Asasinate politice, gentrificare, imigraţie şi mişcarea rock împotriva rasismului, la Cinepolitica Nights

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Asasinate politice, gentrificare, imigraţie şi mişcarea rock împotriva rasismului, la Cinepolitica Nights

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine anul acesta într-o formulă adaptată. Asasinate politice, gentrificare, imigraţie şi mişcarea rock împotriva rasismului sunt câteva dintre subiectele abordate în cadrul seriei de proiecţii Cinepolitica Nights.

Trei documentare în premieră naţională şi trei lungmetraje de ficţiune, printre care două producţii româneşti, vor fi difuzate online, în perioada 5 – 14 mai, prin intermediul platformei Elvire chez vous.

Seria va debuta pe 5 mai, cu lungmetrajul „Maria, Regina României” (r: Alexis Sweet Cahill, 2019). Povestea bazată pe fapte reale are în prim-plan figura marcantă a reginei Maria. Regăsim o Românie devastată de Primul Război Mondial. Măcinată de boală, ţinută captivă foametei şi deznădejdei, soarta politică a ţării este extrem de controversată. În primăvara anului 1919, Regina Maria pleacă la Conferinţa de Pace de la Paris să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii şi să lupte pentru o Românie Mare.

Pe 6 mai, va putea fi vizionată o dramă despre imigraţie, gentrificare şi tensiunile sociale din societatea turcă: „SAF” (r: Ali Vatansever, co-producţie România, 2019). În districtul Fikirtepe din Istanbul, transformarea urbană face una cu pământul comunităţile sărace, iar refugiaţii sirieni se adăpostesc în clădiri abandonate. Kamil şi soţia lui, Remziye, riscă să îşi piardă casa. Kamil este nevoit să accepte, în secret, să lucreze pe un şantier, chiar dacă angajatorul lui este compania care distruge zona în care locuieşte. Oprimarea şi anxietatea – atât în cartier, unde se teme să nu fie descoperit, cât şi la lucru, îl schimbă treptat. Într-o zi, Kamil dispare din senin.

Difuzat în premieră naţională, pe 7 mai, documentarul „Assassins/ Asasine” (r: Ryan White, 2020) spune povestea incredibilă a uciderii fratelui liderului nord-coreean Kim Jong-un. Filmul a fost selecţionat la festivalurile Sundance şi Stockholm.

Seria Cinepolitica Nights va continua pe 12 mai cu proiecţia, în premieră naţională, a documentarului „Photographer of War/ Fotograf de război” (r: Boris B. Bertram, 2019), nominalizat la Danish Film Awards 2020. În centru se află viaţa lui Jan Grarup, unul dintre cei mai importanţi fotografi de război actuali. Existenţa sa intră într-o stare de extremă urgenţă, în momentul în care află că e posibil să rămână unicul părinte în viaţă pentru copiii săi.

Joi, 13 mai, va fi disponibil, în premieră naţională, un documentar laureat al festivalurilor de film de la Berlin, Cracovia, IndieLisboa şi British Independent Film Awards: „White Riot/ Revolta albă” (r: Rubika Shah, 2019). În Marea Britanie de la sfârşitul anilor ’70, mişcarea punk explodează. Ţara este profund divizată din cauza imigraţiei masive. În urma unor nefericite declaraţii rasiste făcute de Eric Clapton, presa muzicală britanică se coalizează pentru a combate acest curent periculos. Astfel, se naşte mişcarea Rock Against Racism. Documentarul descrie povestea unei ere uitate, în care muzica a schimbat lumea prin refuzul de a se pleca în faţa unui status-quo profund nedrept.

Cinepolitica Nights se încheie vineri, 14 mai, cu proiecţia lungmetrajului de ficţiune autohton „Berliner” (r: Marian Crişan, 2020), câştigător al premiului Keen Eye la Festivalul de Film de la Moscova. Mocanu, un politician în plină campanie electorală pentru un loc în Parlamentul European, rămâne blocat la Salonta. El este găzduit în casa lui Viorel, un cetățean obișnuit, tractorist de meserie. Politicianul își va continua campania electorală în micul orașel, punând la cale un plan cameleonic.

Toate cele şase filme din cadrul Cinepolitica Nights vor putea fi vizionate exclusiv online, pe întreg teritoriul României, prin intermediul Elvire chez vous, în platforma Eventbook. Fiecare film este disponibil într-o singură seară, de la ora 18:00 şi până la miezul nopţii. Preţul biletelor este de 15 lei (tarif unic), iar comenzile sunt limitate la un singur bilet per adresă de email.

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte) şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi DACIN SARA.

Știri similare

Anonimul, la majorat – Premiere mondiale şi naţionale, competiţii de lung şi scurt metraj, concert Luiza Zan şi campanie de vaccinare

Anonimul, la majorat – Premiere mondiale şi naţionale, competiţii de lung şi scurt metraj, concert Luiza Zan şi campanie de vaccinare

Entertainment

Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul a ajuns la a 18-a ediţie. Începând din 9 august, timp de şase zile, Sfântu Gheorghe din Delta Dunării găzduieşte cinefili şi profesionişti din industrie, două competiţii de scurtmetraj şi una de lungmetraj - cu producţii internaţionale şi autohtone -, precum şi premiere mondiale şi naţionale în afara competiţiei, cu întâlniri şi dialoguri între cineaşti şi public....

Vizualizări: 323, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Berlinala anunţă un premiu al publicului pentru ediţia Summer Special

Berlinala anunţă un premiu al publicului pentru ediţia Summer Special

Entertainment

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, care şi-a anunţat câştigătorii la începutul lunii martie, va permite publicului său să îşi aleagă preferatul în timpul evenimentului Summer Special, programat să aibă loc, cu prezenţă fizică, în perioada 9 - 20 iunie. ...

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lansare surpriză a lui Justin Bieber, de Paşte

Lansare surpriză a lui Justin Bieber, de Paşte

Entertainment

Cântăreţul canadian Justin Bieber a lansat, în duminica în care a fost sărbătorit Paştele catolic, un EP surpriză....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Filme de aventuri, în fiecare vineri din luna iulie la TNT

Filme de aventuri, în fiecare vineri din luna iulie la TNT

Entertainment

Lungmetraje de aventuri cu Tom Cruise, Cameron Diaz, Vin Diesel, Wesley Snipes, Drew Barrymore şi Kevin Costner în prim-plan vor fi difuzate, în fiecare vineri din luna iulie, la TNT....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă