UPDATE – Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman

Vizualizări: 409, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman

Preşedintele american Joe Biden a recunoscut, sâmbătă, în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Biden a devenit primul preşedinte american care face acest lucru şi riscă o potenţială ruptură cu Turcia, dar semnalează astfel implicarea în lupta pentru drepturile omului în lume, relatează cnn.com.

Într-o declaraţie prin care a marcat împlinirea a 106 ani de la începutul masacrului, Biden a notat: “În această zi a fiecărui an ne amintim de vieţile tuturor celor care au murit în genocidul armean din perioada otomană şi ne reînnoim angajamentele de a preveni repetarea vreodată a unei astfel de atrocităţi”. “Astăzi, când plângem ce s-a pierdut, să ne îndreptăm privirile către viitor – către lumea pe care vrem să o construim pentru copiii noştri. O lume neafectată de răul intoleranţei, în care drepturile omului sunt respectate şi în care toţi oamenii îşi pot duce vieţile cu demnitate şi în siguranţă. Să ne reînnoim voinţa comună de a preveni ca oriunde în lume să mai aibă loc atrocităţi. Şi să continuăm calea vindecării şi reconcilierii pentru toţi oamenii din lume”, a adăugat Joe Biden.

Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavuşoglu, a reacţionat pe Twitter după declaraţia lui Biden, el notând că Turcia nu primeşte de la nimeni lecţii despre istoria sa. “Nu primin de la nimeni lecţii despre istoria noastră. Oportunismul politic este cea mai mare trădare a păcii şi dreptăţii. Respingem total această declaraţie, bazată doar pe populism”.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanţe pentru “armenii otomani care şi-au pierdut vieţile în cincumstanţele dificile ale Primului Război Mondial”.

Directorul de comunicare al preşedinţiei Turciei, Fahrettin Altun, a afirmat că decizia administraţiei Biden “de a arăta greşit istoria” având în vedere calcule politice este “una cu adevărat nefericită pentru relaţiile Turcia – SUA”.

Premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, a reacţionat în social media după declaraţia lui Biden. “SUA şi-a demonstrat însă o dată angajamentul neclintit pentru protejarea drepturilor omului şi a valorilor universiate”, a scris Pashinyan pe Twitter.

Genocidul armean este recunoscut de către aproximativ 30 de ţări şi de către comunitatea istoricilor.

Potrivit unor estimări, între 1,2 şi 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în timpul Primului Război Mondial de către trupele Imperiului Otoman, la acea vreme aliat al Germaniei şi Austro-Ungariei.

Însă Ankara refuză folosirea cuvântului ”genocid” şi respinge orice voinţă de exterminare, evocând masacre reciproce, pe fondul războiului şi foametei, soldate cu sute de mii de morţi în ambele tabere.

Congresul Statelor Unite a recunoscut genocidul armean în decembrie 2019, într-un vot simbolic. Acest text a fost apărat de către senatori din ambele partide americane, însă a fost blocat în mai multe rânduri de către aliaţi republicani ai lui Donald Trump. La începutul mandatului său, Donald Trump a catalogat masacrarea armenilor în 1915 drept una dintre cele mai rele atrocităţi în masă din secolul al XX-lea”, însă nu a folosit cuvântul ”genocid”.

Știri similare

Indonezia depăşeşte pragul de două milioane de cazuri de covid-19, epidemia accelerează; bilanţul oficial ar reprezenta doar 10% din bilanţul real, porivit unor calcule ale unor experţi

Indonezia depăşeşte pragul de două milioane de cazuri de covid-19, epidemia accelerează; bilanţul oficial ar reprezenta doar 10% din bilanţul real, porivit unor calcule ale unor experţi

Externe

Indonezia a depăşit luni pragul de două milioane de cazuri de covid-19, în contextul în care în această ţară din Asia de Sud-Est accelerează un nou val de contaminări, iar spitalele sunt aproape pline, alimentând temeri cu privire la o scăpare de sub control a epidemiei, relatează AFP....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Finlanda propune să găzduiască summitul Biden-Putin

Finlanda propune să găzduiască summitul Biden-Putin

Externe

Finlanda a propus să găzduiască summitul propus de către Joe Biden lui Vladimir Putin, a anunţat vineri preşedinţia finlandeză, la Helsinki, relatează AFP....

Vizualizări: 523, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cele două Corei efectuează tiruri de rachetă balistică în aceeaşi zi, în timp ce şeful diplomaţiei chineze se află la Seul, într-o adevărată cursă a înarmării între cele două ţări surori aflate teoretic în război

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au tras amândouă, miercuri, tiruri de rachetă, în ceea ce pare să fie o adevărată cursă a înarmării între cele două ţări surori, aflate teoretic în război, relatează AFP....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un tribunal olandez dispune ridicarea interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, ”o încălcare profundă a libertăţii de mişcare şi vieţii private”

Un tribunal olandez dispune ridicarea interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, ”o încălcare profundă a libertăţii de mişcare şi vieţii private”

Externe

Un tribunal de la Haga stabileşte că ”intrdicţia de circulaţie pe timpul nopţii este o încălcare profundă a libertăţii de mişcare şi vieţii private”, care necesită ”un proces decizional foarte minuţios” şi decide că Guvernul olandez este necesar să-i pună capăt, relatează AFP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nancy Pelosi a cerut înlăturarea imediată din funcţie a lui Trump în baza amendamentului 25 din Constituţia SUA

Nancy Pelosi a cerut înlăturarea imediată din funcţie a lui Trump în baza amendamentului 25 din Constituţia SUA

Externe

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a cerut, joi, înlăturarea imediată din funcţie a preşedintelui Donald Trump, în baza amendamentului 25 din Constituţia Statelor Unite, la o zi după ce susţinătorii acestuia au pătruns cu forţa în Capitoliu, într-un asalt împotriva democraţiei americane, transmite Reuters....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania vrea să restrângă legăturile aeriene cu Regatul Unit, Brazilia, Africa de Sud şi Portugalia din cauza noilor variante ale noului coronavirus, anunţă Seehofer

Germania vrea să restrângă legăturile aeriene cu Regatul Unit, Brazilia, Africa de Sud şi Portugalia din cauza noilor variante ale noului coronavirus, anunţă Seehofer

Externe

Germania vrea să reducă în mod drastic legăturile aeriene cu Regatul Unit, Brazilia, Africa de Sud şi Portugalia - ţări pe care le consideră cele mai afectate de noi varinate ale noului coronavirus, a anunţat joi ministrul german de Interne Horst Seehofer, relatează AFP....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doi bărbaţi morţi în Texas într-o maşină Tesla fără şofer

Doi bărbaţi morţi în Texas într-o maşină Tesla fără şofer

Externe

Doi bărbaţi au murit în Texas, într-un accident rutier, într-o maşină Tesla la volanul căreia nu se afla nimeni, potrivt The WallStreet Journal (WSJ) şi postului local de televiziune KPRC2, relatează AFP....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Partidul Fidesz al lui Orban vrea să interzică ”promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor; cinci ONG-uri denunţă îl acuză de copierea unor ”modele dictatoriale contrare valorilor europene” inspirate de Rusia şi China

Partidul Fidesz al premierului suveranist ungar Viktor Orban a depus amendamente legislative prin care vrea să interzică ”promovarea” homosexualităţii sau schimbării sexului în rândul minorilor, potrivit unui text publicat pe site-ul Parlamentului, relatează AFP....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fauci: americanii cu imunitate compromisă ar putea avea nevoie de o a treia doză de vaccin pentru Covid-19

Fauci: americanii cu imunitate compromisă ar putea avea nevoie de o a treia doză de vaccin pentru Covid-19

Externe

Cel mai important specialist în boli infecţioase din Statele Unite, Anthony Fauci, a declarat duminică faptul că americanii care au imunitatea compromisă ar putea avea nevoie de o a treia doză de vaccin pentru Covid-19, având în vedere că numărul cazurilor de îmbolnăviri provocate de varianta Delta a coronavirusului este în creştere, transmite Reuters....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Două experte independente de la ONU, Agnès Callamard şi Irene Khan, cer o anchetă internaţională cu privire la otrăvirea cu noviciok a lui Navalnîi, ”deliberată, pentru a transmite un avertisment clar şi sinistru cu privire la care va fi soarta oricui ar critica şi s-ar opune Guvernului”

Două experte independente de la ONU cer o anchetă internaţională cu privire la presupusa otrăvire cu un agent neurotoxic de tip noviciok, în Rusia, în august, a principalului opozant al Kremlinului Aleksei Navalnîi şi cer de asemenea ”eliberarea imediată” a opozantului politic încarcerat, relatează AFP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă