G7 cere eliberarea ”imediată” a lui Ptotasevici şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
G7 cere eliberarea ”imediată” a lui Ptotasevici şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din Belarus

Miniştrii de Externe din statele membre G7 condamnă joi, ”cu cea mai mare fermitate”, arestarea de către Belarus a jurnalistului din opoziţie Roman Protasevici şi a partenerei sale Sofia Sapega şi cer ”eliberea imediată şi necondiţionată” a acestora şi a celorlalţi jurnalişti şi deţinuţi politici din ţară, relatează AFP.

Şefii diplomaţiilor statelor membre G7 – Canada, Franţa, Germania, Italia Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite – şi al Uniunii Europene (UE) denunţă, într-un comunicat, ”punerea în pericol a securităţii pasagerilor şi echipajului” avionului Boeing aparţinând Ryanair, deturnat către Minsk, care reprezintă o ”atingere gravă a reglementărilor aviaţiei civile”.

Ei denunţă de asemenea un ”atac grav împotriva libertăţii presei”.

”Ne intensificăm eforturile, prin impunerea unor noi sancţiuni, pentru ca autorităţile belaruse să răspundă pentru faptele lor”, anunţă ei.

Miniştrii cer Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (OACI), care se reuneşte joi, să ”răspundă de urgenţă acestei provocări la adresa reglementărilor şi normelor sale”.

”Vom folosi toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru ca regimul” preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko ”să dea socoteală”, ameninţă, într-un mesaj postat pe pe Twitter, ministrul britanic de Externe Dominic Raab, în contextul în care Regatul Unit, care prezidează acest an G7, se pregăteşte să găzduiască summitulm şefilor de stat şi de guverne începând de la 11 iunie, la Cornwall, în sud-vestul Angliei.

Aleksandr Lukaşenko a provocat indignarea Occidentului după ce a trimis duminică un avion de vânătoare de tip MIG-29 să intercepteze avionul Ryanair, care asigura o legătură între două state membre UE, de la Atena la Vilnius, la bordul căruia se aflau jurnalistul disident belarus Roman Protasevici şi partenera sa Sofia Sapega, care au fost arestaţi.

Lukaşenko a sfidat Occidentul şi a dat asigurări miercuri în faţa unor demnitari, în urma unui val de condamnări şi unei noi serii de sancţiuni impuse de UE regimului pe care-l conduce din 1994, că a acţionat ”în mod legal”.

Știri similare

Blinken, într-o vizită-surpriză în Afganistan, pentru a discuta despre retragerea SUA; talibanii refuză să participe la Conferinţa de pace de la Istanbul, din cauza încălcării Acordului de la Doha

Blinken, într-o vizită-surpriză în Afganistan, pentru a discuta despre retragerea SUA; talibanii refuză să participe la Conferinţa de pace de la Istanbul, din cauza încălcării Acordului de la Doha

Externe

Secretarul de Stat american Antony Blinken efectua joi o vizită-surpriză în Afganistan, cu scopul de a prezenta Guvernului afgan planul administraţiei lui Joe Biden cu privire la retragerea tuturor trupelor americane până la 11 septembrie, la marcarea a 20 de ani de la atentatele teroriste de la 11 septembrie, relatează AFP....

Vizualizări: 402, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele ales Biden va prelungi rapid restricţiile de călătorie pentru persoane din Europa şi Brazilia, inversând o măsură de relaxare adoptată de Trump

Preşedintele ales Biden va prelungi rapid restricţiile de călătorie pentru persoane din Europa şi Brazilia, inversând o măsură de relaxare adoptată de Trump

Externe

Preşedintele ales Joe Biden intenţionează să prelungească rapid restricţiile de călătorie pentru majoritatea persoanelor venite din Europa şi Brazilia, la scurt timp după ce Donald Trump a decis să le ridice începând cu 26 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt al lui Biden, transmite Reuters....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Angela Merkel va discuta duminică posibila înăsprire a restricţiilor, după ce numărul de contaminări a crescut în Germania

Angela Merkel va discuta duminică posibila înăsprire a restricţiilor, după ce numărul de contaminări a crescut în Germania

Externe

Cancelarul Angela Merkel se va întâlni cu liderii germani, duminică, şi va discuta despre o eventuală înăsprire a restricţiilor în ţară după ce numărul de contaminări cu noul coronavirus a crescut şi au fost făcute mai multe apeluri privind noi acţiuni în încercarea de a opri răspândirea bolii....

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autorităţile americane au plasat în carantină mii de doze ale vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer şi BioNTech, pentru că au fost transportate la o temperatură prea scăzută

Autorităţile americane au plasat în carantină mii de doze ale vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer şi BioNTech, pentru că au fost transportate la o temperatură prea scăzută

Externe

Autorităţile din Statele Unite au anunţat, miercuri, că au plasat în carantină mii de doze ale vaccinului pentru Covid-19 dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech, livrate în California şi Alabama, în urma unei anomalii apărute în timpul transportului care a dus la stocarea acestora la o temperatură prea scăzută, transmite CNBC....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump, în continuare influent, în pofida ”impeachment”-ului, îl primeşte la Mar-a-Lago pe liderul minorităţii republicane în Camera Reprezentanţilor Kevin McCarthy şi promite să ajute Partidul Republican să preia Camera în alegerile de la jumătate de mandat din 2022

Fostul preşedinte american Donald Trump l-a primit pe liderul minorităţii republicane în Camera Reprezentanţilor Kevin McCarthy la luxoasa sa reşedinţă Mar-a-Lago din Florida - un semn al influenţei sale în tabăra republicană, în pofida criticilor acesteia cu privire la rolul pe care l-a jucat în violenţele de la Capitoliu, soldate cu cinci morţi şi din cauza cărora a fost inculpat de ”incitare la insurecţie” în Congres - şi s-a angajat să ajute Partidul Republican în viitoarele alegeri de la jumătate de mandat, în 2022, relatează AFP....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indonezia: Poliţia din Jakarta a stabilit un centru pentru identificarea victimelor zborului SJ182. Autorităţile cred că avionul s-a prăbuşit în largul insulelor Laki şi Lancang

Indonezia: Poliţia din Jakarta a stabilit un centru pentru identificarea victimelor zborului SJ182. Autorităţile cred că avionul s-a prăbuşit în largul insulelor Laki şi Lancang

Externe

Poliţia Metropolitană Jakarta a stabilit un centru pentru identificarea victimelor în cazul dezastrelor, la Spitalul Kramat Jati, pentru ca cei care au murit după prăbuşirea aborului SJ182 al Sriwijaya Air să fie identificaţi, informează antaranews.com....

Vizualizări: 409, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Papa Francisc se simte bine după intervenţia la colon

Papa Francisc se simte bine după intervenţia la colon

Externe

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a fost supus cu succes unei intervenţii chirurgicale la colon, într-un spital din Roma, a transmis Vaticanul. ...

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un desen uitat al lui Matisse, vândut cu 220.000 de euro la licitaţie

Un desen uitat al lui Matisse, vândut cu 220.000 de euro la licitaţie

Externe

Un desen al lui Henri Matisse, care a stat ani de zile pe un dulap, fără ca proprietara sa să-şi imagineze valoarea acestuia, a fost vândut la licitaţie cu 220.000 de euro, sâmbătă, la Manosque, anunţă casa de licitaţii Ivoire, relatează AFP....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă