Braşov: Bărbat care se urcase pe un panou publicitar, la circa 30 de metri înălţime, convins de poliţişti să coboare

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Braşov: Bărbat care se urcase pe un panou publicitar, la circa 30 de metri înălţime, convins de poliţişti să coboare

Un bărbat care se urcase, marţi, pe un panou publicitar din municipiul Braşov, la o înălţime de circa 30 de metri, a fost convins de poliţişti să coboare, fiind preluat de un echipaj medical.

Bărbatul s-a urcat pe un panou publicitar de pe Calea Făgăraşului, la o înălţime de aproximativ 30 de metri.

Incidentul a fost anunţat printr-un apel la 112, astfel că acolo au ajuns pompieri cu o autoscară, un echipaj SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă, şi poliţişti, împreună cu negociator din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov.

„Persoana în cauză, în urma intervenţiei negociatorului din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov, a revenit pe sol, fiind preluată de către echipajul medical sosit la faţa locului”, a transmis Poliţia Judeţeană Braşov.

Știri similare

Constanţa: Şapte maşini parcate au fost avariate de un şofer băut, care a fugit de la locul accidentului – FOTO

Constanţa: Şapte maşini parcate au fost avariate de un şofer băut, care a fugit de la locul accidentului – FOTO

Evenimente

Şapte maşini parcate în municipiul Constanţa au fost avariate, miercuri, de un autoturism condus de un şofer care a fugit de la locul accidentului. El a fost prins de poliţişti după 20 de minute, oamenii legii stabilind că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doi bărbaţi care pretindeau că sunt medici străini şi strâng fonduri pentru o biserică, cercetaţi de poliţiştii din Bucureşti după ce ar fi furat peste 3.000 de lei din locuinţa unei bătrâne

Doi bărbaţi, în vârstă de 34 şi 37 de ani, sunt cercetaţi de poliţiştii şi procurorii din Bucureşti după ce ar fi abordat o bătrână, pretinzând că sunt medici veniţi din străinătate pentru a strânge fonduri pentru o biserică, şi i-ar fi furat din locuinţă peste 3.000 de lei....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mesaj trimis prin Ro Alert locutorilor din Braşov: „Ursul băăă! Atenţie, a fost semnalată prezenţa unui urs pe strada Stejărişului”. ISU anunţă anchetă după acest mesaj

Mesaj trimis prin Ro Alert locutorilor din Braşov: „Ursul băăă! Atenţie, a fost semnalată prezenţa unui urs pe strada Stejărişului”. ISU anunţă anchetă după acest mesaj

Evenimente

Locuitorii municipiului Braşov au primit, prin sistemul Ro Alert, un mesaj de avertizare privind prezenţa unui urs pe o stradă din oraş, mesajul începând cu cuvintele „Ursul, băăă!”. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului anunţă o „anchetă internă pentru a verifica modul de transmitere al mesajului”....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primele zece autospeciale-cisternă cu capacitate de 3.000 de litri, destinate stingerii incendiilor de pădure, au fost recepţionate – FOTO

Primele zece autospeciale-cisternă cu capacitate de 3.000 de litri, destinate stingerii incendiilor de pădure, au fost recepţionate – FOTO

Evenimente

Primele zece autospeciale-cisternă cu capacitate de 3.000 de litri, destinate stingerii incendiilor de pădure, au fost recepţionate, miercuri, de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ele fiind alocate judeţelor Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Sălaj, Cluj şi Maramureş. Alte 20 de astfel de autospeciale, care au mobilitate ridicată şi pot fi alimentate cu apă din lacuri sau râuri, urmează să fie livrate....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei bărbaţi, suspectaţi că aprovizionau cu droguri de mare risc consumatori din judeţele Galaţi şi Vrancea, reţinuţi / Drogurile erau aduse în ţară din Belgia

Trei bărbaţi, suspectaţi că aprovizionau cu droguri de mare risc consumatori din judeţele Galaţi şi Vrancea, reţinuţi / Drogurile erau aduse în ţară din Belgia

Evenimente

Trei bărbaţi din judeţul Galaţi, suspectaţi că aprovizionau cu droguri de mare risc consumatori din Vrancea si Galaţi, au fost reţinuţi la finalul unui flagrant organizat de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea. ...

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
DIICOT anunţă destructurarea uneia dintre cele mai mari reţele de traficanţi de droguri din judeţele Brăila şi Galaţi, după 74 de percheziţii / 165 de persoane vor fi audiate

DIICOT anunţă destructurarea uneia dintre cele mai mari reţele de traficanţi de droguri din judeţele Brăila şi Galaţi, după 74 de percheziţii / 165 de persoane vor fi audiate

Evenimente

Procurorii şi poliţitii fac, miercuri, 74 de percheziţii în judeţele Galaţi, Brăila şi Dâmboviţa, la persoane suspectate de trafic de droguri, iar 165 de persoane vor fi audiate. DIICOT anunţă că este una dintre cele mai mari reţele de traficanţi de droguri din zonă....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comandantul GSP „Falcon” a relatat cum s-a desfăşurat operaţiunea de salvare a marinarilor de pe nava ucraineană scufundată în Marea Neagră: Au lansat plutele de salvare, dar până să apuce să se îmbarce în ele nava s-a rupt de tot în două – VIDEO

Comandantul GSP "Falcon", Victor Marina, a relatat cum s-a desfăşurat operaţiunea de salvare şi transportare la mal a celor zece marinari ucraineni a căror navă s-a scufundat la 76 de mile marine în largul Mării Negre. El a arătat că, din câte a înţeles de la marinarii salvaţi, nava acestora s-a rupt în două, iar echipajul nu a apucat să se îmbarce în plutele de salvare. ...

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Au fost oprite lucrările pe Valea Oltului / Se circulă fără semafoare în minivacanţă

Au fost oprite lucrările pe Valea Oltului / Se circulă fără semafoare în minivacanţă

Evenimente

Lucrările pe DN7, pe Valea Oltului, au fost oprite în perioada minivacanţei de Sfânta Maria, astfel că şoferii vor putea circula fără să mai fie nevoiţi să oprească la semafoare. Restricţiile de circulaţie rămân în vigoare, în zona lucrărilor, deoarece structura drumului a fost refăcută doar temporar. ...

Vizualizări: 271, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă