Portretul lui Micutzu, scos la licitaţie pornind de la 2.500 de lei în campania „Filme pentru filme”

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Portretul lui Micutzu, scos la licitaţie pornind de la 2.500 de lei în campania „Filme pentru filme”

O pictură în ulei ce reprezintă portretul comediantului Micutzu, pe numele real Cosmin Nedelcu, este primul articol scos la licitaţie în campania „Filme pentru filme”. Tabloul a fost donat chiar de protagonist pentru susţinerea şi încurajarea producţiei de filme independente româneşti.

Licitaţia a fost deschisă marţi, la ora 09.00, pe pagina de Facebook a campaniei, şi va fi activă până vineri, la ora 23:59.

Tabloul vine însoţit de un autograf şi un mesaj din partea lui Cosmin Nedelcu, certificând astfel autenticitatea lucrării.

Oricine doreşte să participe la această licitaţie o poate face printr-un comentariu care să conţină suma în lei. Preţul de pornire este 2.500 de lei.

„Filme pentru filme” este o campanie nonprofit pentru sprijinirea, încurajarea şi susţinere a producţiei de filme independente româneşti. Campania vine ca răspuns la contextul dificil în care se află industria de film românească şi este iniţiată de regizoarea şi producătoarea Victoria Baltag, mentor academic la Universitatea din Birmingham, împreună cu Asociaţia Neguvernamentală Connections.

Săptămânal, vor fi scoase la licitaţie, pe pagina de Facebook a campaniei, articole din lumea filmului donate de actori, regizori, comedianţi, fotografi, case de producţie sau  de susţinători ai filmului. Preţul de ponire pentru fiecare articol scos la licitaţie este decis de fiecare donator.

Până în prezent, au oferit obiecte Cosmin Nedelcu, Şerban Pavlu, Dragoş Bucur, Mugur Mihăescu, Andi Vasluianu, Marius Stan, Cristi Puiu, Ion Caramitru, Ştefan Iancu, Victor Rebengiuc, Teo, Vio & Costel, Jesús del Cerro, Red Goblin, 101 Figurine, Dumitru Prunariu, Isabela Iacupovici, Eduard Cîrstea, Călin Tîmb, Cristian Filip şi Benny Adegbuyi, potrivit unui comunicat.

„Filme pentru filme” este o campanie pilot care se va desfăşura, pentru început, pe o durată de 30 de săptămâni din ziua lansării, cu posibilitatea prelungirii pe o durată nedeterminată, în funcţie de numărul donaţiilor ulterioare. 

Fiecare articol din cadrul campaniei va fi dezvăluit individual în ziua începerii licitaţiei.

Știri similare

Organizatorii de concerte şi evenimente culturale dezmint că au fost incluşi în schema de ajutor de stat pentru sectorul HORECA

Organizatorii de concerte şi evenimente culturale dezmint că au fost incluşi în schema de ajutor de stat pentru sectorul HORECA

Entertainment

Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale (AROC) a transmis miercuri seară „o dezminţire” cu privire la faptul că sectorul organizatorilor de concerte şi evenimente culturale a primit ajutor din partea statului român, aşa cum a fost anunţat într-un comunicat al Guvernului României referitor la adăugarea acestora în OUG 224 (schema de ajutor pentru sectorul HORECA). ...

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premiera serialului „Blacklist Redemption” şi noi sezoane din „Doctorul cel bun” şi „Harrow”, în grila de septembrie a postului AXN

Premiera serialului „Blacklist Redemption” şi noi sezoane din „Doctorul cel bun” şi „Harrow”, în grila de septembrie a postului AXN

Entertainment

Premiera serialului „Blacklist Redemption” şi noi sezoane din „Doctorul cel bun” şi „Harrow” se regăsesc în grila de septembrie a postului AXN. În plus, maratonul de filme de weekend va continua toamna aceasta, iar printre cele care vor putea fi urmărite luna viitoare se numără „Recuperatorul/ Get Carter”, „Amnezia/ Hardwired”, „La viteză maximă/ Driven” şi „Cât îmi dai ca să te împuşc?/ The Whole Nine Yards”....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă