Croitoru şi-a făcut jucătorii nesimţiţi după ce echipa lui a avut 3-1 cu Clinceni, dar în final a pierdut cu 3-4. Şi Poenaru afirmă că le-a spus cuvinte „bărbăteşti” fotbaliştilor săi la pauză

Vizualizări: 307, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Croitoru şi-a făcut jucătorii nesimţiţi după ce echipa lui a avut 3-1 cu Clinceni, dar în final a pierdut cu 3-4. Şi Poenaru afirmă că le-a spus cuvinte „bărbăteşti” fotbaliştilor săi la pauză

Antrenorul Marius Croitoru a declarat că jucătorii echipei FC Botoşani au dat dovadă de nesimţire în meciul cu Academica Clinceni, pe care l-au pierdut cu 4-3, după ce au condus cu 3-1, la pauză.

„Nu am explicaţii, explicaţii, probabil, dacă pot ei… Am şi eu vreo 30 de ani de când sunt în pe terenul de fotbal şi nu am văzut atâta… (n.r. – i se sugerează de către reporter <lejeritate>) Nuuu lejeritate, lejeritate este un cuvânt frumos. (n.r. – <indolenţă?>) Chiar merg mai sus, e nesimţire, merg spre nesimţire, pentru că consider că am încercat să le creez toate condiţiile, să le fac un program aşa cum trebuie să aibă un jucător profesionist de fotbal, să se gândească numai la meciul de fotbal. Din păcate, ei astăzi s-au văzut prea devreme învingători. Conduceam cu 3-1 la pauză, le-am spus că nu schimbăm nimic din abordarea jocului… Credeţi-mă că am şi eu momente când nu mai pot pe margine, dar ceea ce s-a întâmplat în seara aceasta este o palmă grea dată în primul rând mie, apoi tuturor celor care investesc, celor care iubesc această echipă. Nu este posibil să ai 3-1 şi pierzi 4-3! Dar nu este nicio problemă, aşa cum am ştiut să le fac un program bun, o să le fac… Vor avea de plătit şi o vor face scump, vor plăti scump pentru ceea ce au făcut în a doua repriză. Am încercat să menajez anumiţi jucători, e şi greşeala mea, că am crezut în anumiţi jucători pe care i-am lăsat pe teren, din păcate, asta este, mi-e greu să-mi găsesc cuvintele”, a declarat Marius Croitoru, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

Nici Ilie Poenaru, antrenorul gazdelor, nu a fost „gentil cu jucătorii săi la pauză.

„Cred că a fost un meci frumos, cred că le-a plăcut tutror. La pauză, nu a fost OK pentru jucători. După discursul pe care l-am avut la pauză, cred că s-a văzut reacţia. Şi prin schimbările făcute. (n.r. – despre cum procedează la pauză) Un minut nu vorbeşte nimeni, îi las să-şi facă cele necesare. Le-am spus că scorul nu reflectă ceea ce se întâmplă în teren, că am primit trei goluri cu o mare uşurinţă, pe greşeli personale şi pe greşeli de echipă şi că nu este normal să se întâmple asta. Nu le-am spus pe tonul ăsta. Eu le-am atras atenţia de la încălzire, când i-am văzut relaxaţi, foarte încrezători şi le-am spus că încrederea asta foarte mare au transformat-o în relaxare şi nu este OK şi o să ne coste treaba asta. Asta s-a întâmplat. Le-am mai spus şi alte cuvinte, pe care nu pot să le reproduc sau nu pot să le spun şi nu vreau să le spun. Să nu credeţi că îi jignesc, dar sunt cuvinte mai bărbăteşti şi mă bucur că au reacţionat”, a declarat Poenaru.

Academica Clinceni a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-3 (1-3), echipa FC Botoşani, în primul meci al etapei a VIII-a a play-off-ului Ligii I. 

Au marcat: Ciandarov ’22, Markovici ’71, ’86, Ciunciukov ’75 / Achim ‘5 (a), Ongenda ’16, Rodriguez ’45.

Clasament: 1. CFR Cluj – 45 de puncte, 2. FCSB – 44, 3. Universitatea Craiova – 37, 4. Sepsi – 36, 5. FC Botoşani – 31, 6. Academica Clinceni – 29.

Sâmbătă, de la ora 21.30, va avea loc meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj, iar duminică, de la ora 22.00, Sepsi Sfântu Gheorghe – FCSB.

Știri similare

Scandal de rasism în Liga Campionilor: Adrian Ursea, antrenor Nice: Nu contează originea, există idioţi peste tot

Scandal de rasism în Liga Campionilor: Adrian Ursea, antrenor Nice: Nu contează originea, există idioţi peste tot

Sport

Tehnicianul echipei OGC Nice, Adrian Ursea, a declarat, miercuri, că este dezolat de ce s-a întâmplat la meciul PSG – Istanbul BB, din Liga Campionilor, el menţionând că originea omului nu are nicio legătură cu comportamentul său şi că România este “o ţară frumoasă, cu multe valori”, informează Le Figaro....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Irina Begu a fost eliminată în semifinale la Roma, la dublu

Irina Begu a fost eliminată în semifinale la Roma, la dublu

Sport

Perechea Irina Begu/Sara Errani (România/Italia), beneficiară a unui wild card, a fost eliminată, sâmbătă, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Roma, de categorie WTA 1000....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Novak, în WORLD RECORD ACADEMY: Mi-am dorit să aduc notorietate României, cu scopul de a investi acest capital de expunere şi vizibilitate în folosul sportului românesc, mai ales al celui paralimpic

Ministrul Novak, în WORLD RECORD ACADEMY: Mi-am dorit să aduc notorietate României, cu scopul de a investi acest capital de expunere şi vizibilitate în folosul sportului românesc, mai ales al celui paralimpic

Sport

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declaarat, luni, după ce fost premiat de WORLD RECORD ACADEMY că şi-a dorit să aducă notorietate României, cu scopul de a investi acest capital de expunere şi vizibilitate în folosul sportului românesc, mai ales al celui paralimpic....

Vizualizări: 300, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă