Un fermier belgian a mutat accidental graniţa cu Franţa. Primar: „M-am bucurat. Oraşul meu era mai mare”

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un fermier belgian a mutat accidental graniţa cu Franţa. Primar: „M-am bucurat. Oraşul meu era mai mare”

Un fermier din Belgia a reuşit, accidental, să redeseneze graniţa ţării cu Franţa după ce, deranjat că piatra de hotar era în calea tractorului său, a mutat-o câţiva metri în teritoriul vecin, relatează BBC.

Un localnic pasionat de istorie mergea prin pădure şi a observat că piatra care marca graniţa dintre cele două ţări a fost mutată 2,29 de metri.

Incidentul nu a cauzat un scandal internaţional, ci a fost considerat amuzant de ambele părţi ale frontierei.

„A făcut Belgia mai mare şi Franţa mai mică, nu e o idee bună”, a declarat David Lavaux, primarul satului Erquelinnes, pentru TF1. 

Graniţa dintre Franţa şi Belgia, care se întinde pe 620 de kilometri, a fost stabilită sub Tratatul de la Kortrijk, semnat în 1820, la cinci ani după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo. Ea a fost marcată cu pietre de hotar, care au fost menţinute de atunci.

„M-am bucurat. Oraşul meu era mai mare”, a glumit edilul belgian. „Dar primarul din Bousignies-sur-Roc nu a fost de acord”. 

Primarul localităţii franceze vecine, Aurélie Welonek, a spus: „Ar trebui să putem evita un nou război de graniţă”.

Autorităţile belgiene l-au contactat pe fermier pentru a reapune piatra în locul original. Dacă acest lucru nu se întâmplă, cazul ar putea fi preluat de Ministerul belgian de Externe, care ar trebui să convoace o comisie de graniţă franco-belgiană, inactivă din 1930.

Lavaux a subliniat că fermierul ar putea fi acuzat penal dacă nu se conformează.

„Dacă arată bunăvoinţă, nu va avea vreo problemă, vom soluţiona chestiunea amiabil”, a mai declarat el pentru site-ul de ştiri Sudinfo.

Știri similare

Numărul locuitorilor albi scade pentru prima oară din 1790 în SUA, arată recensământul din 2020; albii reprezintă 61,6% din populaţia americană, afroamericanii 12,4%, asiaticii 6%, amerindienii 1,1%, iar hispanicii 18%

Externe

Numărul locuitorilor care se declară ”albi” în Statele Unite a scăzut - pentru prima oară -, potrivit ultimului recensământ din 2020, care arată o ţară ”mult mai multirasială” şi mai urbană decât cu zece ani mai înainte, au anunţat oficialiamericani, relatează AFP....

Vizualizări: 428, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Partidul antisistem bulgar ”Există un astfel de popor”, creditat cot la cot cu GERB cu o săptămână înaintea unor noi alegeri legislative, arată un sondaj

Partidul antisistem bulgar ”Există un astfel de popor”, creditat cot la cot cu GERB cu o săptămână înaintea unor noi alegeri legislative, arată un sondaj

Externe

Un nou partid bulgar, ”Există un astfel de popor” (ITN, populişti, antisistem), este creditat de un sondaj de opinie, publicat luni, aproape la egalitate cu Partidul GERB (centru-dreapta) al lui Boiko Borisov, aflat la putere în ultimii aproape zece ani, în vederea unor noi alegeri legislative prevăzute duminică, relatează Reuters....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Estonia, una dintre cele mai afectate ţări de covid-19 din lume, reintră de joi în carantină, cel puţin până la jumătatea lui aprilie, anunţă premierul Kaja Kallas; varianta britanică a SARS-Cov-2, la originea unei intensificări a epidemiei

Estonia urmează să reintre în carantină începând de joi, anunţă premierul eston Kaja Kallas, în contextul în care datele cu privire la circulaţia covid-19 în această ţară baltică sunt pe cale să explodeze, iar varianta britanică s-ar afla, potrivit autorităţilor, la originea acestei intensificări, relatează Euronews....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cea mai mare întreprindere din lume de gestionare a numelor domeniilor pe Internet, compania americană GoDaddy din Arizona, îşi cere scuze după ce îşi testează siguranţa informatică trimiţându-le angajaţilor e-mailuri phishing în care le promite o primă de Crăciun

O societate americană, GoDaddy, şi-a cerut scuze după ce şi-a atras angajaţii într-o capcană, printr-un e-mail în care le promitea o primă de Crăciun - în plină criză economică -, dar în realitate era vorba despre un test al securităţii informatice, relatează AFP....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şeful administraţiei penitenciare ruse confirmă mutarea lui Navalnîi, fără să spună unde anume a fost mutat opozantul

Şeful administraţiei penitenciare ruse confirmă mutarea lui Navalnîi, fără să spună unde anume a fost mutat opozantul

Externe

Directorul serviciului federal penitenciar rus Aleksandr Kalaşnikov a confirmat vineri faptul că opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a fost transferat de la închisoarea de la Moscova în care era încarcerat către un centru de detenţie în care să-şi ispăşească pedeapsa de doi şi jumătate de închisoare, potrivit agenţiei ruse de presă RIA Novosti, relatează Reuters....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE încheie negocieri exploratorii cu societatea americană în domeniul biotehnologiei Novavax vizând achiziţionarea a 100 de milioane de doze de vaccin candidat împotriva covid-19 în vederea asihurării unui total de peste două miliarde de doze

Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că a încheiat negocieri exploratorii cu societatea americană în domeniul biotehnologiei Novavax în vederea achiziţionării a 100 de milioane de doze de vaccin candidat împotriva covid-19, relatează AFP....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Biden a autorizat un ajutor de urgenţă de până la 100 de milioane de dolari destinat refugiaţilor din Afganistan

Preşedintele Biden a autorizat un ajutor de urgenţă de până la 100 de milioane de dolari destinat refugiaţilor din Afganistan

Externe

Preşedintele american Joe Biden a autorizat un ajutor de până la 100 de milioane de dolari, dintr-un fon de urgenţă, pentru acoperirea nevoilor urgente ”neaşteptate” ale refugiaţilor, legate de situaţia din Afganistan, inclusiv pentru aplicanţii afgani de vize de imigraţie speciale, a anunţat Casa Albă....

Vizualizări: 675, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tratatul New START intră în vigoare, până la 5 februarie 2028, după ce SUA îl prelungesc cu cinci ani, marcând începutul provocării ruse la adresa lui Biden; Jens Stoltenberg aplaudă un început; Moscova salută salvarea tratatului

Prelungirea ultimului tratat de dezarmare americano-rus New SRART a intrat miercuri în vigoare, după ce a fost prelungită de Statele Unite ale lui Joe Biden, care urmează de-acum să abordeze multiple ”provocări” din partea Moscovei, începând cu soarta opozantului rus Aleksei Navalnîi, relatează AFP....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE sancţionează patru oficiali ruşi de rang înalt în domeniul judiciar, Aleksandr Kalaşnikov, Aleksandr Bastrîkin, Igor Krasnov şi Viktor Zolotov, în dosarul Navalnîi; Moscova anunţă că va replica ”bineînţeles”

Statele membre UE şi-au oficializat luni sancţiunile impuse unui număr de patru oficiali ruşi de rang înalt implicaţi în proceduri judiciare angajate împotriva opozantului politic rus Aleksei Navalnîi şi în reprimarea susţinătorilor acestuia, relatează AFP....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Serbia a primit un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm

Serbia a primit un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm

Externe

Un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm contra Covid-19 au sosit sâmbătă în Serbia, ţară care a început vaccinarea înainte de Crăciun, a anunţat preşedintele sârb Aleksandar Vucic, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iranul va răspunde la textul ”final” al Uniunii Europene din dosarul nuclear luni, până la miezul nopţii, anunţă ministrul iranian de Externe Amirabdollahian

Iranul va răspunde la textul ”final” al Uniunii Europene din dosarul nuclear luni, până la miezul nopţii, anunţă ministrul iranian de Externe Amirabdollahian

Externe

Iranul va răspunde la textul ”final” al Uniunii Europene luni, până la miezul nopţii, a declarat ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, care a cerut Statelor Unite să dea dovadă de flexibilitate pentru relansarea pactului nuclear din 2015, relatează Reuters. ...

Vizualizări: 280, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turcieri creşte la 27 de morţi

Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turcieri creşte la 27 de morţi

Externe

Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turciei a crescut la 27 de morţi, iar o operaţiune de căutare şi salvare este în continuare în curs, au anunţat vineri autorităţile însărcinate cu gestionarea catastrofelor naturale (AFAD), relatează AFP....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE publică măsuri de urgenţă în domeniile pescuitului, securităţii aeriene şi transportului rutier şi aerian în cazul unui Brexit fără acord

UE publică măsuri de urgenţă în domeniile pescuitului, securităţii aeriene şi transportului rutier şi aerian în cazul unui Brexit fără acord

Externe

Uniunea Europeană (UE) a publicat joi măsuri de urgenţă în domeniile pescuitului, securităţii aeriene şi transportului rutier şi aerian - în cazul în care nu reuşeşte să încheie un acord comercial post-Brexit cu Regatul Unit până la sfârşitul anului, relatează AFP....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă