Dani Coman speră ca Astra Giurgiu să rămână în Liga I după ce Comisia de Disciplină a FRF va analiza cazul UTA
Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăPreşedintele clubului Astra , Daniel Coman, speră ca UTA să fie retrogradată de Comisia de Disciplină a FRF şi formaţai din Giurgiu să rămână astfel în Liga I.
„Mai e un meci, luni, în care Comisia de Disciplină va analiza situaţia echipei UTA Arad, care este similară cu situaţia echipei FC Argeş atunci când a fost retrogradată. Eu cred că se va lua decizia corectă ca şi în cazul FC Argeş. Eu cred că Astra va merge mai departe, e creaţia lui Ioan Niculae. Le-am transmis jucătorilor că e ultimul meu meci la Astra. Decizia era luată de mai demult, dar din respect pentru jucători şi domnul Niculae, am stat până la final. Cu siguranţă va veni altcineva, care va face mai mult, pentru că aceşti jucători merită. Sunt ferm convins că această echipă se putea califica în play-off, dar la problemele care au fost, la jucătorii străini care au plecat de lângă familii, prieteni şi noi nu le-am oferit nimic, era greu. Nu ştiu unde voi merge încă, a fost un an greu, voi vedea ce voi face”, a declarat Coman la Digisport, după finala Cupei României, adăugând: „Ar trebui făcut un fond pentru jucători din drepturile TV, peste tot, iar jucătorii să se gândească doar la fotbal, nu la datorii, la rate la bănci sau la faptul că nu au motorină să vină la stadion”.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două persoane fizice, Claudiu Drăgan şi Decebal Grădinaru, reprezentanţi ai clubului UTA Arad, pentru mai multe infracţiuni de dare de mită, şi a unei alte persoane, pentru două infracţiuni de complicitate la dare de mită.
„În cursul lunii mai 2017, cei doi reprezentanţi ai unui club de fotbal din Arad, prin intermediul celuilalt inculpat, ar fi promis suma de 70.000 lei jucătorilor din cadrul unei echipe de fotbal din Suceava pentru ca aceştia să câştige meciul pe care îl aveau de jucat cu o echipă de fotbal rivală (din Sfântu Gheorghe). În perioada menţionată, cei doi inculpaţi, printr-un alt intermediar, au promis 80.000 lei sau 40.000 lei, jucătorilor de la o altă echipă, din Brăila, pentru ca aceştia să câştige ori să termine la egalitate meciul pe care îl aveau de jucat cu aceeaşi echipă de fotbal rivală”, arată DNA, în rechizitoriu.
Conform sursei citate, miza acestor demersuri era ca echipa din Arad pe care cei doi inculpaţi o reprezentau să promoveze în Liga 1.
În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, cei doi inculpaţi ar fi remis unui arbitru (martor în cauză) suma de 13.500 lei prin intermediul persoanei fizice care a fost complice şi care a fost trimisă în judecată alături de cei doi coautori.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.
Radu Vişan, secretarul general al FRF, a sesizat Comisia de Disciplină de acest dosar de la DNA. În cazul în care UTA va fi găsită vinovată, riscă retrogradarea şi Astra ar rămâne astfel în Liga 1.
Astra Giurgiu a fost învinsă, sâmbătă, în finala Cupei României, cu scorul de 3-2, de Universitatea Craiova, după prelungiri.