ei.

Motivele Turciei nu sunt clare.

Diplomaţii au spus că Ankara ar putea încerca să păstreze legăturile cu Moscova, cel mai apropiat aliat al Belarusului, şi să menţină relaţii economice cu Belarus prin Turkish Airlines, care are zboruri zilnice către Minsk.

O altă posibilitate ar putea fi dorinţa Turciei de a primi turişti ruşi în această vară, după pandemia Covid-19.

O creştere a numărului infecţiilor cu coronavirus, luna trecută, şi o mulţime de avertismente de călătorii străine au dus la anularea multor rezervări timpurii şi au sporit perspectivele unui alt sezon turistic pierdut pentru Turcia, care se bazează pe fluxul de numerar din turism pentru a-şi finanţa datoria externă.

Ministerul turc de Externe nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii.

Un oficial al NATO a declarat: „Declaraţia Consiliului Nord-Atlantic asupra Belarusului a fost agreată de către toţi cei 30 de aliaţi prin consens. Nu intrăm în detaliile discuţiilor din Consiliul Atlanticului de Nord, care sunt confidenţiale.”

Unul dintre diplomaţi a declarat că Stoltenberg a câştigat acordul tuturor aliaţilor, inclusiv a Turciei, pentru textul final, publicat pe site-ul NATO, pentru a evita diviziunile publice suplimentare.

Insistenţa Turciei asupra unui text redus a supărat o serie de aliaţi, în special Polonia, Lituania şi Letonia, care au presat pentru o formulare mai dură, au spus diplomaţii.

Un al treilea diplomat a declarat că presiunil Ankarei au vizart în principal utilizarea unei formulări diferite de cea a Uniunii Europene, care detaliază propunerile de sancţiuni. Printre acestea se află o interdicţie a survolului spaţiului aerian al UE de către companiile aeriene din Belarus, împiedicând companiile aeriene din Belarus să folosească aeroporturile din UE, şi solicitarea companiilor aeriene din UE de a evita Belarusul.

Turcia nu este membră a UE, deşi a fost candidată de mulţi ani.

Știri similare

Bulgaria intră într-o perioadă de instabilitate şi incertitudine din cauza unui Parlament fragmentat, în urma alegerilor legislative; populiştii lui Slavi Trifonov devin a doua formaţiune din ţară; naţionaliştii ies din Legislativ

Externe

Rezultate parţiale ale alegerilor legislative din Bulgaria confirmă luni o victorie a conservatorilor premierului Boiko Borisov, însă amploarea votului de protest - împărţit de mai multe partide - deschide o perioadă de instabilitate, relatează AFP....

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentul francez a adoptat o lege care reglementează modul în care este judecat actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani; pedeapsa poate ajunge la 20 de ani de închisoare

Parlamentul francez a adoptat o lege care reglementează modul în care este judecat actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani; pedeapsa poate ajunge la 20 de ani de închisoare

Externe

Parlamentul francez a adoptat, joi, o lege care caracterizează actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani drept viol, pedeapsa putând ajunge până la 20 de ani de închisoare, aducând codul penal mai aproape de legislaţia din multe alte state occidentale, transmite Reuters....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Netanyahu acuză Iranul de atacarea navei israeliene MV Helios Ray şi ameninţă cu o ripostă vizând interese iraniene în Orientul Moijlociu; Teheranul respinge acuzaţiile

Netanyahu acuză Iranul de atacarea navei israeliene MV Helios Ray şi ameninţă cu o ripostă vizând interese iraniene în Orientul Moijlociu; Teheranul respinge acuzaţiile

Externe

Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu a acuzat luni Iranul că se află la originea exploziei de săptămâna trecută care a vizat o navă israeliană la Marea Oman şi ameninţă cu o ripostă vizând interese iraniene ”peste tot în regiunea” Orientului Mijlociu, acuzaţii pe care Iranul le respinge, relatează AFP....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia Europeană amendează BMW şi Volkswagen cu 875 de milioane de euro, în urma unei înţelegeri dezvăluite de Daimler, cu scopul de a restrânge concurenţa în domeniul sistemelor de depoluare

Comisia Europeană amendează BMW şi Volkswagen cu 875 de milioane de euro, în urma unei înţelegeri dezvăluite de Daimler, cu scopul de a restrânge concurenţa în domeniul sistemelor de depoluare

Externe

Comisia Europeană a aplicat joi amenzi în valoare de 502 milioane de euro producătorului german de automobile Volkswagen (VW) şi în valoare de 373 de milioane de euro BMW, pe care le acuză de restrângerea concurenţei în domeniul sistemelor de epurare a gazelor de eşapament ale maşinilor diesel, relatează AFP....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Franţa a anulat o întâlnire cu Marea Britanie la nivelul miniştrilor Apărării, din cauza disputei referitoare la submarine – surse

Franţa a anulat o întâlnire cu Marea Britanie la nivelul miniştrilor Apărării, din cauza disputei referitoare la submarine – surse

Externe

Franţa a anulat o întâlnire între ministrul Forţelor Armate Florence Parly şi omologul său britanic, planificată pentru această săptămână, după ce Australia a renunţat o comandă pentru submarine franceze în favoarea unui acord cu Washingtonul şi Londra, au declarat două surse familiare situaţiei, transmite Reuters. ...

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul de Externe al Franţei confirmă că un jurnalist francez a fost răpit de militanţi islamişti din regiunea Sahel din vestul Africii

Ministrul de Externe al Franţei confirmă că un jurnalist francez a fost răpit de militanţi islamişti din regiunea Sahel din vestul Africii

Externe

Ministrul de Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, a confirmat, duminică, faptul că un jurnalist francez care a dispărut luna trecută în oraşul Gao, din nordul Mali, a fost probabil luat ostatic de militanţi islamişti din regiunea SaheL, situată în vestul Africii, transmite Reuters....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA aprobă vânzarea a 168 de rachete tactice, în vloare de 200 de milioane de dolari, Egiptului şi se angajează să exercite presiuni în problema drepturilor omului după ce un activist american evocă o hărţuire a familiei sale egiptene

Guvernul american al lui Joe Biden a aprobat o vânzare de armament - în valoare de aproape 200 de milioane de dolari - Egiptului, însă s-a angajat să exercite presiuni în problema drepturilor omului, după ce un activist american a evocat o hărţuire a familiei sale, relatează AFP....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Croaţia: Accident soldat cu zece morţi şi 45 de răniţi

Croaţia: Accident soldat cu zece morţi şi 45 de răniţi

Externe

Zece persoane au murit şi alte 45 au fost rănite într-un accident produs în apropierea oraşului Slavonski Brod, pe autostrada care leagă Zagreb de frontiera cu Serbia, relatează AP....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă