Biden a declarat că va creşte limita de refugiaţi primiţi de Statele Unite anul acesta

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biden a declarat că va creşte limita de refugiaţi primiţi de Statele Unite anul acesta

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că va creşte limita de refugiaţi primiţi de Statele Unite anul acesta, la o zi după ce a fost criticat de democraţi pentru că a fost de acord să menţină cifra scăzută, scrie Reuters.

Biden a semnat vineri un ordin prin care a prelungit decizia de a primi 15.000 de refugiaţi a predecesorului său, Donald Trump, până la finalul lunii septembrie. Astfeli, preşedintele a abandonat planul anunţat în februarie, de a creşte limita la 62.500.

Sâmbătă, Biden le-a declarat reporterilor în Delaware, unde a jucat golf, că va merge dincolo de limita de 15.000.

„Vom creşte numărul. Problema a fost că partea cu refugiaţii funcţiona în criza care de la graniţă cu tinerii. Nu puteam face două lucruri deodată, aşa că acum vom creşte numărul”, a spus el.

Criticat de legislatori şi de grupurile pentru drepturile refugiaţilor, secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a declarat vineri că el plănuieşte „să stabilească o limită finală, crescută pentru finalul acestui an fiscal până pe 15 mai”.

Ordinul lui Biden pentru limitarea primirii de refugiaţi la 15.000 a fost o lovitură pentru grupurile de susţinere a refugiaţilor care doreau ca preşedintele democrat să anuleze rapid politicile republicanului Trump, care a stabilit acest număr pentru a limita imigraţia.

Programul de primire a refugiaţilor este diferit de sistemul de azil pentru migranţi. Refugiaţii trebuie verificaţi încă din timpul în care se află în afara ţării şi autorizaţi pentru intrarea în SUA, spre deosebire de migranţi, care ajung la graniţa SUA şi după aceea cer azil.

Abordarea prudentă a lui Biden pare să aibă legătură cu îngrijorările ridicate de ideea de a permite accesul mai multor refugiaţi într-un moment în care numărul migranţilor care ajung la graniţa cu Mexicul este tot mai mare şi cu faptul că nu doreşte să pară „prea deschis”, a declarat un oficial pentru Reuters.

Psaki a mai spus vineri că „obiectivul iniţial al preşedintelui de 62.500 pare puţin probabil, având în vedere programul de primire decimat pe care l-am moştenit”. Republicanii l-au învinuit pe Biden pentru situaţia de la graniţă.

La scurt timp după preluarea mandatului, Biden a spus că are ca obiectiv stabilirea unui nou curs pentru politica americană de imigraţie.

Știri similare

Beijingul a înăsprit măsurile împotriva Covid-19, pentru a preveni creşterea infectărilor în perioada sărbătorilor

Beijingul a înăsprit măsurile împotriva Covid-19, pentru a preveni creşterea infectărilor în perioada sărbătorilor

Externe

Beijingul a înăsprit măsurile ămpotriva Covid-19, din cauza îngrijorărilor că numărul mare al persoanelor care ar călători de sărbători ar putea duce la creşterea infectărilor în capitală. Duminică, au fost înregistrate cazuri de Covid-19 cu transmitere locală pentru a patra zi consecutiv, transmite Reuters....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
OMS: Datele actuale nu arată că sunt necesare rapeluri ale vaccinurilor pentru Covid-19

OMS: Datele actuale nu arată că sunt necesare rapeluri ale vaccinurilor pentru Covid-19

Externe

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat miercuri că datele actuale nu arată că sunt necesare rapeluri ale vaccinurilor pentru Covid-19, adăugând că persoanele vulnerabile la nivel mondial trebuie să fie vaccinate complet înainte ca ţările să desfăşoare un rapel, transmite Reuters....

Vizualizări: 457, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
China îşi recheamă ambasadorul din Lituania după ce Vilniusul dă undă verde Taiwanului să deschidă o reprezentanţă diplomatică în capitala lituaniană, o premieră în Europa după 18 ani

China îşi recheamă ambasadorul din Lituania după ce Vilniusul dă undă verde Taiwanului să deschidă o reprezentanţă diplomatică în capitala lituaniană, o premieră în Europa după 18 ani

Externe

China a anunţat marţi că-şi recheamă ambasadorul din Lituania, după ce această ţară baltică a dat undă verde deschiderii unei reprezentanţe diplomatice la Vilnius a Taiwanului, pe care Beijingul îl consideră drept una dintre provinciile sale, relatează AFP....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
EMA ar putea autoriza, până la sfârşitul lui ianuarie, vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca/Oxford, dar aşteaptă mai întâi o cerere în acest sens săptămâna viitoare

EMA ar putea autoriza, până la sfârşitul lui ianuarie, vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca/Oxford, dar aşteaptă mai întâi o cerere în acest sens săptămâna viitoare

Externe

O decizie cu privire la autorizarea în Uniunea Europeană (UE) a vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca/Oxford ar putea fi luată la sfârşitul lui ianuarie, a estimat vineri Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), asupra căreia state membre exercită presiuni în acest sens. AstraZeneca ar putea depune săptămâna viitoare la EMA o cerere de punere condiţionată pe piaţă a vaccinului său, relatează AFP....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Washington – Un bărbat înarmat a fost arestat în apropiere de Capitoliu

Washington – Un bărbat înarmat a fost arestat în apropiere de Capitoliu

Externe

Un bărbat înarmat a fost arestat, vineri seara, la Washington, în timp ce încerca să treacă peste unul dintre numeroasele puncte de control de lângă Capitol Hill, unde Joe Biden va depune jurământul în câteva zile, potrivit unui raport al Poliţiei citat de AFP. ...

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
R. Moldova – Preşedintele Maia Sandu va cere Curţii Constituţionale să constate întrunirea circumstanţelor pentru dizolvarea Parlamentului

R. Moldova – Preşedintele Maia Sandu va cere Curţii Constituţionale să constate întrunirea circumstanţelor pentru dizolvarea Parlamentului

Externe

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a anunţat, după consultările cu PSRM şi cu Partidul Şor, că actualul Parlament a eşuat în învestirea unui Guvern şi va cere Curţii Constituţionale să constate întrunirea circumstanţelor pentru dizolvarea Parlamentului, anunţă Deschide.md. ...

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ungaria a prelungit starea de urgenţă cu 90 de zile

Ungaria a prelungit starea de urgenţă cu 90 de zile

Externe

Parlamentul de la Budapesta a prelungit, luni, starea de urgenţă din cauza Covid cu 90 de zile, ceea ce înseamnă că Guvernul condus de Viktor Orban va putea să emită ordonanţe în situaţii excepţionale până pe 23 mai, potrivit hirado.hu. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă