Chestorul Liviu Vasilescu, fost inspector general al Poliţiei Române, numit la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Chestorul Liviu Vasilescu, fost inspector general al Poliţiei Române, numit la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie

Chestorul Liviu Vasilescu, fost inspector general al Poliţiei Române, a fost numit, joi, la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie. Vasilescu a demisionat de la şefia Poliţiei Române după ce a fost filmat când s-a întâlnit cu membri ai clanului Duduianu înaintea ceremoniei de înmormântare a lui Emi Pian.

”Începând de azi, 27 mai, prin numirea la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie a domnului Liviu Vasilescu, chestor principal de poliţie, în vârstă de 53 de ani, se face încă un pas important în atingerea obiectivului asumat de a construi instituţii puternice şi eficiente. Este vorba despre un poliţist cu o vastă experienţă operativă şi managerială (30 de ani în Poliţia Română), o persoană respectată în sistem”, a transmis, joi seară, Ministerul Afaferilor Interne.

Sursa citată a precizat că, timp de 10 ani, între anii 1995 – 2005, noul director general al DGA a lucrat în domeniul combaterii criminalităţii organizate (liniile de muncă antidrog şi prinderi în flagrant), ocupând funcţii de conducere timp de 5 ani, coordonând acţiuni operative importante, finalizate cu rezultate deosebite.

”Timp de 13 ani, între anii 2005 – 2018, a condus Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română (DOS), dezvoltând practic această structură la un nivel comparabil cu structuri similare din alte state. De asemenea, pentru ocuparea funcţiei de Director General Adjunct al Direcţiei Generale Anticorupţie, a fost numită doamna Manuela Elena Popescu, comisar- şef, în vârstă de 45 de ani”, a mai transmis MAI.

Liviu Vasilescu şi-a anunţat retragerea de la conducerea Poliţiei Române, la 1 septembrie 2020, după ce a fost filmat când s-a întâlnit cu membri ai clanului Duduianu înaintea ceremoniei de înmormântare a lui Emi Pian.

După apariţia imaginilor în spaţiul public, Liviu Vasilescu a afirmat că a fost ”un demers care este absolut legal, făcut cu bună credinţă”.

Ulterior, IGPR a transmis un comunicat de presă cu ”clarificări”, care însă au nemulţumit şi mai mult opinia publică şi poliţiştii.

Știri similare

Tánczos Barna: În urmă cu cinci ani, conducerea ministerului s-a speriat de presiunea societăţii civile care a cerut interzicerea vânătorii / Fără intervenţie, această populaţie de urs va creşte zi de zi, an de an în România

Exclusiv

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că, fără intervenţia omului, populaţia de urşi, care în acest moment ar putea fi de 8000-9000 de exemplare „va creşte zi de zi, an de an în România”. El explică faptul că s-a ajuns în această situaţie după ce, în urmă cu cinci ani, conducerea ministerului Mediului „s-a speriat de presiunea societăţii civile care a cerut interzicerea vânătorii”. ...

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arafat: Clar că după sărbători este posibil să avem din nou creştere a numărului de cazuri/ Începerea vaccinării nu este egal cu finalizarea problemei/ Ce spune şeful DSU despre starea de alertă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, sâmbătă seară, că o parte a populaţiei nu a respectat măsurile de protecţie şi recomandările de sărbători, de aceea este posibil să urmeze o perioadă cu creşterea numărului de cazuri de infectare. Arafat a precizat că începerea vaccinării nu înseamnă că pandemia a trecut sau poate fi ţinută sub control. ”Vaccinul este o lumină la capătul tunelului, dar încă mai avem mult de mers până să ajungem la final”, afirmă şeful DSU care a precizat că starea de alertă cel mai probabil va fi prelungită. ...

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: Aproape 5.000 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore/ 79 de decese, inclusiv al unei tinere de 18 ani / Numărul pacienţilor de la ATI a trecut de 1.200 / Rata de infectare e în creştere în Bucureşti

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 4.964 de cazuri de COVID-19. Totodată, au fost raportate 79 de decese, inclusiv al unei tinere de 18 ani. La ATI sunt internaţi 1.203 pacienţi. Şi în judeţul Hunedoara rata infectărilor a trecut de 3, astfel că acum Capitala şi cinci judeţe sunt în scenariul roşu....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 3.825 cazuri de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore / 120 de pacienţi au decedat / Numărul pacienţilor de la ATI se apropie de 1.400 / Capitala are o incidenţă de 7,06, iar Ilfov la 8,51 la mie

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni alte 3.825 cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 120 de pacienţi au decedat, iar 1.398 sunt internaţi la ATI. Capitala a ajuns la o incidenţă de 7,06, iar judeţul Ilfov la 8,51 la mie....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Braşov: Victimele incendiului de la depozitul de artificii din Zărneşti nu aveau contracte de muncă / Doi dintre bărbaţi nu aveau deloc docmente, iar cel de-al treilea avea contractul suspendat şi activ începând din 12 august

Niciunul dintre bărbaţii surprinşi de incendiul izbucnit, miercuri seară, la depozitul unei firme de artificii din Zărneşti, judeţul Braşov, nu avea contract cu muncă cu respectiva societate. Doi dintre bărbaţi – între care şi cel decedat - nu aveau deloc contracte, iar al treilea avea contract de muncă valabil de joi, 12 august şi nu trebuia să se afle pe platforma industrială, a constatat Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov. ...

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şefi de secţie de la Institutul Oncologic Bucureşti reclamă lipsa citostaticelor. Conducerea explică situaţia prin numărul mare de pacienţi preluaţi de la centre care nu au mai funcţionat din cauza pandemiei / Reacţia managerului Bogdan Tănase

Şefi de secţie de la Institutul Oncologic Bucureşti au adresat conducerii instituţiei o notă reclamă lipsa citostaticelor. Conducerea explică situaţia prin numărul mare de pacienţi preluaţi de la centre care nu au mai funcţionat din cauza pandemiei, dar şi prin politica de achiziţii greşită a fostei conduceri, dând asigurări că procedurile de negociere simplificată pentru refacerea stocurilor de medicamente sunt în derulare. ”Lupta lor cu boala este lupta mea pentru a le asigura un acces rapid la cel mai bun tratamen”, afirmă managerul Institutului, medicul Bogdan Tănase, referindu-se la pacienţii oncologici....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sanitas va picheta Guvernul, Parlamentul şi sediile mai multor ministere, în semn de protest faţă de măsurile anunţate de Guvern, respectiv reducerea sporurilor, reducerea indemnizaţiei de hrană şi neacordarea voucherelor de vacanţă

Federaţia Sanitas a decis să picheteze Guvernul, Parlamentul şi sediile mai multor ministere, în semn de protest faţă de măsurile anunţate de Guvern, respectiv reducerea sporurilor, reducerea indemnizaţiei de hrană şi neacordarea voucherelor. ”Ignorarea completă a partenerilor sociali va declanşa nemulţumiri masive”, avertizează sindicaliştii. ...

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ordinul care prevede modul în care sunt împărţite spitalele din Capitală în ceea ce priveşte tratarea pacienţilor cu COVID în valul al treilea pandemic, publicat săptămâna aceasta. Vor exista mai multe spitale mari cu circuite COVID şi non-COVID

Medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a explicat pentru news.ro ultimele măsuri pe care specialiştii alături de care gestionează pandemia le iau pentru a preîntâmpina valul al treilea de infectări. Specialistul a explicaT că Ordinul 555 /2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus va suferi transformări. Astfel, mai multe spitale mari din Capitală, acolo unde infrastructura o permite, vor avea circuite special destinate pacienţilor cu COVID şi vor exista altele pentru cei care nu au această boală. ...

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ANSVSA anunţă că a fost reglementată posibilitatea ca asociaţiile şi fundaţiile din domeniul protecţiei animalelor să poată prelua lunar 20 de câini din adăposturile publice

ANSVSA anunţă că a fost reglementată posibilitatea ca asociaţiile şi fundaţiile din domeniul protecţiei animalelor să poată prelua lunar 20 de câini din adăposturile publice

Exclusiv

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă noi reglementări pentru a facilita adopţia câinilor fără stăpân, care prevăd că asociaţiile şi fundaţiile din domeniul protecţiei animalelor pot prelua, lunar, 20 de câini din adăposturile publice. Decizia vine atât pentru a facilita procesul de adopţie a câinilor fără stăpân şi a sprijini asociaţiile în acest sens, dar şi pentru a degreva consiliile locale de costurile pe care le implică organizarea de adăposturi publice şi de îngrijire a câinilor....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Incendiu la Institutul ”Matei Balş” – Voiculescu: Nu am informaţii că ar fi existat alte surse de încălzire/ Existau avize pentru lucrările care s-au făcut acolo/ Corpul de control al premierului şi cel al ministrului Sănătăţii, la faţa locului

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat că nu are informaţii că în pavilionul de la Institutul ”Matei Balş” ar fi existat alte surse de încălzire decât cele care se află într-o unitate medicală şi a precizat că există avize pentru lucrările care s-au făcut în acel corp de clădire. ...

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arafat, despre noua tulpină de coronavirus: Cei care se îmbolnăvesc nu înseamnă că va creşte şansa ca ei să aibă o boală mai gravă

Arafat, despre noua tulpină de coronavirus: Cei care se îmbolnăvesc nu înseamnă că va creşte şansa ca ei să aibă o boală mai gravă

Exclusiv

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că cei care se infectează cu noua tulpină de coronavirus au aceleaşi simptome cunoscute până acum, dar că aceasta se răspândeşte mult mai repede. Arafat a transmis că panica nu este justificată în acest sens....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sorin Cîmpeanu, despre formularul semnat de părinţi pentru testarea copiilor cu simptome: Ministerul Educaţiei nu a cerut luni acest formular/ Nu am identificat baza legală pentru a cere completarea acestui formular celor care nu prezintă simptome

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri seară, că elevii care prezintă simptome de COVID-19 în timpul orelor de curs vor fi izolaţi pentru a-i proteja pe ceilalţi, urmând ca unul dintre părinţi să fie chemat la şcoală pentru a semna acordul în vederea testării. Un astfel de formular de consimţământ nu este necesar luni, odată cu redeschiderea şcolilor, susţine ministrul, adăugând că Ministerul Educaţiei nu a găsit încă baza legală pentru a cere completarea acestui formular celor care nu prezintă simptome. ...

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sindicaliştii din administraţia publică se pregătesc de proteste. Ei reclamă „maniera specifică unui regim dictatorial” prin care Guvernul „urmăreşte” încălcarea unor drepturi

Sindicaliştii din administraţia publică se pregătesc de proteste. Ei reclamă „maniera specifică unui regim dictatorial” prin care Guvernul „urmăreşte” încălcarea unor drepturi

Exclusiv

Membrii sindicatelor din administraţia publică anunţă că se pregătesc de acţiuni de protest. Mişcările de stradă sunt, conform Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, "urmare a intenţiilor Guvernului României, exprimate de către primul-ministru, prin care, într-o manieră specifică unui regim dictatorial, coaliţia aflată la guvernare urmăreşte încălcarea unor principii constituţionale şi europene" ale angajaţilor din acest sector bugetar. ...

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul va aloca bani din fondul de rezervă pentru achiziţionarea medicamentelor necesare pentru tratamentul bolnavilor de coronavirus/ Bani alocaţi şi pentru funcţionarea Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi pentru unele aeroporturi

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat, joi, că în şedinţa de Guvern se discută mai multe proiecte de hotărâre prin care se vor aloca bani din fondul de rezervă. Unul dintre actele normative prevede alocarea de fonduri pentru achiziţionarea medicamentelor necesare pentru tratamentul bolnavilor de coronavirus, iar altul pentru funcţionarea Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. ...

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefectul de Argeş: 21 de elevi, trei cadre didactice şi o secretară de la 19 unităţi de învăţământ, confirmaţi cu COVID-19/ A considera educaţia o prioritate, asta se vede în faptele noastre, nu în vorbe

Prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, anunţă că 21 de elevi, trei cadre didactice şi o secretară, de la 19 unităţi de învăţământ din judeţ, sunt infectaţi cu noul coronavirus, în cele mai multe fiind cazuri fiind vorba despre şcoli gimnaziale sau licee. Prefectul afirmă că cele mai multe infectări s-au făcut în afara şcolii şi reclamă faptul că mulţi părinţi îşi duc sau îşi lasă copiii la petreceri, evenimente private sau în locuri aglomerate, iar în acest context face un apel la părinţi să evite astfel de evenimente, subliniind că "a considera educaţia o prioritate se vede în faptele noastre, nu în vorbe"....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă