Zinedine Zidane îl anunţă, joi, pe Florentino Perez că pleacă de la Real Madrid

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zinedine Zidane îl anunţă, joi, pe Florentino Perez că pleacă de la Real Madrid

Zinedine Zidane, antrenorul echipei Real Madrid, se va întâlni, joi, cu preşedintele Florentino Perez, pentru a-l informa că nu va mai continua la gruparea vicecampioană a Spaniei, informează lequipe.fr.

Potrivit presei spaniole, Zidane şi-a anunţat jucătorii de plecarea sa, după ce formaţia madrilenă nu a câştigat niciun trofeu în sezonul recent încheiat.

Zinedine Zidane a câştigat 11 trofee ca antrenor principal al Real Madrid.

Francezul a revenit la conducerea tehnică a echipei Real Madrid la 11 martie 2019 după 284 de zile de la plecarea sa, în locul lui Santiago Solari.

În vârstă de 48 de ani, tehnicianul francez a preluat prima dată Real Madrid în ianuarie 2016. În doar doi ani şi aproape cinci luni, el a câştigat nouă trofee cu formaţia madrilenă: de trei ori consecutiv Liga Campionilor (2016-2018), campionatul Spaniei în 2017, Supercupa Spaniei în 2017, Supercupa Europei în 2016 şi 2017, şi Cupa Mondială a cluburilor, în aceiaşi ani.

În al doilea mandat, el a cucerit titlul în Spania şi Supercupa Spaniei, în sezonul 2019/2020.

Massimiliano Allegri, Raul şi Antonio Conte sunt pe lista tehnicienilor ce îi pot lua locul francezului pe banca Realului.

Știri similare

Zaniolo anunţă că va rata Euro-2020

Zaniolo anunţă că va rata Euro-2020

Sport

Fotbalistul echipei AS Roma, Nicolo Zaniolo, care a suferit două accidentări grave anul trecut, a declarat că va rata Campionatul European din această vară....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Real Madrid l-a împrumutat de Odegaard grupării Arsenal

Real Madrid l-a împrumutat de Odegaard grupării Arsenal

Sport

Clubul Real Madrid l-a împrumutat pe fotbalistul norvegian Martin Odegaard grupării Arsenal Londra, înţelegerea fiind valabilă până la sfârşitul acestui sezon....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Perez, despre Superliga europeană: Vom salva fotbalul

Perez, despre Superliga europeană: Vom salva fotbalul

Sport

Florentino Perez susţine că prin înfiinţarea Superligii europene se va salva fotbalul, preşedintele clubului Real Madrid apreciind că mereu când sunt schimbări sunt persoane care se opun....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marcu şi Chivulete arbitrează meciurile de joi, din Liga I

Marcu şi Chivulete arbitrează meciurile de joi, din Liga I

Sport

Arbitrii Florin Mihai Marcu şi Andrei Florin Chivulete vor conduce la centru partidele FC Botoşani – FC Argeş şi CFR Cluj – Academica Clinceni, care se vor disputa joi, în etapa a XVI-a a Ligii I....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sampdoria – AS Roma, scor 2-0, în Serie A

Sampdoria – AS Roma, scor 2-0, în Serie A

Sport

Sampdoria a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa AS Roma, în etapa a XXXIV-a a campionatului italian Serie A....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CSU Sibiu – Beşiktaş, scor 81-90, în grupa D a FIBA Europe Cup

CSU Sibiu – Beşiktaş, scor 81-90, în grupa D a FIBA Europe Cup

Sport

Echipa de baschet masculin CSU Sibiu a fost învinsă joi, în cea de-a doua partidă din grupa D a FIBA Europe Cup, la turneul de la Istanbul, scor 90-81 (48-42), de formaţia turcă Beşiktaş Istanbul. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sirianca Hend Zaza, 12 ani, cea mai tânără sportivă care evoluează la JO după 1968

Sirianca Hend Zaza, 12 ani, cea mai tânără sportivă care evoluează la JO după 1968

Sport

Jucătoarea siriană de tenis de masă Hend Zaza a devenit, la 12 ani, cea mai tânără sportivă care evoluează la Jocurile Olimpice din 1968. Ea este totuşi puţin mai în vârstă ca românca Beatrice Huştiu, care la 11 ani şi 158 de zile a evoluat la Jocurile Olimpice de la Grenoble, din 1968....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă