Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână creşte riscul morţii, arată un studiu OMS-OIM; ”A venit timpul ca toată lumea – guverne, angajatori şi salariaţi – să recunoască, în sfârşit, că un program de muncă lung poate antrena morţi premature”, îndeamnă OMS

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână creşte riscul morţii, arată un studiu OMS-OIM; ”A venit timpul ca toată lumea – guverne, angajatori şi salariaţi – să recunoască, în sfârşit, că un program de muncă lung poate antrena morţi premature”, îndeamnă OMS

Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână creşte riscul unui deces din cauza unor boli cardiace şi accidente cardio-vasculare cerebrale (AVC), arată un studiu realizat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), publicat luni, relatează AFP.

Această primă analiză mondială cu privire la morţi şi îmbolnăviri cauzate de un program de muncă lung este publicat în contextul în care pandemia covid-19 accelerează evoluţii susceptibile să consolideze o tendinţă de a munci un program lung.

Studiul – publicat în revista Environment International – nu priveşte, cu toate acestea, pandemia covid-19, ci acoperă anii dinainte.

Autorii au sintetizat date provenind din zeci de studii cu privire la sute de mii de particopanţi.

”Un program de muncă de peste 55 de ore pe săptămână reprezintă un pericol grav pentru sănătate”, subliniază dr. Maria Neira, directoarea Departamentului de Mediu, Modificări Climatice şi Sănătate al OMS.

”A venit timpul ca toată lumea – guverne, angajatori şi salariaţi – să recunoască, în sfârşit, că un program de muncă lung poate antrena morţi premature”, subliniază ea.

Studiul conchide că un program de muncă de 55 de ore pe săptămână sau mai mult timp cauzează un risc de a muri estimat la 35% al unui accident vascular cerebral (AVC) şi la 17% al unei cardiopatii ischemice, în comparaţie cu un program de 35-40 de ore de muncă pe săptămână.

OMS şi OIM apreciază că, în 2016, 398.000 de oameni au murit din cauza unui AVC şi 347.000 de oameni au murit din cauza unei boli cardiace, pentru că au muncit cel puţin 55 de ore pe săptămână.

În perioada 2000-2019, numărul morţilor din cauza unor cardiopatii cauzate de un program de muncă lung a crescut cu 42%, iar din cauza AVC-urilor cu 19%.

Majoritatea acestor morţi erau persoane cu vârste cuprinse între 60 şi 79 de ani, care au muncit 55 de ore sau mai mult pe săptămână în perioada în care aveau vârsta de 45-74 de ani.

OMS conchide că, ”acum, că ştim că aproximativ un sfert din totalul nivelului morbidităţii estimate legate de muncă este imputată programului lung de muncă, acest lucru este primul factor de risc în boli profesionale”.

”N-am găsit nicio diferenţă în funcţie de sex în ceea ce priveşte efectul programului de muncă lung asupa incidenţei bolilor cardiovasculare”, a anunţat, într-o conferinţăă de presă, un expert OMS, Frank Pega.

Cu toate acestea, nivelul morbidităţii este deosebit de important în rândul bărbaţilor – 72% dintre morţi îi privesc -, deoarece bărbaţii reprezintă o mare parte a muncitorilor în lume.

Acest nivel este, de asemenea, mai important în rândul persoanelor care tăiesc în regiunile Pacificului de Vest şi Asiei de Sud-Est unde, explică Frank Pega, există mai mulţi muncitori în sectorul informal, susceptibil să fie obligaţi să muncească zile întregi.

OMS este cu atât mai îngrijorat de acest fenomen cu cât numărul persoanelor care muncesc după un program lung este în creştere.

În prezent, acesta reprezintă 9% din totalul populaţiei lumii.

Pandemia covid-19 nu ajută deloc la răsturnarea acestei tendinţe – din contră.

”Munca la distanţă a devenit norma în numeroase sectoare de activitate şi estompează adesea frontierele dintre casă şi serviciu. Totodată, numeroase întreprinderi au fost nevoite să-şi reducă sau să-şi întrerupă activitatea economică cu scopul de a economisi bani, iar persoanele pe care le-au păstrat sfârşesc prin a avea un program de muncă şi mai lung”, avertizează directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Însă, avertizează el, ”niciun loc de muncă nu merită să ne asumăm riscul unui accident vascular cerebral sau unei boli cardiace”.

”Guvernele, angajatorii şi muncitorii trebuie să colaboreze pentru a conveni limite care să permită protejarea sănătăţii muncitorilor”, îndeamnă directorul OMS.

Frank Pega, care citează un studiu realizat de către National Bureau of Economic Research în 15 ţări, avertizează că ”numărul orelor de muncă a crescut cu aproximativ 10% în timpul carantinei”.

Munca la distanţă şi o digitalizare a procesului muncii face mai dificilă deconectarea muncitorilor, subliniază el, recomandând organizarea unor ”perioade de odihnă”.

Pandemia covid-19 a crescut, de asemenea, insecuritatea locului de muncă, un lucru care., într-o perioadă de criză, are tendinţa să-i facă pe cei care şi-au păstrat licul de muncă să muncească mai mult pentru a arăta că sunt competitivi, relevă acest expert.

Știri similare

Trump lasă 14 milioane de oameni fără alocaţie de şomaj de sărbători, din cauză că nu promulgă planul relansării economice postcovid; un ”shutdown” poate avea loc marţi, în cazul în care Congresul nu ajunge la un compromis; miliardarul petrece sărbătorile la Mar-a-Lago

Externe

Milioane de şomeri americani au rămas fără ajutoare de şomaj sâmbătă, din cauză că preşedintele în exerciţiu Donald Trump refuză să promulge planul relansării economiei americane, în valoare de 900 de miliarde de dolari, adoptat luni de Congres, după ce miliardarul s-a plâns că sumele alocate în mod direct americanilor sunt insuficiente, relatează Reuters....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anthony Fauci se aşteaptă ca autorităţile de reglementare din SUA să permită în curând reluarea imunizărilor cu vaccinul pentru Covid-19 al J&J

Anthony Fauci se aşteaptă ca autorităţile de reglementare din SUA să permită în curând reluarea imunizărilor cu vaccinul pentru Covid-19 al J&J

Externe

Medicul Anthony Fauci anticipează că autorităţile de reglementare din domeniul sănătăţii din Statele Unite să permită reluarea distribuirii vaccinului pentru Covid-19 al Johnson & Johnson, el considerând că decizia ar putea fi luată cel mai devreme vineri, transmite Reuters....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Noul judecător în dosarul atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001, colonelul Matthew McCall, vrea ”mişcare” după nouă ani de procedură; pedeapsa cu moartea în dosarul 9/11 este ”o opţiune valabilă”, anunţă el

Noul judecător militar care prezidează procesul atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001, în centrul militar de detenţie din baza americană Guantanamo Bay, în Cuba, colonelul Matthew McCall, anunţă că nu va grăbi finalizarea procedurii, dar că vrea o ”mişcare” după nouă ani de audieri, relatează AFP....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Supremă a SUA urmează să se pronunţe asupra purtării armelor de foc

Curtea Supremă a SUA urmează să se pronunţe asupra purtării armelor de foc

Externe

Curtea Supremă a Statelor Unite a acceptat un recurs al puternicului lobby al armelor de foc National Rifle Association (NRA), iar hotărârea pe care urmează să o ia poate afecta capacitatea autorităţilor de a reglementa purtarea armelor de foc în afara domiciliului, relatează AFP....

Vizualizări: 477, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şaptesprezece marinari daţi dispăruţi în apropiere de arhipelagul Novaia Zemlia, la Marea Barents, după ce o navă rusească de pescuit, Onega, îngheaţă şi se scufundă; doi membri ai echipajului salvaţi; operaţiuni de salvare în curs

Şaptesprezece marinari care se aflau la bordul unei nave de pescuit, Onega, care s-a scufundat luni în Arctica rusă, au fost daţi dispăruţi, iar operaţiuni de căutare erau în curs, relatează AFP....

Vizualizări: 441, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin se declară pregătit de un schimb de deţinuţi, înaintea unui summit cu Biden, şi vrea un acord de extrădare ruso-american

Putin se declară pregătit de un schimb de deţinuţi, înaintea unui summit cu Biden, şi vrea un acord de extrădare ruso-american

Externe

Vladimir Putin se declară pregătit, înaintea summitului său de miercuri cu Joe Biden, asupra căruia se exercită presiuni să obţină eliberarea a doi americani deţinuţi în Rusia, un schimb de deţinuţi ca gest de bunăvoinţă în vederea scoaterii relaţiilor ruso-americane din marasmul în care se află, relatează AFP....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, eligibil la un al treilea mandat, după ce Curtea Supremă anulează patru condamnări penale cu privire la corupţie, pronunţate de către un tribunal care nu era competent să-l judece

Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva îl poate înfrunta pe Jair Bolsonaro în alegerile prezidenţiale din 2022, după ce un judecător de la Curtea Supremă a anulat toate condamnările penlae cu privire la corupţie şi l-a repus în drepturile politice, relatează AFP....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atentatul sinucigaş de la ceterala din Makassar, în Indonezia, de Florii, comis de către un cuplu de tineri căsătoriţi, anunţă poliţia; ancheta continuă în vederea căutării altor persoane implicate în atac

Atentatul sinucigaş de la catedrală din Indonezia, duminică, a fost comis de către un cuplu de tineri căsătoriţi care fac parte dntr-o grupare extremistă care susţine gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a anunţat poliţia luni, relatează AFP....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă