Şapte foşti membri ai Brigăzilor Roşii italiene, cărora François Mitterrand le-a acordat azil, arestaţi în Franţa la cererea Italiei; alţi trei, căutaţi

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şapte foşti membri ai Brigăzilor Roşii italiene, cărora François Mitterrand le-a acordat azil, arestaţi în Franţa la cererea Italiei; alţi trei, căutaţi

Şapte foşti membri ai Brigăzilor Roşii italiene, condamnaţi în Italia cu privire la fapte de terorism comise în anii ’70-’80, au fost arestaţi în Franţa miercuri, la cererea Romei, iar alţi trei sunt căutaţi, a anunţat Palatul Élysée, relatează AFP.

Decizia de a transmite parchetului cele zece nume – dintre cele 200 de persoane căutate de Italia în Franţa de ani de zile – a fost luată de către preşedintele francez Emmanuel Macron şi ”se înscrie în mod strict în doctrina Mitterrand” de a acorda azil foştilor membri ai Brigăzii, mai puţin în cazul unor infracţiuni sângerase, a precizat preşedinţia.

Avocata a cinci dintre cei foşti şapte membri ai Brigăzilor Roşii italiene arestaţi a denunţat această operaţiune drept o ”trădare de nenumit a Franţei”.

”Sunt indignată şi nu am cuvinte să descriu această operaţiune care arată ca o minirafală”, a declarat AFP Irène Terrel după anunţul arestării acestor cincibărbaţi şi două femei.

Terrel, scandalizată, consideră că ”Franţa le-a dat azil, autorităţile, drepta şi stânga împreună, şi nu François Mitterrand”.

”Din anii ’80, aceşti oameni se află sub protecţia Franţei, ei şi-au refăcut viaţa aici de 30 de ani, sunt instalaţi în vederea şi cu ştiinţa tutuor, cu copiii, cu nepoţii lor, iar cu noaptea în cap sunt rificaţi la 40 de ani după fapte”, şi-a exprimat indignarea avocata.

”Acest lucru nu poate fi numit şi nu poate fi primit în drept”, a conchis ea, hotărâtă să conteste aceste proceduride extrădare.

Între clienţii săi arestaţi miercuri se află Marina Petrella, în vârstă de 66 de ani, fostă membră a Brigăzilor Roşii, condamnată la închisoare pe viaţă şi căreia Franţa i-a acordat azil politic.

Nicolas Sarkozy s-a opus, în 2008, extrădării sale, autorizată de justiţie, din cauza stării sănătăţii acesteia.

Avocatul lui Enzo Calvitti, unul dintre bărbaţii arestaţi, şi-a exprimat indignarea faţă de această decizie a lui Macron, pe care catalogat-o drept ”de neînţeles”.

”Statul s-a angajat să nu extrădeze, în pofida unor cereri reptate ale italienilor. Atunci, de unde această răsturnare, la 40 de ani de la fapte? Este o încălcare a cuvântului statului”, a reacţionat avocatul Jean-Louis Chalanset.

El a precizat că Enzo Calvitti trăieşte în Franţa în baza unui titlu de sejur, ”deloc clandestin”, şi că şi-a exercitat mult timp profesia de psihoterapeut, după care s-a pensionat recent.

La rândul său, premierul italian Mario Draghi şi-a exprimat ”satisfacţia faţă de decizia Franţei de a lansa proceduri judiciare cerute de către Italia” cu privire la foşti membri ai Brigăzilor Roşii.

Persoanele arestate în Franţa, ”responsabile de crime foarte grave teroriste, au lăsat o rană care este încă deschisă”, a subliniat Mario Draghi într-o scurtă declaraţie transmisă de către serviciile sale.

”Amintirea acestor acte barbare este încă vie în conştiinţa italienilor”, subliniază el.

Știri similare

Preşedintele mexican, diagnosticat cu Covid-19

Preşedintele mexican, diagnosticat cu Covid-19

Externe

Andrés Manuel López Obrador, preşedintele mexican, a anunţat că a fost diagnosticat cu Covid-19 şi că are simptome uşoare şi primeşte tratament medical, informează NBC. ...

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Franţa denunţă drept ”extrem de gravă” spionarea europenilor de către NSA şi Danemarca, cere ”verificări” şi nu exclude ”consecinţe”

Franţa denunţă drept ”extrem de gravă” spionarea europenilor de către NSA şi Danemarca, cere ”verificări” şi nu exclude ”consecinţe”

Externe

Spionarea unor oficiali europeni de către serviciile americane, ajutate Danemarca, ar fi ”extrem de gravă” în cazul în care se dovedeşte că a avut loc, apreciază secretarul francez de stat însărcinat cu Afaceri Europene Clément Beaune, la o zi după ce presa europană a făcut această dezvăluire, relatează AFP....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Papa Francisc – Prima călătorie în străinătate după intervenţia chirurgicală din iulie îi va testa sănătatea şi diplomaţia

Papa Francisc – Prima călătorie în străinătate după intervenţia chirurgicală din iulie îi va testa sănătatea şi diplomaţia

Externe

Papa Francisc va întreprinde zilele acestea prima sa călătorie în străinătate după intervenţia chirurgicală la care a fost supus în luna iulie. Vizita de patru zile în Europa Centrală îi va testa sănătatea, dar va cuprinde şi unul dintre cele mai incomode momente ale papalităţii sale - întâlnirea cu prim-ministrul ungar Viktor Orban, genul de lider populist de dreapta pe care Suveranul Pontif îl dispreţuieşte în mod obişnuit, potrivit AP....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Papa Francisc îşi devansează cu două ore slujba din noaptea Crăciunului, pentru a respecta interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii din Italia

Papa Francisc îşi devansează cu două ore slujba din noaptea Crăciunului, pentru a respecta interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii din Italia

Externe

Papa Francisc şi-a devansat cu două ore ”slujba de la miezul nopţii” de Crăciun, la 24 decembrie, pentru a se adapta interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii aflate în vigoare în Italia, potrivit calendarului său al sărbătorilor de la sfârşitul anului, publicat joi, relatează AFP....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania îşi retrage plutonul NATO staţionat în Lituania, în urma unor acuzaţii de rasism, antisemitism şi agresiuni sexuale dezvăluite de revista Der Spiegel

Germania îşi retrage plutonul NATO staţionat în Lituania, în urma unor acuzaţii de rasism, antisemitism şi agresiuni sexuale dezvăluite de revista Der Spiegel

Externe

Germania şi-a rechemat un pluton NATO aflat în misiune în Lituania, în urma unor dezvăluiri ale revistei Der Spiegel, potrivit cărora militari din pluton au dat dovadă de comportament rasist şi antisemit şi au fost acuzaţi de agresiuni sexuale, relatează BBC News....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE trimite avioane şi pompieri suplimentari să lupte împotria incendiilor în Europa; statele UE au mobilizat până în prezent 14 avioane de luptă împotriva incendiilor, trei elicoptere, aproximativ 1.300 de pompieri şi 250 de vehicule

Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că a crescut în ultimele zile numărul de avioane, elicoptere şi pompieri care aă ajute Grecia, Albania, Macedonia de Nord şi Turcia în lupta împotriva ncendiilor, relatează AFP....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Refactorul-şef al publicaţiei independente Mediazona, Serghei Smirnov, arestat la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi, condamnat la 25 de zile de închisoare

Refactorul-şef al publicaţiei independente Mediazona, Serghei Smirnov, arestat la manifestaţii în susţinerea lui Navalnîi, condamnat la 25 de zile de închisoare

Externe

Jurnalistul rus Serghei Smirnov, redactor-şef al publicaţiei independente Mediazona, a fost condamnat la 25 de zile de închisoare de către un tribunal de la Moscova, după ce a fost găsit vinovat de încălcarea repetată a legislaţiei împotriva manifestaţiilor, relatează Reuters....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Catalonia reînchide discotecile şi alte locuri de distracţie nocturne în spaţii închise şi cere teste PCR negativ sau dovada vaccinării la evenimente în aer liber de peste 500 de persoane, în urma unei creşteri ”exponenţiale” a cazurilor de covid-19; Navara şi Andaluzia ar putea reimpune restricţii

Catalonia închide - la sfârşitul acestei săptămâni - discotecile şi alte locuri de divertisment nocturne în spaţii închise şi cere prezentarea unui test negativ covid-19 PCR sau dovezii vaccinării anticovid în vederea participării la evenimente în aer liber la care sunt prezente peste 500 de persoane, relatează AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doi colaboratori apropiaţi ai lui Navalnîi, Leonid Volkov şi Ivan Jdanov, vizaţi de noi urmăriri penale în Rusia, cu privire la finanţarea unor organizaţii ”extremiste”; Tribunalul Presnenski respinge o plângere a lui Nvalanîi împotriva lui Peskov

Doi colaboratori apropiaţi ai opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi sunt vizaţi de marţi de noi urmăriri penale, după ce Comitetul rus de anchetă i-a acuzat de finanţarea unor organizaţii ”extremiste”, relatează AFP....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Johnson a anunţat oficial că Marea Britanie îşi va mări cu peste 40% arsenalul nuclear; Iranul acuză Londra de ipocrizie

Johnson a anunţat oficial că Marea Britanie îşi va mări cu peste 40% arsenalul nuclear; Iranul acuză Londra de ipocrizie

Externe

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat, marţi, că Marea Britanie îşi va mări arsenalul nuclear cu 40%, pentru a-şi asigura securitatea în faţa unor noi pericole tehnologice, informaţie care a determinat Iranul să acuze Londra de ipocrizie, atunci când îşi exprimă îngrijorarea faţă de presupusele tentative ale Teheranului de a crea armament nuclear, transmite Reuters....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Regatul Unit îşi atinge obiectivul vaccinării tuturor persoanelor în vârstă de peste 50 de ani cu cel puţin o doză de vaccin împotriva covid-19

Regatul Unit îşi atinge obiectivul vaccinării tuturor persoanelor în vârstă de peste 50 de ani cu cel puţin o doză de vaccin împotriva covid-19

Externe

Regatul Unit şi-a atins, cu un uşor avans, obiectivul de a vaccina - până la jumătatea lui aprilie - cu o primă doză de vaccin împotriva covid-19 toate persoanele în vârstă de peste 50 de ani şi persoanele cele mai vulnerabile şi expuse, a anunţat Guvernul britanic, relatează AFP:...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Puigdemont revine la Bruxelles în urma unei scurte arestări în Italia

Puigdemont revine la Bruxelles în urma unei scurte arestări în Italia

Externe

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont, inculpat în Spania cu privire la rolul pe care l-a jucat în secesiunea eşuată a Cataloniei în 2017, a sosit luni la Bruxelles, după ce a fost arestat o scurtă peroadă de timp în talia, declară avocatul său AFP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă