Ouzounidis, după înfrângerea cu FC Botoşani. Am fi meritat să câştigăm, am fost echipa mai bună

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ouzounidis, după înfrângerea cu FC Botoşani. Am fi meritat să câştigăm, am fost echipa mai bună

Antrenorul CS Universitatea Craiova, Marinos Ouzounidis, a declarat că echipa lui nu merita să piardă meciul cu FC Botoşani şi s-a plâns de problemele de lot pe care le are.

„Astăzi, nu meritam să pierdem acest meci, am fost mai buni ca adversarii, am ratat multe ocazii, dar acesta este fotbalul. Chiar şi în nouă jucători am avut ocazia de a marca, apoi au marcat ei pe contraatac al treilea gol. Azi, nu pot să spun nimic despre jucătorii mei, doar cartonaşul roşu nu a fost corect (n.r. – nu a precizat la care se referă). Dar modul în care au jucat, în care s-au luptat a fost ok pentru mine. (n.r. – dacă mai speră la titlu). Ce titlu? Noi nu avem jucători, asta este cea mai mare problemă în acest moment. Nu avem soluţii, asta trebuie să găsim. Mai avem jocuri în play-off, dar şi în Cupa României, iar în acest moment avem o problemă mare cu jucătorii. Obiectvul nostru este să câştigăm cupa şi să rămânem pe locul 3, dar trebuie să găsim jucători. (n.r. – dacă se teme de postul lui) Ce e asta? Nu, sunt foarte mândru de jucătorii mei, au dat totul azi. În ultimele meciuri nu au jucat bine, dar azi am fi meritat să câştigăm meciul. Am fost echipa mult mai bună decât adversarul nostru, dar fotbalul este fotbal, uneori se poate întâmpla aşa ceva. Bancu, Vătăjelu (n.r. – sunt suspendaţi), Vlădoiu e accidentat, asta este pentru mine cea mai mare problemă, nu avem soluţii în anumite poziţii. Aveam şi alte absenţe de mult timp, cu atacantul, cu cu aripa, acum avem şi în apărare o problemă mare”, a declarat Ouzounidis, la microfonul televiziunilor care au transmis Liga I.

FC Botoşani a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-1), pe CS Universitatea Craiova, în etapa a VII-a a play-off-ului Ligii I. Craiova a avut doi jucători eliminaţi, unul, Vătăjelu, pentru două cartonaşe galbene, şi celălalt, Bancu, pentru că l-a călcat pe Florescu, aflat la pământ, apoi a vrut să-i dea un cap în figură lui Jonathan Rodriguez. De la oaspeţi a fost elimiant Ţigănaşu, pentru două galbene. În tribune, oficialul oltenilor Silvian Cristescu a fost aproape de bătaie cu membri ai delegaţiei oaspete.

Au marcat: Dan Nistor ’25 (p), A. Ivan ’57 / Al Mawas ‘8, Chindriş ’45+3, Enrico Papa ’87.

Cartonaşe roşii: Vătăjelu ’45+1, Bancu ’83 / Ţigănaşu ’37.

Clasament: 1. CFR Cluj – 45 de puncte, 2. FCSB – 43, 3. Universitatea Craiova – 37, 4. Sepsi – 33, 5. FC Botoşani – 31, 6. Academica Clinceni – 25.

Etapa se va încheia luni, cu meciurile CFR Cluj – Sepsi (ora 19.00) şi FCSB – Academica Clinceni (ora 21.30).

Știri similare

De ce vine Xavi Pascual la Dinamo: Pentru că mă iubesc şi au venit să mă caute

De ce vine Xavi Pascual la Dinamo: Pentru că mă iubesc şi au venit să mă caute

Sport

Xavi Pascual, unul dintre cei mai titraţi antrenori de handbal din lume, le-a explicat jurnaliştilor catalani de ce a ales să preia echipa CS Dinamo Bucureşti după ce a fost anunţat că nu mai este dorit la FC Barcelona încă dinaintea turenului Final Four de la Koln....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Steliano Filip revine la Dinamo

Steliano Filip revine la Dinamo

Sport

Suporterii-acţionari ai FC Dinamo au anunţat, vineri, că s-au înţeles cu Steliano Filip, care a decis să revină la gruparea dinamovistă....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sepsi Sfântu Gheorghe, prima finalistă a Ligii Naţionale de baschet feminin

Sepsi Sfântu Gheorghe, prima finalistă a Ligii Naţionale de baschet feminin

Sport

Echipa de baschet feminin Sepsi Sfântu Gheorghe este prima finalistă a Ligii Naţionale, după ce a învins, luni, formaţia Olimpia Braşov, scor 78-48 (31-23), în a treia partidă din cinci programate în semifinalele competiţiei. Sepsi, campioana en-titre, s-a impus cu 3-0 la general....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Jaqueline Cristian, eliminată în sferturi la Palermo

Jaqueline Cristian, eliminată în sferturi la Palermo

Sport

Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian, locul 159, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Palermo, cu premii de 189.708 euro....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FC Botoşani – FC Voluntari, scor 1-1, în Liga I

FC Botoşani – FC Voluntari, scor 1-1, în Liga I

Sport

FC Botoşani a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, duminică, pe teren propriu, cu FC Voluntari, în etapa a XV-a, ultima a turului şi a anului, în Liga I....

Vizualizări: 413, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă