Guardiola, după 2-1 cu PSG: Ar fi un vis să ajungem în finală

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guardiola, după 2-1 cu PSG: Ar fi un vis să ajungem în finală

Antrenorul echipei Manchester City, Pep Guardiola, consideră încă un vis pentru clubul său calificarea în premieră în finala Ligii Campionilor, după victoria obţinută, miercuri, la Paris, cu PSG, în meciul tur al semifinalelor competiţiei.

„Trebuie să fii agresiv împotriva acestor vedete, nu ai de ales, altfel este prea greu. În a doua repriză, fiind mai agresivi, am găsit soluţii. Jucătorii au fost calmi după victorie, fără emoţii inutile, orice se poate întâmpla în manşa a doua. Ne vom confrunta cu Crystal Palace în campionat înainte de a juca din nou cu PSG. Nu am pierdut mingea în prima repriză, dar nu am fost suficient de agresivi cu mingea, a fost mai bine în a doua repriză. Şi de aceea am jucat mai bine, datorită agresivităţii noastre cu şi fără minge. În tur, când pierzi, este foarte complicat. Am vorbit despre identitatea noastră, lucruri mărunte. Am fost în orice caz foarte agresivi fără minge, am jucat mereu mai sus. Şi dacă ne apărăm bine, atacăm mai bine. Totul este conectat. Sperăm că ne putem face jocul în retur. Ştiu că nu este uşor, jucăm împotriva unei echipe care a marcat patru goluri la Barcelona, ​​trei la Munchen. Au jucători de calitate. Când începi acest gen de meci, îţi iei repere, eşti atent, ai presiunea finalei. Dar trebuie să o accepţi. Dacă pierdem, pierdem. Dar trebuie să ne facem jocul. Felicit modul în care echipa s-a adaptat. Nu este niciodată uşor să revii aşa când nu joci bine. PSG poate schimba, strategia, jucătorii. Odată ce se apropie de suprafaţa noastră, simţim că pot fi foarte buni. Dar jucătorii mei ştiu ce să facă. (…) Ar fi un vis pentru club să ajungă la finală. Dar întrebarea este dacă vom putea face ceea ce am făcut 65 de minute. Dacă jucăm cu mentalitatea noastră, nu vom avea nicio problemă”, a declarat Guardiola, în conferinţa de presă organizată după meci, potrivit lefigaro.fr.

Manchester City a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa PSG, în manşa I a semifinalelor Ligii Campionilor. Idrissa Gueye (PSG) a fost eliminat, în minutul 77, cu cartonaş roşu direct, pentru un fault dur asupra lui Gundogan.

Au marcat: Marquinhos ’15 / De Bruyne ’64, Mahrez ’71.

Partida retur va avea loc la 4 mai.

În cealaltă semifinală, disputată marţi, Real Madrid a remizat, pe teren propriu, cu Chelsea, scor 1-1. Returul acestei întâlniri va fi la 5 mai.

Finala este programată la 29 mai, la Istanbul, pe Stadionul Olimpic Ataturk.

Știri similare

Andy Murray a pierdut finala turneului challenger de la Biella

Andy Murray a pierdut finala turneului challenger de la Biella

Sport

Tenismenul britanic Andy Murray, locul 125 ATP şi cap de serie numărul 1, a pierdut, duminică, finala turneului challenger de la Biella (Italia), competiţie cu premii totale de 48.000 de euro....

Vizualizări: 327, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pisica sphynx a lui Cristiano Ronaldo, dusă cu avionul privat la Madrid, după ce a fost lovită de o maşină la Torino

Pisica sphynx a lui Cristiano Ronaldo, dusă cu avionul privat la Madrid, după ce a fost lovită de o maşină la Torino

Sport

Pisica sphynx a lui Cristiano Ronaldo, numită Pepe şi care este în valoare de 2.600 de lire sterline, a fost transportată cu avionul privat al fotbalistului de la Torino în Spania, după ce a fost lovită de o maşină. Felina a fost o lună şi jumătate la terapie intensivă la veterinar, a dezvăluit Georgina Rodriguez, iubita fotbalistului, pentru Instyle Spania....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Camora: Echipa a făcut un meci foarte bun, dar nu ne considerăm campioni

Camora: Echipa a făcut un meci foarte bun, dar nu ne considerăm campioni

Sport

Fotbalistul echipei CFR Cluj, Mario Camora, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Universitatea Craiova, scor 3-1, că formaţia sa a făcut un joc foarte bun şi nu se consideră campioană până în momentul în care va obţine matematic titlul....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă