Producătoarea Anne Douglas, văduva lui Kirk Douglas, a murit la vârsta de 102 ani

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Producătoarea Anne Douglas, văduva lui Kirk Douglas, a murit la vârsta de 102 ani

Anne Douglas, văduva actorului Kirk Douglas şi producătoare cunoscută pentru munca sa în scop caritabil, a murit la vârsta de 102 ani.

Familia Douglas a anunţat că ea a murit joi după-amiază, în casa sa din Beverly Hills. Decesul ei a venit la un an de la moartea lui Kirk Douglas (februarie 2020) şi la câteva zile după ce a împlinit 102 ani. Cei doi au fost căsătoriţi timp de 66 de ani.

„Anne a fost mai mult decât o mamă vitregă, şi niciodată «vicleană»”, a spus actorul Michael Douglas într-un comunicat. „A scos la iveală ce era mai bun în noi toţi, mai ales în tatăl nostru. Tata nu ar fi avut cariera pe care a avut-o fără sprijinul şi parteneriatul cu Anne. Catherine şi cu mine şi copiii am adorat-o. Va fi mereu în inimile noastre”.

Născută în Hanovra (Germania), în eforturile de a scăpa din ţara ocupată de nazişti, Anne a ajuns în Franţa. Vorbea fluent germană, engleză, franceză şi italiană şi, astfel, a putut lucra cu un distribuitor francez de film, începând o carieră în industria cinematografiei. Ea l-a cunoscut pe Kirk Douglas în 1953, când el se afla în Paris pentru a filma „Act of Love” şi i-a propus să îi fie publicist. Un an mai târziu, cuplul s-a căsătorit în Las Vegas.

Între proiectele sale filantropice se numără Los Angeles County Music Center, The Mark Forum şi Center Theater Group. A fost co-fondator al Cedars-Sinai Research for Women’s Cancers şi a deschis Anne Douglas Center for Women la Los Angeles Mission.

Kirk Douglas spunea: „Anne este altruistă, plină de compasiune şi loială la extrem. Are şi un simţ al umorului viclean şi mă poate face să râd în engleză, franceză şi germană”.

Știri similare

Conacul unde s-au filmat scene din „Naşul”, pus în vânzare pentru doar 89 de milioane de dolari – FOTO

Conacul unde s-au filmat scene din „Naşul”, pus în vânzare pentru doar 89 de milioane de dolari – FOTO

Entertainment

Conacul în care au fost filmate scene din "Naşul", în regia lui Francis Ford Coppola, este scos la vânzare pentru doar 89 de milioane de dolari (75 de milioane de euro) de prorietarul care este ameninţat cu falimentul. El este obligat de tribunalul american să vândă ieftin această somptuoasă locuinţă din Beverly Hills. ...

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CHESTIONAR NEWS.RO – Adrian Despot: Sunt multe de învăţat de pe urma anului 2020. Pentru toată industria în care activez, a fost dezastruos

CHESTIONAR NEWS.RO – Adrian Despot: Sunt multe de învăţat de pe urma anului 2020. Pentru toată industria în care activez, a fost dezastruos

Entertainment

Adrian Despot, liderul trupei Viţa de Vie, descrie, într-un chestionar News.ro, anul care tocmai se încheie drept unul „dezastruos” pentru industria în care activează, dar din care toată lumea ar putea învăţa câte ceva. El este de părere că întreaga formă artistică şi-a ieşit din formă şi că replierea ei va fi în funcţie de abolirea pandemiei. Cuvântul ales pentru a caracteriza 2020 este „skip” (a sări peste, n.r.)....

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă