Banca americană JP Morgan va finanţa proiectul Superligii cu o sumă cuprinsă între 4 şi 6 miliarde de euro

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Banca americană JP Morgan va finanţa proiectul Superligii cu o sumă cuprinsă între 4 şi 6 miliarde de euro

Purtătorul de cuvânt al băncii americane de investiţii JP Morgan a confirmat pentru AFP că urmează să finanţeze proiectul Super Ligii Europene de fotbal, fără a face alte comentarii.

Conform surselor lequipe.fr, suma prevăzută în acordul dintre bancă şi cluburile fondatoare este de patru până la şase miliarde de euro.

Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.

„Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicat.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Bafrcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.

Înainte ca iniţiativa celor 12 să fie făcută publică oficial, UEFA a reacţionat dur, printr-un comunicat comun, semnat şi de federaţia engleză, Premier League, federaţia spaniolă, LaLiga, federaţia italiană şi Lega Serie , precizând că jucătorii care ar urma să participa la o astfel de superligă ar putea fi suspendaţi din competiţiile internaţionale organizate sub egida forului european şi a FIFA.

Știri similare

FC Botoşani – Dinamo, scor 4-0, în Liga I

FC Botoşani – Dinamo, scor 4-0, în Liga I

Sport

Formaţia FC Botoşani a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii I....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Olympique Marseille – Lens, scor 0-1, în Ligue 1

Olympique Marseille – Lens, scor 0-1, în Ligue 1

Sport

Olympique Marseille a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de Lens, într-o restanţă din etapa a IX-a a campionatului francez de fotbal Ligue 1....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Jelena Grubisici continuă cu CSM Bucureşti

Jelena Grubisici continuă cu CSM Bucureşti

Sport

Portarul Jelena Grubisici şi-a prelungit cu un sezon contractul cu Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, a anunţat, luni, gruparea din Capitală....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei cazuri de coronavirus la Saint-Etienne

Trei cazuri de coronavirus la Saint-Etienne

Sport

AS Saint-Etienne nu va putea conta la meciul cu AS Monaco, din Ligue 1, pe jucătorii Adil Aouchiche, Arnaud Nordin şi Jessy Moulin, aceştia fiind testaţi pozitiv cu coronavirus, informează L’Equipe....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Modificări în programul etapei a VII-a a Ligii I. Ce partide sunt vizate

Modificări în programul etapei a VII-a a Ligii I. Ce partide sunt vizate

Sport

LPF a anunţat, vineri, modificări în programul etapei a VII-a a Ligii I. Astfel, meciul FC U Craiova - Farul Constanţa, programat iniţial sâmbătă a fost mutat vineri, "rocada" fiind făcută cu partida Dinamo - FC Argeş. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ibrahimovici ar putea fi indisponibil zece zile

Ibrahimovici ar putea fi indisponibil zece zile

Sport

Atacantul echipei AC Milan, Zlatan Ibrahimovici, accidentat la meciul cu AS Roma, va fi indisponibil aproximativ zece zile, anunţă presa italiană. ...

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă