Anchetatorii federali, interesaţi de activitatea de consultanţă derulată de Rudy Giuliani în România

Vizualizări: 482, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anchetatorii federali, interesaţi de activitatea de consultanţă derulată de Rudy Giuliani în România

Anchetatorii federali au pus întrebări despre activitatea de consultanţă derulată în România de Rudy Giuliani, fost primar al New Yorkului şi avocat personal al lui Donald Trump, potrivit unor surse citate de Politico.

Luna trecută, agenţii FBI au efectuat percheziţii în biroul şi apartamentul din New York ale lui Giuliani şi au confiscat telefoane şi computere, ca parte a anchetei cu privire la eventuala încălcare a legii prin munca lui pentru entităţi străine, inclusiv încălcarea Foreign Agents Registration Act (FARA).

Giuliani a spus că niciodată nu a reprezentat un cetăţean străin şi că stipulează în mod special în contractele sale că nu va face lobby pentru entităţi străine sau că nu le va reprezenta.

În 2018, Rudy Giuliani i-a scris o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis în care deplângea „excesele” făcute de Direcţia Naţională Anticorupţie şi a cerut amnistie pentru cei care au fost condamnaţi pentru infracţiuni de către acest organism în ultimii ani.

Ce nu a menţionat Giuliani în scrisoare a fost că a trimis-o în numele Freeh Group, firmă de consultanţă înfiinţată de Louis Freeh, fost director FBI, care i-a plătit fostului primar un onorariu pentru a lucra la proiectul România. În 2018, Giuliani a refuzat să dezvăluie suma şi scrisoarea este singurul document al său legat de România care este cunoscut.

Gabriel “Puiu” Popoviciu, mogul român condamnat la şapte ani de închisoare într-un caz de fraudă imobiliară, l-a angajat pe Freeh în 2016 pentru a analiza dovezile împotriva lui. Freeh Group a găsit „numeroase deficienţe de fapt şi de drept” în cazul care a dus la condamnarea lui. Un purtător de cuvânt al preşedintelui României a declarat, pentru Politico, că Iohannis nu a răspuns vreodată acelei scrisori. 

În 2015, Popoviciu l-a angajat şi pe Hunter Biden, fiul vicepreşedintelui de atunci Joe Biden, pentru a ajuta la oprirea investigaţiei privind frauda. Hunter Biden ar fi încetat să lucreze pentru Popoviciu până la momentul în care Giuliani a fost implicat, în 2018. Acesta din urmă l-a criticat aspru pe Hunter Biden pentru legăturile sale cu entităţi străine, inclusiv din Ucraina şi China.

Popoviciu şi partenerii săi de afaceri deţineau francizele Pizza Hut şi KFC şi filiale ale unor hoteluri străine în România. Controversa are în centru un teren din nordul Bucureştiului care a fost cumpărat foarte ieftin şi pe care au fost construite clădiri de birouri, un mall, showroom-uri de automobile şi chiar noua ambasadă a SUA în România. Popoviciu, care a locuit la un moment dat în New Jersey, se afla la Londra când a fost emis mandatul de arestare pe numele său, în 2017. Curând s-a predat şi a făcut eforturi pentru a nu fi extrădat în România.

Politico l-a contactat legat de serviciile lui Giuliani. Marţi dimineaţă, el a răspuns: „Nu ştiu nimic despre interesele lui în România. L-am cunoscut acolo, când era invitat de un grup privat să ţină un discurs, dar nu am menţinut un contact direct”.

Giuliani nu a spus prea multe despre munca lui în România, cu excepţia unor remarci livrate The Guardian când a fost întrebat dacă scrisoarea era legată de cazul Popoviciu: „De situaţia de ansamblu, nu de un caz. Scrisoarea vorbeşte de la sine. Restul trebuie să aflaţi de la clientul meu”. El a declarat pentru Politico în 2018 că scrisoarea „era bazată pe un raport pe care l-am analizat” şi că Freeh Group îi plăteşte onorariul.

Activitatea lui Giuliani legat de România a atras atenţia agenţilor federali care anchetează munca lui în afara SUA. Dacă activitatea lui în România avea ca scop unic influenţarea oficialilor guvernamentali din ţară şi nu a vizat americanii, atunci nu i-ar fi fost cerut să o dezvăluie Departamentului de Justiţie sub FARA.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie a refuzat să comenteze, la fel şi Giuliani şi Freeh. Un avocat al lui Giuliani a spus într-un mesaj: „Nu ştiu nimic despre asta. Nu avem astfel de informaţii”.

În aceeaşi anchetă este vizată şi relaţia lui Giuliani cu miliardarul ucrainean Dmitri Firtash, pe care guvernul american l-a acuzat că a încălcat legile anti-corupţie.

Ucraina şi România nu sunt singurele ţări în afara SUA unde Giuliani a făcut afaceri. El era partener la o firmă de avocatură, Bracewell & Giuliani, care avea birouri în Kazakhstan. Firma sa de consultanţă a lucrat şi cu o companie energetică din Qatar finanţată de stat, potrivit The Wall Street Journal, şi a semnat un contract pentru a antrena forţe de ordine pentru Ministerul de Interne din Bahrain în 2019.

Știri similare

Un amercan, Virgil Griffith, pledează vinovat de ajutarea Coreei de Nord să ocolească sancţiuni internaţionale, prin servicii în domeniul criptomonedelor şi mondedelor virtuale

Un amercan, Virgil Griffith, pledează vinovat de ajutarea Coreei de Nord să ocolească sancţiuni internaţionale, prin servicii în domeniul criptomonedelor şi mondedelor virtuale

Externe

Un american, acuzat de faptul că este hacker şi expert în criptomonede, a pledat vinovat de furnizarea unor sfaturi financiare Coreei de Nord, cu scopul ca aceasta să ocolească sancţiuni internaţionale, anu ţă justiţia americană, relatează AFP....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Uniunea Europeană dă în judecată laboratorul farmaceutic suedezo-brtianic AstraZeneca, pe care-l acuză de nerespectarea contractului de livrare a vaccinului anticovid

Uniunea Europeană dă în judecată laboratorul farmaceutic suedezo-brtianic AstraZeneca, pe care-l acuză de nerespectarea contractului de livrare a vaccinului anticovid

Externe

Uniunea Europeană (UE) a lansat o acţiune în justiţie împotriva laboratorului farmaceutic suedezo-britanic AstraZeneca, pe care-l acuză de faptul că nu şi-a respectat angajamentul cu privire la livrări ale vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, a anunţat luni Comisia Europeană (CE), relatează AFP....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderul grupării extremiste Proud Boys a fost ani de zile informator al forţelor de ordine federale şi locale americane

Liderul grupării extremiste Proud Boys a fost ani de zile informator al forţelor de ordine federale şi locale americane

Externe

Liderul grupării extremiste de dreapta Proud Boys, Enrique Tarrio, a fost ani de zile informator al forţelor de ordine federale şi locale americane, lucrând în mod repetat sub acoperire pentru investigatori după ce a fost arestat în 2012, potrivit unui fost procuror şi unei transcrieri a unei proceduri de la un tribunal federal din 2014, obţinută de Reuters....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O nouă mutaţie ”îngrijorătoare”, detectată la varianta britanică a noului coronavirus, care şi-a adăugat în panoplie mutaţia E484K, specifică până acum variantelor sud-africnă şi braziliană; mutaţia a apărut ”spontan”

O nouă mutaţie ”îngrijorătoare”, detectată la varianta britanică a noului coronavirus, care şi-a adăugat în panoplie mutaţia E484K, specifică până acum variantelor sud-africnă şi braziliană; mutaţia a apărut ”spontan”

Externe

Marea Britanie a descoperit în sud-vestul Angliei 11 persoane infectate cu o nouă tulpină a variantei engleze - care şi-a adăugat în panoplie mutaţia E484K, specifică până acum variantelor sud-africnă şi braziliană, relatează Reuters....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ALEGERI ÎN SUA Curtea Supremă respinge un recurs formulat de aliaţi ai lui Trump în vederea blocării certificării rezultatului alegerilor prezidenţiale în statul-cheie Pennsylvania şi-i aplică lui Trump o lovitură usturătoare

ALEGERI ÎN SUA Curtea Supremă respinge un recurs formulat de aliaţi ai lui Trump în vederea blocării certificării rezultatului alegerilor prezidenţiale în statul-cheie Pennsylvania şi-i aplică lui Trump o lovitură usturătoare

Externe

Curtea Supremă a Statelor Unite i-a aplicat lui Donald Trumpo lovitură, refuzând să examineze un recurs formulat de către aliaţii săi cu scopul de a bloca certificarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale în statul-cheie Pennsylvania, relatează AFP....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump se alătură acţiunii statului Texas la Curtea Supremă, care cere anularea victoriei lui Joe Biden în alegeri; 17 state americane susţin acţiunea

Trump se alătură acţiunii statului Texas la Curtea Supremă, care cere anularea victoriei lui Joe Biden în alegeri; 17 state americane susţin acţiunea

Externe

Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri, că se va alătura acţiunii procurorului general din Texas, Ken Paxton, la Curtea Supremă, care are rolul să anuleze victoria în alegerile prezidenţiale a lui Joe Biden. Un număr de 17 state americane, unde Trump a cîştigat alegerile, au informat Curtea Supremă că susţin această acţiune, relatează CNBC....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Erdogan: Turcia a neutralizat un oficial de rang înalt al PKK, într-o tabără de refugiaţi din nordul Irakului

Erdogan: Turcia a neutralizat un oficial de rang înalt al PKK, într-o tabără de refugiaţi din nordul Irakului

Externe

Turcia a neutralizat un oficial de rang înalt al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat într-o tabără de refugiaţi din nordul Irakului, a declarat duminică preşedintele Tayyip Erdogan, aceasta fiind prima confirmare a unui atac aerian împotriva taberei, despre care Ankara afirmă că este un adăpost al militanţilor kurzi, transmite Reuters....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Moscova primeşte favorabil ideea lui Macron privind înfiinţarea unei ”zone protejate” la Kabul, dar consideră ”prematură” scoaterea talibanilor de pe lista organizaţiilor clasate drept teroriste

Moscova primeşte favorabil ideea lui Macron privind înfiinţarea unei ”zone protejate” la Kabul, dar consideră ”prematură” scoaterea talibanilor de pe lista organizaţiilor clasate drept teroriste

Externe

Kremlinul a primit luni în mod favorabil propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron de înfiinţarea a unei ”zone securizate” în capitala afgană, în vederea unei continuări a operaţiunilor umanitare, relatează AFP....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Armata turcă a ucis 15 militanţi ai miliţiei kurzilor sirieni YPG

Armata turcă a ucis 15 militanţi ai miliţiei kurzilor sirieni YPG

Externe

Armata turcă a ucis 15 militanţi ai miliţiei kurzilor sirieni YPG, care, potrivit autorităţilor, se pregăteau să efectueze un atac într-o regiune din nord-estul Siriei controlată de Turcia şi de rebelii sirieni aliaţi, transmite Reuters....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marea Britanie: Cheagurile de sânge produse după imunizarea cu vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca afectează mai mult femeile decât bărbaţii

Marea Britanie: Cheagurile de sânge produse după imunizarea cu vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca afectează mai mult femeile decât bărbaţii

Externe

Există unele dovezi că cheagurile de sânge provocate în cazuri rare de vaccinul pentru Covid-19 al AstraZeneca au apărut mai mult la femei decât la bărbaţi, potrivit autorităţii britanice de reglementare a medicamentelor, care a adăugat că diferenţa de incidenţă este mică, transmite Reuters. ...

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă