Cel puţin 60 de răniţi în urma prăbuşirii unei strane într-o sinagogă din Cisiordania

Vizualizări: 495, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel puţin 60 de răniţi în urma prăbuşirii unei strane într-o sinagogă din Cisiordania

Cel puţin 60 de credincioşi evrei au fost răniţi, unii fiind în stare critică, duminică, în urma prăbuşirii unei strane într-o sinagogă aglomerată dintr-o aşezare evreiască din Cisiordania, potrivit serviciului israelian de ambulanţă Magen David Adom, transmite Reuters.

Incidentul a avut loc în  aşezarea Givat Zee, aflată la nord de Ierusalim. Un purtător de cuvînt al serviciului de ambulanţă a spus că aproximativ 10 oameni au suferit răni serioase.

Un purtător de cuvînt al poliţiei a declarat că la momentul respectiv în sinagogă se aflau 650 de oameni, pentru începutul sărbătorii evreieşti Şavuot.

Imaginile de pe camerele de securitate, transmise de Channel 12, au arătat prăbuşirea unei strane aglomerate şi oameni căzând unii peste alţii.

Pe 1 mai, 45 de pelerini evrei au murit zdrobiţi pe Muntele Meron din Israel, în urma unei busculade produse într-un loc de trecere îngust, în timpul unui pelerinaj anual, în cadrul sărbătorii evreieşti Lag Baomer.        

Știri similare

Vladimir Putin urmează să se întâlnească săptămâna viitoare cu Xi Jinping la Samarkand, în Uzbekistan, la summitul Organizaţiei Cooperării de la Shanghai, prima vizită în străinătate a liderului chinez de la începutul pandemiei covid-19

Externe

Preşedinţii rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping urmează să se întâlnească, în perioada 15-16 septembrie, la Samarkand, în Uzbkistan, la un summit regional, anunţă miercuri diplomaţia rusă - prima vizită în străinătate a lui Xi Jinping de la începutul pandemiei covid-19, relatează AFP....

Vizualizări: 309, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ambasadorii Celor 27 aprobă o aplicare provizorie a acordului comercial post-Brexit cu Londra începând de la 1 ianuarie; Guvernele europene urmează să aprobe acordul, în scris, până marţi după-amiaza

Ambasadorii Celor 27 la Uniunea Europeană (UE) au dat luni undă verde unei aplicări provizorii - începând de la 1 ianuarie - a acordului comercial post-Brexit încheiat joi, în Ajunul Crăciunului, de către Bruxelles şi Londra, relatează Reuters....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden avertizează cu privire la ”costul inacţiunii” în lupta împotriva modificărilor climatice şi invocă, la summitul său virtual, un ”imperativ moral şi economic” al acestei lupte

Biden avertizează cu privire la ”costul inacţiunii” în lupta împotriva modificărilor climatice şi invocă, la summitul său virtual, un ”imperativ moral şi economic” al acestei lupte

Externe

Preşedintele american Joe Biden a prezentat joi, în cadrul summitului său dedicat luptei împotriva modificărilor climatice, un nou obiectiv de reducere a poluării aproape dublu, marcând astfel întoarcerea Americii în lupta împotriva încălzirii globale, a îndemnat restului lumii la ”acţiune” şi a insistat asupra ”imperativului moral şi economic” al acestei lupte, relatează AFP....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sanofi şi GSK lansează un nou test clinic, în faza 2, al vaccinului lor împotriva covid-19 şi anunţă că urmează să producă în franţa vaccinurile concurenţilor săi Johnson & Johnson şi Pfizer/BioNTech

Laboratorul francez Sanofi a anunţat luni că lansează un nou test clinic - în ”faza 2” - al prncipalului său vaccin candidat împotriva covid-19, dezvoltat împreună cu gruul britanic GSK, în urma eşecului unei prime versiuni, în toamnă, cu speranţa de a-l pune pe paţă în trimestrul patru al acestui an, relatează AFP....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Oficial UE: Insurgenţii talibani controlează 65% din Afganistan

Oficial UE: Insurgenţii talibani controlează 65% din Afganistan

Externe

Insurgenţii talibani şi-au înăsprit marţi controlul asupra teritoriilor cucerite în Afganistan, în timp ce civilii s-au ascuns în locuinţele lor, iar un oficial al Uniunii Europene a spus că militanţii controlează 65% din ţară, după o serie de cuceriri făcute odată cu retragerea forţelor internaţionale, transmite Reuters....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Justin Trudeau a anunţat alegeri anticipate în Canada

Justin Trudeau a anunţat alegeri anticipate în Canada

Externe

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat, duminică, alegeri anticipate pentru data de 20 septembrie, la mai puţin de doi ani de la ultimul scrutin federal, relatează AFP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ungaria cumpără ”o mare cantitate” de vaccin împotriva covid-19 Sputnik V din Rusia, anunţă Szijjarto la Moscova; vaccinul urmează să fie livrat în trei tranşe; Orban apreciază că achiziţia stimulează concurenţa şi obligă la o accelerare a livrărilor occidentale

Ungaria a încheiat un acord de achiziţionare a vaccinului rus împotriva covid-19 Sputnik V, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, la Moscova, ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto, relatează Reuters....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă