Ebrima Darboe a jucat pentru AS Roma în semifinalele Ligii Europa, la cinci ani după ce a ajuns în Italia ca migrant din Gambia, cu o barcă

Vizualizări: 298, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ebrima Darboe a jucat pentru AS Roma în semifinalele Ligii Europa, la cinci ani după ce a ajuns în Italia ca migrant din Gambia, cu o barcă

Fotbalistul echipei AS Roma, Ebrima Darboe, a jucat, joi seară, în semifinalele Ligii Europa, împotriva formaţiei Manchester United, la doar cinci ani de când a sosit în Italia ca migrant din Gambia, cu o barcă.

“Este ceva de nedescris, nu ştiu cum să explic ceea ce simt. Visam la asta de când eram copil, însă Africa este un loc dificil pentru a juca fotbal la nivel înalt. Aveam un prieten ca un frate pentru mine, el mi-a spus că sunt prea bun, că ar trebui să vorbesc cu părinţii mei şi să plec în Europa, pentru că atunci aş juca la profesionişti. Nu era uşor să obţin viza, părinţii mei au încercat, dar nu am avut de ales. Am fugit cu doi prieteni. A fost greu, dar slavă Domnului şi mulţumesc Italiei, am fost plasat într-o familie gazdă şi sunt recunoscător. După un an, am întâlnit-o pe Miriam Pedruzzi, scouter, şi ea mi-a schimbat viaţa. Practic am devenit parte a familiei ei şi vreau să le mulţumesc mult. Ştiu că se uită la mine”, a declarat Darboe la Sky Sport Italia.

El a transmis şi un mesaj pentru alţi tineri jucători: “Încercaţi mereu să daţi tot ce aveţi mai bun, să credeţi în visele voastre, nu renunţaţi niciodată şi aveţi multă răbdare”.

Ebrima Darboe, acum în vârstă de 19 ani, a ajuns în Italia când avea doar 14 ani, fără părinţii săi. El s-a înregistrat în proiectul Sistemul de Protecţie pentru Refugiaţi şi pentru cei care vor Azil şi apoi a ajuns în grija unei familii din Rieti.

Darboe a debutat la AS Roma Primavera în 2019, iar de atunci a ajuns şi la echipa mare a clubului din capitala Italiei, iar joi a intrat pe teren în minutul 30 al partidei cu Manchester United, scor 3-2, din manşa secundă a semifinalelor Ligii Europa.

Știri similare

Atletico Madrid – Eibar, scor 5-0, în LaLiga

Atletico Madrid – Eibar, scor 5-0, în LaLiga

Sport

Formaţia Atletico Madrid a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 5-0, echipa Eibar, într-un meci din etapa a XXXIII-a a campionatului Spaniei....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
LeBron James a încălcat protocolul sanitar al NBA

LeBron James a încălcat protocolul sanitar al NBA

Sport

LeBron James (Los Angeles Lakers) a încălcat, săptămâna trecută, protocolul sanitar în vigoare în NBA, protocol pus în aplicare din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat un purtător de cuvânt al ligii nord-americane de baschet, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 317, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Novak, în WORLD RECORD ACADEMY: Mi-am dorit să aduc notorietate României, cu scopul de a investi acest capital de expunere şi vizibilitate în folosul sportului românesc, mai ales al celui paralimpic

Ministrul Novak, în WORLD RECORD ACADEMY: Mi-am dorit să aduc notorietate României, cu scopul de a investi acest capital de expunere şi vizibilitate în folosul sportului românesc, mai ales al celui paralimpic

Sport

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declaarat, luni, după ce fost premiat de WORLD RECORD ACADEMY că şi-a dorit să aducă notorietate României, cu scopul de a investi acest capital de expunere şi vizibilitate în folosul sportului românesc, mai ales al celui paralimpic....

Vizualizări: 288, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
FCSB încheie sezonul regulat al Ligii I cu o remiză: scor 1-1 cu Sepsi

FCSB încheie sezonul regulat al Ligii I cu o remiză: scor 1-1 cu Sepsi

Sport

Formaţia FCSB a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa XXX, ultima a sezonului regulat al Ligii I. Echipa bucureşteană este lider în clasament, cu 65 de puncte, cu două mai mult decât CFR Cluj, care va juca în ultima etapă a sezonului regulat duminică, în deplasare, cu Universitatea Craiova....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sezonul următor al NBA va începe la 19 octombrie

Sezonul următor al NBA va începe la 19 octombrie

Sport

Sezonul 2021-2022 al NBA va începe la 19 octombrie, echipele fiind informate joi că se intenţionează revenirea la un program normal....

Vizualizări: 306, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zorc: Erling Haaland va rămâne la Dortmund

Zorc: Erling Haaland va rămâne la Dortmund

Sport

Directorul sportiv al Borussiei Dortmund, Michael Zorc, a declarat că fotbalistul Erling Haaland va rămâne la clubul german, informează L’Equipe....

Vizualizări: 299, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lewis Hamilton a câştigat MP al Spaniei

Lewis Hamilton a câştigat MP al Spaniei

Sport

Pilotul britanic echipei al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Spaniei, a patra etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, desfăşurată pe circuitul de la Barcelona....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă