Arabia Saudită şi Iranul negociază în mod direct o restabilire a relaţiilor diplomatice, întrerupte în urmă cu patru ani, dezvăluie Financial Times

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arabia Saudită şi Iranul negociază în mod direct o restabilire a relaţiilor diplomatice, întrerupte în urmă cu patru ani, dezvăluie Financial Times

Oficiali de rang înalt saudiţi şi iranieni au purtat negocieri directe în vederea unei restabiliri a relaţiilor între cei doi rivali regionali, la patru ani de la întreruperea relaţiilor diplomatice între Riad şi Teheran, declară surse apropiate acestor negocieri Financial Times (FT),. relatează Reuters.

O primă rundă de negocieri a avut loc la 9 aprilie la Bagdad, în dosarul Războiului din Yemen.

Potrivit ediţiei de duminică a cotidianului britanic, aceste negocieri sunt considerate ”pozitive”.

Contactate de de Reuters, nici Raidul şi nici Teheranul nu au comentat aceste dezvăluiri FT.

Potrivit FT, un oficial saudit de rang înalt a dezminţăit orice negocieri cu Iranul.

Aceste negocieri saudito-iraniene au loc în contextul în care Statele Unite şi Iranul încearcă- să relanseze Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

Arabia Saudită se opune acestui acord.

Washingtonul exercită presiuni asupra Riadului în vederea opririi Războiului în Yemen, perceput drept un război prin procură între Arabia Saudită şi Iran.

Știri similare

Numărul telefonului mobil personal al lui Boris Johnson este public de 15 ani şi provoacă îngrijorări cu privire la securitatea naţională, în contextul unor scandaluri privind integritatea premierului înaintea alegerilor locale de la 6 mai

Externe

Nunărul telefonului mobil personal al premierului conservator britanic Boris Johnson este accesibil pe Internet de 15 ani, scrie vineri presa britanică, care evocă îngrijorări cu privire la securitatea naţională a Regatului Unit, relatează AFP....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turcieri creşte la 27 de morţi

Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turcieri creşte la 27 de morţi

Externe

Bilanţul victimelor inundaţiilor din nordul Turciei a crescut la 27 de morţi, iar o operaţiune de căutare şi salvare este în continuare în curs, au anunţat vineri autorităţile însărcinate cu gestionarea catastrofelor naturale (AFAD), relatează AFP....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şaptesprezece marinari daţi dispăruţi în apropiere de arhipelagul Novaia Zemlia, la Marea Barents, după ce o navă rusească de pescuit, Onega, îngheaţă şi se scufundă; doi membri ai echipajului salvaţi; operaţiuni de salvare în curs

Şaptesprezece marinari care se aflau la bordul unei nave de pescuit, Onega, care s-a scufundat luni în Arctica rusă, au fost daţi dispăruţi, iar operaţiuni de căutare erau în curs, relatează AFP....

Vizualizări: 439, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
China a schimbat legea şi va permite cuplurilor căsătorite să aibă 3 copii

China a schimbat legea şi va permite cuplurilor căsătorite să aibă 3 copii

Externe

China permite cuplurilor căsătorite să aibă, legal, până la 3 copii, după ce au apărut îngrijorări că numărul populaţiei active din cea mai populată ţară din lume scade prea repede, ameninţând obiectivul de creştere a prosperităţii şi de influenţă la nivel global, informează NBC....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Serbia a primit un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm

Serbia a primit un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm

Externe

Un milion de doze din vaccinul chinezesc Sinopharm contra Covid-19 au sosit sâmbătă în Serbia, ţară care a început vaccinarea înainte de Crăciun, a anunţat preşedintele sârb Aleksandar Vucic, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
World Vision – Lumea trebuie să acţioneze imediat în ajutorul copiilor afgani. Peste opt milioane de copii din Afganistan au avut nevoie în acest an de asistenţă umanitară. Conform estimărilor, peste 500.000 de afgani vor fugi din ţară anul acesta

World Vision consideră că lumea trebuie să acţioneze imediat în ajutorul copiilor din Afganistan, precizând că peste opt milioane de copii din această ţară au avut nevoie în acest an de asistenţă umanitară şi de protecţie, iar numărul acestora va creşte. De asemenea, specialiştii preconizează că peste 500.000 de persoane vor fugi din Afganistan până la sfârşitul anului. ...

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lidera Sinn Fein: Rezultatul alegerilor din Scoţia este ”semnificativ” pentru mişcarea irlandeză de unitate

Lidera Sinn Fein: Rezultatul alegerilor din Scoţia este ”semnificativ” pentru mişcarea irlandeză de unitate

Externe

O victorie a partidelor pro-independenţă din Scoţia este semnificativă pentru campania irlandeză pentru unitate şi scoate în evidenţă că politica din Marea Britanie trece printr-o schimbare fundamentală, a declarat, sîmbătă, lidera naţionaliştilor irlandezi Sinn Fein, Mary Lou McDonald, transmite Reuters....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă