O jucătoare de tenis a plecat acasă cu doi euro după un turneu

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O jucătoare de tenis a plecat acasă cu doi euro după un turneu

Franţuzoaica Sara Cakarevic, locul 410 WTA, a pierdut meciul din primul tur al calificărilor pe tabloul principal al turneului ITF de la Praga, cu premii totale de 25.000 de dolari.

Ea a fost învinsă, cu scorul de 5-7, 6-3, 10-8, de jucătoarea argentiană Paula Ormaecha, locul 291 WTA, dar nu înfrângerea a întristat-o cel mai tare, ci suma primită din partea organizatorilor, în valoare netă de 2,25 euro (11 lei).

Premiul pentru turul I preliminar a fost de 45 de euro, din care s-au scăzut impozitul de 6,75 de euro şi 36 de euro taxă de participare.

Jucătoarea susţine că a primit numai cei doi euro, fără mărunţiş.

„Credeam că e o glumă”, a scris jucătoarea.

„Mulţumesc ITF pentru cafeaua gratuită. Nici măcar nu mi-ai dat cei 25 de cenţi”, a adaugat ea.

De problemele financiare ale jucătorilor în pandemie s-a plâns de curând americanul John Isner, locul 39 ATP. 

„Jucătorii au fost nevoiţi să accepte o reducere a premiilori cu până la 80 la sută, în timp ce managerii ATP continuă să primească salariile integrale, beneficii sociale şi deducerea unor cheltuieli. Mi se pare cam ipocrit”, a spus americanul.

Știri similare

Muntenegreana Ema Ramusovic la CSM Bucureşti

Muntenegreana Ema Ramusovic la CSM Bucureşti

Sport

CSM Bucureşti a anunţat, marţi, că a achiziţionat-o pe handbalista Ema Ramusovic, pivotul muntenegrean semnând un contract pe două sezoane....

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Kimi Raikkonen ratează şi Marele Premiu al Italiei

Kimi Raikkonen ratează şi Marele Premiu al Italiei

Sport

Finlandezul Kimi Raikkonen (Alfa Romeo Racing) care a ratat săptămâna trecută Marele Premiu de Formula 1 al Olandei deoarece a fost testat pozitiv cu coronavirus, va lipsi şi de la GP-ul Italiei. În locul său va concura, la fel ca în etapa trecută, Robert Kubica....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Restricţii de circulaţie, sâmbătă, pe DN 1 A Ploieşti – Braşov, unde are loc Raliul Braşovului

Restricţii de circulaţie, sâmbătă, pe DN 1 A Ploieşti – Braşov, unde are loc Raliul Braşovului

Sport

Drumul naţional 1 A va fi închis circulaţiei publice, sâmbătă, pe un tronson de aproape opt kilometri, la limita dintre judeţele Prahova şi Braşov, măsura fiind luată întrucât în zonă se desfăşoară Raliul Braşovului 2021. Poliţia anunţă rute ocolitoare pentru traficul greu şi pentru celelalte tipuri de autovehicule....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă