Aliaţii lui Alexei Navalnîi vor să organizeze miercuri cele mai mari proteste din istoria modernă a Rusiei

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aliaţii lui Alexei Navalnîi vor să organizeze miercuri cele mai mari proteste din istoria modernă a Rusiei

Aliaţii lui Alexei Navalnîi vor să organizeze miercuri cele mai mari proteste din istoria modernă a Rusiei, în urma avertismentelor medicilor că acesta se află într-o stare critică şi că ar putea suferi un stop cardiac, transmite Reuters.

Washingtonul a avertizat Rusia că va plăti un preţ dacă Navalnîi, care se află în greva foamei, va muri în închisoare.

Data protestului a fost devansată, după ce un sindicat medical, care are legături cu Navalnîi, a afirmat sâmbătă că acesta se află în stare critică, analizele medicale indicând că rinichii săi ar putea ceda în curând, ceea ce ar putea con duce la stoc cardiac.

”Lucrurile evoluează prea repede şi prea rău”, au scris alianţii politicianului într-un comunicat publicat pe wesite-ul său. Ei au anunţat proteste de stradă la nivel naţional, pe care le-au descris ca pe o încercare de a obţine îngrijire medicale care să îi salveze viaţa şi ca un protes pentru măsurile represive împotriva susţinătorilor lui.

”O situaţia extremă necesită decizii extreme”, au mai afirmat ei.

Soarta lui Navalnîi, unul dintre cei mai cunoscuţi critici al preşedintelui Vladimir Putin, agravează tensiunile deja acute din relaţiile Rusiei cu Occidentul.

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, a declarat duminică că guvernul SUA a spus Rusiei ”că vor exista consecinţe” dacă Navalnîi va muri în închisoare.

Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană sunt aşteptaţi să discute cazul lui Navalnîi luni, iar titularul politicii externe a UE, Josep Borrell, s-a angajat să facă Moscova răspunzătoare în această chestiune.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi ministrul german de externe, Heiko Maas, au cerut ca Navalnîi să primească îngrijiri medicale imediate, aşa cum a făcut Departamentul de Stat al SUA, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că puterile mondiale ar trebui să traseze ”linii roşii clare” cu Rusia şi să ia în considerare posibilele sancţiuni, atunci când sunt încălcate.

De asemenea, Londra s-a declarat profund îngrijorată de rapoartele privind tratamentul inacceptabil aplicat lui Navalnîi şi deteriorarea continuă a sănătăţii sale, a declarat ministerul britanic de Externe.

Autorităţile au dispersat forţat protestele pro-Navalnîi, reţinând mii de oameni, iar demonstraţia planificată de miercuri cade în aceeaşi zi în care preşedintele Vladimir Putin va ţine un discurs despre starea naţiunii.

Știri similare

Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, acuză Rusia de crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele ocupate de forţele ruse

Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, acuză Rusia de crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele ocupate de forţele ruse

Externe

Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liaşko, a acuzat autorităţile ruse că au comis o crimă împotriva umanităţii prin blocarea accesului la medicamente la preţuri accesibile în zonele pe care forţele ruse le-au ocupat de la invadarea ţării în urmă cu 5 luni şi jumătate, relatează The Associated Press....

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Jake Sullivan spune că talibanii vor permite plecarea în siguranţă a celor care doresc să părăsească ţara după 31 august. SUA nu vor avea prezenţă diplomatică în Afganistan de la 1 septembrie

Jake Sullivan spune că talibanii vor permite plecarea în siguranţă a celor care doresc să părăsească ţara după 31 august. SUA nu vor avea prezenţă diplomatică în Afganistan de la 1 septembrie

Externe

Consilierul Casei Albe în probleme de securitate naţională, Jake Sullivan, a declarat că Statele Unite vor continua să colaboreze cu talibanii pentru a se asigura plecarea în siguranţă a celor care doresc să părăsească afganistanul după data de 31 august, relatează The Guardian....

Vizualizări: 476, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Legea marţială, declarată în mai multe cartiere la Mandalay, al doilea cel mai important oraş din Myanmar, în urma unor manifestaţii împotriva loviturii de stat

Legea marţială, declarată în mai multe cartiere la Mandalay, al doilea cel mai important oraş din Myanmar, în urma unor manifestaţii împotriva loviturii de stat

Externe

Legea marţială a fost decretată luni în mai multe cartiere la Mandalay, al doilea cel mai important oraş din Myanmar, în urma unor manifestaţii împotriva loviturii de stat militare, au anunţat autorităţile locale într-o declaraţie oficiaă, relatează AFP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vaccinul împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech este sigur şi eficient la vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între cinci şi 12 ani, anunţă cele două laboratoare

Vaccinul împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech este sigur şi eficient la vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între cinci şi 12 ani, anunţă cele două laboratoare

Externe

Laboratul farmaceutic american Pfizer şi compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech anunţă că vaccnul împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech prezintă un răspuns al anticorpilor ”robust” la copiii cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani şi că urmează să ceară Agenţiei americane a medicamentului FDA autorizarea de urgenţă a acestuia, relatează NBC News....

Vizualizări: 422, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Prim-ministrul britanic Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Externe

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat, după discuţia avută cu preşedinta Comisiei Europene, la care a fost hotărât ca discuţiile privind un acord comercial post-Brexit să continue, că cele două părţi sunt încă departe pe subiectele cheie şi că, dacă este necesar, vor fi aplicate regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). ...

Vizualizări: 421, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cutremur de magnitudinea 6,3 în centrul Greciei

Cutremur de magnitudinea 6,3 în centrul Greciei

Externe

Un cutremur de magnitudinea 6,3, potrivit Institului american de geofizică USGS, a avut loc miercuri în apropiere de Larissa, un oraş situat în centrul Greciei, unde locuitori au ieşit în stradă, scrie presa locală, relatează AFP....

Vizualizări: 451, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA cumpărără 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin Pfizer-BioNTech, iar Guvernul are opţiunea, prin acord, să cumpere alte 400 de milioane de doze suplimentare, anunţă Pentagonul

SUA cumpărără 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin Pfizer-BioNTech, iar Guvernul are opţiunea, prin acord, să cumpere alte 400 de milioane de doze suplimentare, anunţă Pentagonul

Externe

Statele Unite au cumpărat 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin împotriva covid-19 de la alianţa americano-germană Pfizer/BioNTech, care urmează să fie livrate până în iulie, a anunţat miercuri Pentagonul, iar comanda totală americană creşte astfel la 400 de milioane de doze, relatează AFP....

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mormintele a trei membri ai comandoului atentatelor de la 13 noiembrie 2015 din Franţa, au putut identificate pentruscurt la Cimitirul Multiconfesional de la Bruxelles, după ce paznicul cimiturului a postat din greţeală o bază de date online

Locul mormintelor a trei membri ai comandoului atentatrelor teroriste de la 13 noiembrie 2015 la Paris, îngropaţi la Bruxelles, a putut să fie localizat timp de câteva zile, cu ajutorul unei baze de date, după care această ”eroare” a fost corectată, a aflat luni, de la paznicul cimitirului, AFP....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Popularitatea preşedintelui american Joe Biden, în scădere – sondaj

Popularitatea preşedintelui american Joe Biden, în scădere – sondaj

Externe

Popularitatea preşedintelui Joe Biden este în scădere, americanii contestând în principal modul în care el a gestionat pandemia şi situaţia economică, potrivit unui sondaj The Associated Press - NORC Center for Public Affairs Research....

Vizualizări: 402, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zeci de milioane de produse anticovid defectuoase, confiscate în decurs de un an şi 1.150 de operatori suspecţi identificaţi, anunţă OLAF în raportul pe 2020; 140.000 de litri de gel pentru mâini din Turcia, confiscaţi; 50 de milioane de măşti confiscate

Zeci de milioane de produse defectuoase de protecţie împotriva covid-19 - măşti, geluri şi teste - au fost confiscate de peste un an de zile în Uniunea Europeană (UE), în urma unei anchete a Oficiului European de Luptă împotriva Fraudei, anunţă OLAF, relatează AFP....

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă