Raport al Avocatului Poporului – Numărul poliţiştilor e insuficient, unele sedii de secţii de poliţie sunt degradate, în mediul rural nu au utilităţi, iar încălzirea se face cu lemne, vestele antiglonţ sunt insuficiente, iar amamentul învechit

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Raport al Avocatului Poporului – Numărul poliţiştilor e insuficient, unele sedii de secţii de poliţie sunt degradate, în mediul rural nu au utilităţi, iar încălzirea se face cu lemne, vestele antiglonţ sunt insuficiente, iar amamentul învechit

Lipsa de poliţişti afectează, în mediul urban, în mod special, departamentele judiciare, unde personalul este copleşit de numărul mare de dosare, iar în mediul rural afectează întreaga activitate, permanenţa la sediul unităţii de poliţie fiind aproape imposibil de asigurat, relevă un raport prezentat miercuri de Avocatul Poporului. Din acelaşi document rezultă că sediile unor secţii de poliţie sunt degradate, în altele staţiile de emisie – recepţie din dotare nu au semnal, în timp ce în cazul secţiilor din mediul rural nu există utilităţi, iar încălzirea se face cu lemne, pe care poliţiştii le primesc întregi si le sparg în spatele secţiei, unde este de altfel şi toaleta. O situaţie specială se înregistrează la Rucăr, unde ţeava de gaz trece chiar pe lângă sediul poliţiei, care are încălzire cu lemne. De asemenea, raportul mai notează că armamentul este vechi şi depăşit din punct de vedere tehnic, existând risc de accidentare, staţiile de emisie-recepţie nu funcţionează în toată aria de acoperire, din cauza absenţei releelor, iar vestele antiglonţ şi antiînjunghiere uneori lipsesc sau sunt insuficiente, fiind înregistrată şi o situaţie în care raportul este de o vestă la opt posturi de poliţie.

Știri similare

Robert Negoiţă: Nu trebuie să desfiinţăm PUZ-ul, pentru că ne ducem într-un haos/ PUG-ul actual este expirat de mult timp şi nu mai există nici o posibilitate legală de a fi prelungit

Robert Negoiţă: Nu trebuie să desfiinţăm PUZ-ul, pentru că ne ducem într-un haos/ PUG-ul actual este expirat de mult timp şi nu mai există nici o posibilitate legală de a fi prelungit

Exclusiv

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, consideră că desfiinţarea Planurilor Urbanistice Zonale va produce haos în Capitală. "Consider că treaba primarului general în primul rând este să ne furnizeze un PUZ. Noi la Sectorul 3 am iniţiat un PUZ de reglementare, disperaţi de faptul că nu avem niciun document urbanistic valabil. PUG-ul actual este expirat de mult timp şi nu mai există nici o posibilitate legală de a fi prelungit", afirmă el....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG 50/ 2021 referitoare la decontarea navetei elevilor

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG 50/ 2021 referitoare la decontarea navetei elevilor

Exclusiv

Avocatul Poporului a atacat, miercuri, la Curtea Constituţională OUG 50/ 2021 referitoare la decontarea navetei elevilor. Avocatul Poporului consideră că există motive de neconstituţionalitate extrinsecă, nefiind solicitat avizul Consiliului Economic şi Social, dar şi de neconstituţionalitate intrinsecă, întrucât decontarea este condiţionată de existenţa unui serviciu public de transport în comun, lucru care nu poate fi garantat, dar şi de anumite limitări ale distanţelor şi sumelor. ...

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coduri galben şi portocaliu de caniculă, respectiv furtuni, până marţi seară, în majoritatea regiunilor/ De miercuri, canicula şi disconfortul termic se vor semnala în toată ţara, iar Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare vor fi sub Cod portocaliu

Meteorologii au emis mai multe avertizări, marţi fiind Cod galben de caniculă în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare. Până marţi seară, în zonele de munte, în Oltenia, Dobrogea, local Moldova, Muntenia şi sud-vestul Transilvaniei va fi Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, în timp ce în judeţele Tulcea, Galaţi, Brăila şi Vaslui va fi Cod portocaliu. În cursul nopţii se vor semnala furtuni în judeţele Constanţa şi Tulcea. De miercuri şi până vineri, va fi Cod galben de caniculă şi disconfort termic în toată ţara....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bătaie între elevi, la o şcoală din Tecuci. Poliţia şi unitatea de învăţământ au declanşat anchete – VIDEO

Bătaie între elevi, la o şcoală din Tecuci. Poliţia şi unitatea de învăţământ au declanşat anchete – VIDEO

Exclusiv

Poliţiştii din Galaţi au întocmit un dosar penal în urma apariţiei pe reţelele sociale a unui filmuleţ în care doi elevi de la o şcoală din Tecuci apar lovindu-se extrem de grav, cu lovituri puternice, totul întâmplându-se sub privirile celorlalţi, colegii, unii dintre ei amuzându-se chiar. De asemenea, o anchetă a fost demarată şi la nivelul şcolii. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: Campania de vaccinare merge bine. Păstrăm obiectivul de a vaccina 10.4 milioane de români, cu ambele doze, până la sfârşitul lui septembrie şi cel puţin 1.2 milioane români, cu ambele doze, până la 29 martie

Premierul Florin Cîţu consideră că, în România, campania de vaccinare merge bine şi se menţine obiectivul ca, până la sfârşitul lunii septembrie, să fie vaccinaţi 10,4 milioane de români, cu ambele doze, şi cel puţin 1,2 milioane români, cu ambele doze, până la 29 martie. El prezintă o statistică din care reiese că România se află printre primele ţări în ceea ce priveşte dozele de vaccin administrate....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Educaţiei cere tuturor angajaţilor din învăţământ să-şi anunţe disponibilitatea de a se vaccina/ Situaţia trebuie trimisă până în 15 ianuarie, fiind unul dintre factorii luaţi în calcul pentru deschiderea şcolilor

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni seară, că a trimis o adresă tuturor inspectoratelor şcolare judeţene, dar şi tuturor universităţilor, pentru a realiza o situaţie a angajaţilor dispuşi să se vaccineze. Statistica trebuie finalizată până în 15 ianuarie la ora 16.00, fiind unul dintre factorii luaţi în calcul pentru redeschiderea şcolilor. ...

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea de Apel Bucureşti a anulat hotărârile CNSU şi ordinele miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii prin care au fost suspendate cursurile „faţă în faţă” în toate unităţile de învăţământ/ Decizia nu este definitivă

Curtea de Apel Bucureşti a anulat hotărârile Comitetului Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă şi ordinele miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii prin care au fost suspendate cursurile "faţă în faţă" în toate unităţile de învăţământ. Decizia de joi nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un poliţist local din Sectorul 1 şi-a reclamat şefii că l-au obligat să poarte uniforma de serviciu / Armand: Sper să înţeleagă că problemele de fashion nu sunt în atribuţiile Poliţiei Sectorului 1

Un poliţist local din Sectorul 1 şi-a reclamat şefii că l-au obligat să poarte uniforma de serviciu. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a transmis că ”problemele de fashion nu sunt în atribuţiile Poliţiei Sectorului 1”....

Vizualizări: 563, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tipul de vaccin folosit în fiecare centru de vaccinare, numărul de locuri disponibile şi numărul de persoane aflate pe lista de aşteptare, disponibile în platforma de programare

Tipul de vaccin folosit în fiecare centru de vaccinare, numărul de locuri disponibile şi numărul de persoane aflate pe lista de aşteptare, disponibile în platforma de programare

Exclusiv

Comitetul de coordonare a vaccinării şi STS au lansat harta interactivă a centrelor de vaccinare, pe tipuri de vaccin, astfel încât orice persoană interestă poate vedea în platforma de vaccinare ce vaccin este folosit la fiecare centru, câte locuri sunt disponibile şi câtepersoane sunt pe listele de aşteptare....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prahova: 14 decese în 24 de ore, la pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19. O sută de persoane din 327 de teste făcute de duminică până luni au rezultate pozitive

Prahova: 14 decese în 24 de ore, la pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19. O sută de persoane din 327 de teste făcute de duminică până luni au rezultate pozitive

Exclusiv

Paisprezece pacienţi cu infecţie SARS-CoV-2 din judeţul Prahova au murit, de duminică până luni, conform raportărilor oficiale, numărul deceselor în acest judeţ reprezentând peste 10% din cel raportat la nivel naţional în rândul bolnavilor de COVID-19. Deşi rata de pozitivare a testelor este una mare - aproape unu din trei pacienţi testaţi a ieşit pozitiv, în 24 de ore - rata de infectare în judeţ este una scăzută, de sub 2 la o mie de locuitori. ...

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Administraţia instalaţiilor de transport pe cablu din Sinaia a oprit vânzarea cartelelor pentru telegondola care urcă de la Cota 1400 la pârtiile de la Cota 2000, din cauza rafalelor de vânt

Administraţia instalaţiilor de transport pe cablu din Sinaia a oprit vânzarea cartelelor pentru telegondola care urcă de la Cota 1400 la pârtiile de la Cota 2000, din cauza rafalelor de vânt

Exclusiv

Administraţia instalaţiilor de transport pe cablu din Sinaia a oprit, duminică, vânzarea cartelelor pentru telegondola care urcă de la Cota 1400 la pârtiile de la Cota 2000, din cauza rafalelor de vânt care ajung la o sută de kilometri pe oră. Sus, pe munte, sunt turişti care au urcat deja, iar pentru aceştia instalaţiile telescaunul şi teleschiul funcţionează. ...

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 51 de cazuri noi de COVID-19 şi 4 decese/ 44 de decese din perioada anterioară, anunţate/ Numărul pacienţilor de la ATI se menţine sub 70. Patru judeţe au coeficientul infectărilor cumulate 0

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 51 de cazuri noi de COVID-19 şi 4 decese înregistrate în ultimele 24 de ore. 44 de decese din perioada anterioară au fost raportate. La ATI sunt 61 de pacienţi. Patru judeţe au coeficientul infectărilor cumulate 0...

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: M-as fi vaccinat cu oricare dintre vaccinurile disponibile. De un an există o campanie împotriva măsurilor luate de Guverm pentru a opri pandemia. Astfel de acţiuni pot fi comparate cu cele ale unor terorişti – VIDEO

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, în contextul problemelor referitoare la vaccinul AstraZeneca, că s-ar fi vaccinat cu oricare dintre vaccinurile anti-COVID disponibile şi a acuzat că în România există de un an de zile o campanie împotriva măsurilor luate de Guverm pentru a opri pandemia, inclusiv împotriva vaccinării, comparând aceste acţiuni ale contestatarilor cu cele ale unor terorişti....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dâmboviţa: O treime dintre localităţile judeţului depăşesc indicele de infectare de 1 la 1.000 de locuitori. Cea mai mare rată de infectare este de 6.61 la mie, în Văleni

Dâmboviţa: O treime dintre localităţile judeţului depăşesc indicele de infectare de 1 la 1.000 de locuitori. Cea mai mare rată de infectare este de 6.61 la mie, în Văleni

Exclusiv

Un număr de 29 dintre cele 90 de localităţi ale judeţului Dâmboviţa raportează un indice de infectare cu virusul SARS-CoV-2 de peste unu la o mie de locuitori, în timp ce la nivelul judeţului există şi 14 localităţi care nu au niciun caz activ de COVID-19. Cea mai ridicată rată de infectare este în localitatea Văleni – Dâmboviţa, unde sunt 16 cazuri active de boală din 2419 localnici. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă