Laszlo Balint: Cel mai uşor este să cedezi în momentele grele. Ce facem, cedăm? Dăm bir cu fugiţii? Eu sunt luptător

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Laszlo Balint: Cel mai uşor este să cedezi în momentele grele. Ce facem, cedăm? Dăm bir cu fugiţii? Eu sunt luptător

Tehnicianul echipei UTA Arad, Laszlo Balint, a declarat, luni seară, după meciul cu Astra Giurgiu, scor 0-6, că obiectivul realist al formaţiei sale este menţinerea în Liga I şi a menţionat că vrea să lupte până la capăt la gruparea arădeană, dar dacă se consideră că este nevoie de o schimbare de antrenor, este dispus să discute.

“Ăştia suntem în acest moment, trecem printr-un moment foarte dificil. Eu îmi asum acest rezultat. Dar ced că putem să terminăm campionatul cu capul sus. Poate pe undeva ne-a luat un pic valul şi în contextul în care am reuşit unele rezultate surprinzătoare. Ne doream şi noi mai mult. Realitatea este alta. Realitatea spune că UTA trebuie să lupte pentru menţinerea în prima ligă. Ne doare cum terminăm anul, dar per ansamblu cred că UTA a avut ommente frumoase în acest an. Să se scuture toată lumea de ce s-a întâmplat pe final de 2020 şi să revenim altfel, că lupta e lungă”, a spus Balint la posturile care transmit Liga I.

Întrebat dacă se gândeşte să se despartă de UTA Arad, el a răspuns: “Eu nu sunt genul de antrenor care să renunţe, o să duc lupta până la capăt, dar dacă oameni din club se gândesc că este nevoie o schimbare de antrenor sunt deschis la discuţii. Dar repet, eu sunt luptător. Este un moment greu. Cel mai uşor este să cedezi în momentele grele. Ce facem, cedăm? Dăm bir cu fugiţii? Eu sunt luptător”.

Formaţia Astra Giurgiu a învins, luni seară, în deplasare, cu scorul de 6-0, echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I, ultima din acest an.

Au marcat Riza ‘7, Budescu ’20 (penalti), ’64 (penalti), ’77 şi Azulay ‘81, ’84.

În minutul 73, de la UTA a fost eliminat Bustea.

Știri similare

Gloria Buzău – FC Rapid, scor 0-0, în Liga II

Gloria Buzău – FC Rapid, scor 0-0, în Liga II

Sport

Formaţia FC Rapid a remizat, joi, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Gloria Buzău, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii a II-a....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Răzvan Marin, nemulţumit de faptul că a fost folosit puţin de Rădoi. “O să mă duc la echipa mea de club, să joc şi pe poziţia unde dau cel mai bun randament”, mai spune el

Răzvan Marin, nemulţumit de faptul că a fost folosit puţin de Rădoi. “O să mă duc la echipa mea de club, să joc şi pe poziţia unde dau cel mai bun randament”, mai spune el

Sport

Fotbalistul Răzvan Marin s-a declarat, miercuri seară, după partida dintre naţionala României şi selecţionata Macedoniei de Nord, scor 0-0, nemulţumit de cât a fost folosit de selecţionerul Mirel Rădoi, dar şi de postul pe care a jucat. El a mai precizat că nu a avut emoţii în privinţa testării covid-19 şi a adăugat că nu se pune problema să renunţe la naţională....

Vizualizări: 327, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simona Halep, la 346 de săptămâni la rând în Top 10 WTA: Caut perfecţiunea, dar ştiu că perfecţiunea nu există. Faptul că am tins tot timpul spre perfecţiune m-a făcut să-mi împing limitele mai sus

Simona Halep, la 346 de săptămâni la rând în Top 10 WTA: Caut perfecţiunea, dar ştiu că perfecţiunea nu există. Faptul că am tins tot timpul spre perfecţiune m-a făcut să-mi împing limitele mai sus

Sport

Simona Halep a ajuns în această săptămână la şapte ani de când se află neîntrerupt în Top 10 WTA. Săptămâna consecutivă cu numărul 346 între cele mai bune jucătoare din lume o găseşte pe Halep aproape de finalul carantinei, la Adelaide, înaintea Australian Open....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Urare foto inedită a forului european de volei de Paştele catolic; Alexia Căruţaşu, între protagonişti – FOTO-

Urare foto inedită a forului european de volei de Paştele catolic; Alexia Căruţaşu, între protagonişti – FOTO-

Sport

Forul european de volei (CEV) a transmis urări de Sărbătorile pascale catolice prin intermediul fotografiilor, în care mingea a fost transformată într-un ou colorat, în diferite faze de joc din cupele europene. Între protagoniştii din fotografii se află şi Alexia Căruţaşu, componentă a naţionalei României şi recent câştigătoare a Challenge Cup cu echipa de club, Sistem9 Yeşilyurt Istanbul....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă