Rezultatele ultimei etape din sezonul regulat al LN de baschet masculin; U BT Cluj intră în play-off ca lider

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rezultatele ultimei etape din sezonul regulat al LN de baschet masculin; U BT Cluj intră în play-off ca lider

Vineri s-a încheiat sezonul regulat în Liga Naţională de baschet masculin, la Turneul 14 al competiţiei. U BT Cluj a încheiat lider şi va păstra avantajul terenului propriu în play-off.

Rezultatele înregistrate în ultima etapă sunt: CSU Sibiu – Athletic Constanţa 84-68, CSM Târgu-Jiu – Dinamo Bucureşti 72-74, SCM Timişoara – U BT Cluj 66-67, BCM U Piteşti – CSO Voluntari 75-84, CSM Galaţi – SCM U Craiova 76-85, CSM Oradea – Steaua Bucureşti 81-76.

Între 10-12 mai se vor juca însă trei partide restante din Liga Naţională, astfel că programul din play-off va fi stabilit abia după încheierea confruntărilor dintre CSM Oradea – CSM Galaţi, Dinamo Bucureşti – CSU Sibiu şi BCM U Piteşti – Dinamo Bucureşti.

Faza play-off începe în 17 mai, iar singura echipă sigură de poziţia sa în clasament este liderul U BT Cluj, cu 49 de puncte. Pe podium se mai află, momentan, CSM Oradea şi CSU Sibiu, cu câte 45 de puncte, dar şi câte o restanţă de disputat. Doar SCM Timişoara mai ştie pe ce loc a încheiat, adică 7, având 40 de puncte, cu cinci mai mult decât pretendentele la ultimul loc din play-off, CSM Galaţi şi Dinamo Bucureşti, aflate pe locurile 8-9, cu câte 35 de puncte, dar dependente de rezultatele din meciurile restante.

Sezonul anterior a fost încheiat fără declararea campioanei, Liga fiind suspendată din cauza pandemiei. La momentul suspendării, U BT Cluj era liderul clasamentului.

 

Știri similare

Albert Stahl, de la Astra Giurgiu la Rapid

Albert Stahl, de la Astra Giurgiu la Rapid

Sport

Rapid l-a transferat, luni, pe Albert Stahl, de la Astra Giurgiu, mijlocaşul semnând un contract pe trei ani, a anunţat gruparea giuleşteană. ...

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Venezia FC a promovat în Serie A

Venezia FC a promovat în Serie A

Sport

Formaţia Venezia FC a obţinut, joi, promovarea în prima ligă italiană, câştigând play-off-ul din Serie B....

Vizualizări: 407, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă