Cinci filme selectate şi premiate la Cannes, difuzate în mai de TV5 Monde

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cinci filme selectate şi premiate la Cannes, difuzate în mai de TV5 Monde

Cinci lungmetraje care au fost selectate şi premiate la ediţii anterioare ale Festivalul de Film de la Cannes vor fi difuzate în luna mai de TV5 Monde.

Pentru că ediţia de anul acesta a festivalului nu va avea loc în luna mai, ci a fost mutată în iulie, TV5 Monde propune o mini-retrospectivă.

Primul film ales spre difuzare este „J’ai tué ma mère” (2009), o dramă regizată de Xavier Dolan, care interpretează şi rolul principal. Filmul prezintă relaţia conflictuală dintre o mamă şi fiul ei. În primul lungmetraj regizat de Dolan, un adolescent îşi iubeşte mama, dar nu suportă să fie fiul ei. Gusturile şi personalitatea ei îl îngrozesc, la fel şi ignoranţa ei crasă. Filmul, prezentat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs şi recompensat cu trei premii, va putea fi vizionat pe 16 mai, de la ora 22.00.

Pe 20 mai, de la aceeaşi oră, va fi difuzat „Plaire, aimer et courir vite”, de Christophe Honoré. În Parisul anilor ’90, Arthur (în vârstă de 22 ani) îl întâlneşte pe Jacques, un scriitor homosexual. Această întâmplare marchează debutul unei relaţii pasionale. Pentru că Jacques suferă de SIDA, iubirea trebuie trăită în puţinul timp rămas. Filmul a fost selectat în competiţie.

O altă dramă romantică, „Les amours imaginaires” (2010), semnată de Xavier Dolan, va fi difuzată pe 23 mai, de la ora 22.00. Doi prieteni îndrăgostiţi de aceeaşi persoană pornesc o luptă bolnăvicioasă pentru a o cuceri. Fiecare dintre ei ajunge să interpreteze obsesiv comportamentele ambigue şi distructive ale persoanei dorite. Filmul a fost premiat în secţiunea Un Certain Regard.

„La loi du marché” (2015), regizat de Stéphane Brizé, cu Vincent Lindon în rol principal, premiat la Cannes pentru interpretare, este un portret tulburător al crizei de pe piaţa muncii. După 20 de ani de şomaj, un bărbat în vârstă de 50 de ani găseşte un loc de muncă ce îl pune faţă în faţă cu o dilemă morală. Filmul va fi difuzat pe 27 mai, de la ora 22.00.

Ultimul film din retrospectivă este „Sofia” (2018), regizat de Meryem Benm’Barek-Aloïsi, şi va fi difuzat pe 30 mai, de la aceeaşi oră. Pentru că nu şi-a dat seama că este însărcinată, o tânără marocană se află într-o situaţie de ilegalitate pentru că a dat naştere unui copil în afara căsătoriei. Ea are doar 24 de ore la dispoziţie pentru a găsi o soluţie înainte ca spitalul să alerteze autorităţile. Filmul a fost selectat în secţiunea Un Certain Regard şi a fost premiat pentru scenariu.

Toate lungmetrajele vor fi difuzate de TV5 Monde cu subtitrare în limba română.

Știri similare

TIFF 2021 – Sistemul de notare al Centrului Naţional al Cinematografiei, criticat drept „mizerabil” de Caranfil şi Giurgiu

TIFF 2021 – Sistemul de notare al Centrului Naţional al Cinematografiei, criticat drept „mizerabil” de Caranfil şi Giurgiu

Entertainment

Sistemul de notare aplicat de Centrul Naţional al Cinematografiei în concursurile de proiecte a fost un subiect discutat pe scena galei de încheiere a celei de-a 20-a ediţii a Festivalului de Film Transilvania (TIFF), unde cineaştii Nae Caranfil, recompensat cu premiul de excelenţă, şi Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF, l-au criticat drept „mizerabil”....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ed Sheeran va cânta la gala MTV Video Music Awards

Ed Sheeran va cânta la gala MTV Video Music Awards

Entertainment

Cântăreţul englez Ed Sheeran va cânta duminică seară la gala MTV Video Music Awards, unde îşi va prezenta single-ul „Shivers”, lansat joi noapte, care este inclus pe albumul „=” (Equals, n.r.) ce urmează să apară pe 29 octombrie....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bruce Springsteen, vedeta unui mare concert gratuit în Central Park din New York

Bruce Springsteen, vedeta unui mare concert gratuit în Central Park din New York

Entertainment

Cântăreţul american Bruce Springsteen va fi una dintre vedetele unui mare concert prevăzut la finalul lui august în Central Park pentru a sărbători "renaşterea New Yorkului" după pandemie, împreună cu Paul Simon şi Jennifer Hudson, a indicat joi primarul oraşului într-un mesaj pe Twitter. ...

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cipru – Abandonul de pisici a crescut în pandemie cu 30%

Cipru – Abandonul de pisici a crescut în pandemie cu 30%

Entertainment

Într-un adăpost pentru pisici instalat pe colinele din jurul oraşului Paphos, în Cipru, voluntarii se confruntă cu o creştere a abandonului de feline pe care îl atribuie pandemiei de Covid-19, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„The Human Voice” al lui Almodóvar şi „Tre piani”, de Nanni Moretti, în programul lansărilor româneşti de anul viitor

„The Human Voice” al lui Almodóvar şi „Tre piani”, de Nanni Moretti, în programul lansărilor româneşti de anul viitor

Entertainment

„The Human Voice”, scurtmetrajul lui Pedro Almodóvar ce o are ca protagonistă pe Tilda Swinton, şi „Three Floors/ Tre piani”, cel mai recent lungmetraj al cineastului italian Nanni Moretti, se numără între producţiile pe care Independenţa Film şi-a propus să le distribuie în România anul viitor....

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă