Avertizare cod galben şi cod portocaliu de inundaţii în 24 de bazine hidrografice, până sâmbătă la prânz / Codul roşu de pe Crişul Negru se transformă în portocaliu şi se prelungeşte încă 24 ore
Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă


Chestionarul de exprimare a intenţiei de vaccinare în rândul elevilor minori va fi distribuit, începând de vineri, în unităţile de învăţământ, prin intermediul inspectoratelor şcolare. Acesta nu este obligatoriu şi nu constituie obligaţie de vaccinare, ci are rolul de a îi sprijini pe cei care doresc să se vaccineze şi au acordul informat, în scris, al părinţilor sau reprezentanţilor legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în şcoli....
Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat, duminică, referindu-se la acuzaţia că a vrut să mute transplanturile la Viena, că, în anul 2016, s-a ”legat” de mafia transplanturilor din România şi a arătat că în acea perioadă se făceau opt transplanturi pulmonare pe an, în timp ce în perioada 2016 – 2020, cât nu a fost el la conducerea Ministerului Sănătăţii, s-au făcut în total opt transplanturi. Voiculescu a declarat că în cele patru luni de mandat din actualul Guvern a încheiat un acord cu Italia privind transplantul....
Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că peste 18.000 de persoane se programează, în medie pe oră, pentru vaccinare, iar 109.800 de persoane s-au programat pe platforma online pentru a se vaccina în noile cabinete deschise pentru administrarea serului produs de Pfizer BioNTech. ...
Vizualizări: 504, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti au anunţat că, duminică seară, s-a produs o degajare de fum la un tablou electric dintr-o cameră tehnică a Aeroportului "Henri Coandă", o parte dintre pasagerii aflaţi în terminal fiind duşi în altă zonă, până la evacuarea fumului. Traficul pe aeroport nu a fost perturbat, au arătat aceştia....
Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, vinri seară, că în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sunt vaccinaţi între 30 – 40% dintre angajaţi, iar la DSU cei mai mulţi s-au vaccinat....
Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 800 de persoane din judeţul Prahova au decedat, de la începutul pandemiei, din cauze asociate infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Cele mai recente şase decese la pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 s-au înregistrat de miercuri până joi, fiind vorba de persoane cu vârste cuprinse între 69 şi 89 de ani. Cel mai tânăr prahovean mort din cauze asociate infecţiei cu noul coronavirus avea 18 ani....
Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că săptămâna viitoare estimează să fie închisă licitaţia pentru modernizarea a 40 de kilometri de conductă de termoficare, precizând că este optimist că firmele care vor câştiga vor putea începe lucrul. ...
Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Sănătăţii explică modul în care funcţionează vaccinul Johnson & Johnson, al patrulea aprobat în Uniunea Europeană. Vaccinul utilizează un adenovirus inofensiv, care nu se poate înmulţi (replica) în organismul uman. ...
Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu a anunţat că va fi alocată suma de 460 de milioane lei din Fondul de rezervă al Guvernului către Ministerul Sănătăţii, printr-o hotărâre care va luată miercuri de Executiv. El a mai spus că acest lucru arată că pregătirea valului patru al pandemiei de către MS a fost suboptimală, în legătură cu asigurarea medicamentelor şi cheltuielile făcute pentru ATI....
Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autorităţile din judeţul Dâmboviţa propun prelungirea carantinei zonale pentru comuna Pucheni, în condiţiile în care, la finalul a 14 zile de carantină, indicele de infectare cu virusul SARS-CoV-2 se menţine ridicat. În ultimele două săptămâni numărul cazurilor de COVID-19 nu doar că nu a scăzut, ci a continuat să crească, iar rata de infectare este mai mare decât atunci când a fost impusă măsura carantinării. ...
Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) arată că, potrivit datelor centralizate în Marea Britanie referitor la cazurile de infectare cu varianta Delta a coronavirusului, doar 15% au fost înregistrate la persoanele vaccinate cu schemă completă şi doar 4% din cazurile care au necesitat spitalizare la persoane tinere (sub 50 de ani) provin din rândul celor vaccinaţi cu schemă completă....
Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că relocarea elevilor de la Colegiul "Gheorghe Şincai" din Capitală în vederea renovării clădirii monument istoric se va face numai prin consens între Primărie, Inspectoratul Şcolar şi unitatea de învăţământ şi după consultarea părinţilor şi a elevilor. Ministrul îşi exprimă convingerea că actuala conducere a şcolii va fi schimbată cu una "care să manifeste mai multă competenţă în a apăra drepturile elevilor şi profesorilor decât se întâmplă în acest moment"....
Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 10.000 de poliţişti vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia Paştelui Catolic, în această perioadă urmând să mai acţioneze peste 5.000 de pompieri, peste 4.200 de poliţişti de frontieră, 13 elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie. De asemenea, peste 300 de jandarmi vor acţiona în zonele turistice la sfârşitul acestei săptămâni. ...
Vizualizări: 327, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefectul Capitalei Alin Stoica a declarat că sunt aşteptate propunerile membrilor din Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, însă cei mai mult consideră că trebuie menţinute măsurile aflate în vigoare pentru Capitală şi înăspritre controalele. El a adăugat că este luată în calcul suspendarea activităţii societăţilor comerciale şi operatorilor economici care nu respectă regulile pentru prevenirea şi combaterea COVID-19. Despre trecerea şcolilor în sistem online, prefectul a precizat că acest lucru nu se va produce automat, ci va fi luată măsura atunci când va fi propusă de Inspectoratul Şcolar şi DSP. Stoica a mai spus că nu este exclusă nicio posibilitate în momentul de faţă, întrebat despre o eventuală carantinare a Bucureştiului....
Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefectura a făcut publice măsurile care se aplică de duminică în Bucureşti, după ce rata de infectare a trecut de 2, printre acestea numărându-se limitarea la 50% din capacitate a numărului spectatorilor la competiţiile sportive şi la 70% în săli de spectacole şi cinematografe. De asemenea, există limitări pentru numărul participanţilor la nunţi şi botezuri....
Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Apele încep să se retragă în comuna vrânceană Bilieşti, cea mai afectată de inundaţii, în urma ploilor abundente din ultimele zile. Sunt însă zeci de case inundate, la fel şi 550 de hectare de culturi agricole care sunt afectate în totalitate. Conform estimărilor iniţiale, în Vrancea, 16 localităţi au fost lovite de inundaţii după episodul din weekend....
Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne Raed Arafat a declarat că există dovada scăderii anticorpilor obţinuţi prin vaccinare, însă persoanele vaccinate au o protecţie în faţa unor forme severe ale bolii, dacă se infectează cu SARS-CoV-2. Arafat a precizat că se aşteaptă decizia finală de la nivel european privind administrarea celei de-a treia doze de vaccin....
Vizualizări: 426, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) face precizări privind notificarea persoanelor aflate pe listele de aşteptare, arătând că se respectă categoria de populaţie prioritară şi ordinea înscrierii pe liste. Între subcategoriile Etapei a treia nu se face o prioritizare. Dacă o persoană se mută de pe lista de aşteptare de la un centru pe alta, va ocupa următoarea poziţie după cei deja înscrişi. Dacă o persoană îşi anulează rezervarea şi apoi se reînscrie pe lista de aşteptare, îşi pierde poziţia iniţială....
Vizualizări: 322, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, anunţă că de la sfârşitul lunii aprilie va începe vaccinarea anti-COVID în cabinetele medicilor de familie, el precizând că a cerut Direcţiilor de Sănătate Publică din judeţe să facă liste cu medicii care vor să se implice în campania de vaccinare. Gheorghiţă precizează că persoanele care se vor vaccina la medicul de familie nu vor trebui să se programeze în platforma de vaccinare....
Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secretarul de stat la Ministerului Sănătăţii Andrei Baciu a declarat că primele doze din vaccinul Johnson & Johnson vor veni în România la începutul lunii aprilie, iar autorităţile iau în calcul ca acesta să fie administrat şi prin medicii de familie....
Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă