Junta din Myanmar a eliberat mai mult de 23.180 de deţinuţi din întreaga ţară, puţin probabil ca între ei să se numere disidenţi

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Junta din Myanmar a eliberat mai mult de 23.180 de deţinuţi din întreaga ţară, puţin probabil ca între ei să se numere disidenţi

Junta din Myanmar a eliberat sâmbătă 23.184 de deţinuţi din închisorile din întreaga ţară, însă e puţin probabil ca între ei să se numere disidenţi arestaţi de la începutul lunii februarie, când armata a preluat puterea. Măsura a fost luată în contextul amnistiei de Anul Nou, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului penitenciarelor pentru Reuters.

Sâmbătă este prima zi din Anul Nou tradiţional în Myanmar şi ultima dintre cele cinci zile de sărbătoare marcată prin vizite la templele budiste şi prin petreceri în stradă.

Activiştii pro-democraţie au cerut ca festivităţile de anul acesta să fie anulate şi, în schimb, oamenii să se concentreze pe campania de restabilire a democraţiei după ce armata a înlăturat guvernul ales al lui Aung San Suu Kyi, laureată cu premiul Nobel pentru Pace.

Suu Kyi se numără între cei 3.141 de oameni arestaţi în legătură cu lovitura de stat din 1 februarie, potrivit Assistance Association for Political Prisoners (AAPP).

„Aceşti deţinuţi sunt, în majoritate, de dinainte de 1 februarie, dar sunt şi unii care au fost închişi ulterior”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului penitenciarelor.

Întrebat dacă între cei eliberaţi se află şi persoane care au fost arestate în timpul protestelor, el a răspuns că nu are detalii.

În timp ce armata eliberează miile de deţinuţi, are mandate pentru 832 de persoane în legătură cu protestele, a semnalat AAPP. Între acestea, 200 de persoane, inclusiv actori şi cântăreţi care au criticat lovitura militară, sunt căutate sub acuzaţia de încurajare a disidenţei, ceea ce le poate aduce o pedeapsă cu până la 3 ani de închisoare.

Doi dintre ei, regizoarea Christina Kyi şi actorul Zenn Kyi, au fost reţinuţi sâmbătă pe aeroportul din principalul oraş, Yangon, de unde încercau să plece spre Bangkok, a scris site-ul Irrawaddy.

De la 1 februarie, când armata a preluat puterea acuzând fraudarea alegerilor din toamnă, au izbucnit protestele în întreaga ţară. Oamenii au cerut, zilnic, restabilirea democraţiei, sfidând restricţiile de circulaţie şi adunare, iar 728 de persoane au fost ucise în demonstraţiile în care forţele de ordine au intervenit violent, potrivit  AAPP

Liderii politici, inclusiv membri ai Parlamentului care au fost înlăturaţi, au anunţat vineri formarea unui Guvern de Unitate Naţională (NGU). 

NGU susţine că are autoritate politică legitimă şi a cerut recunoaşterea internaţională.

Vice-preşedintele nou anunţatului guvern, Duwal Sheila, avocat etnic kachin, a spus într-un mesaj de Anul Nou că drumul spre înlocuirea conducerii militare va fi dur.

Mai mulţi oameni au ieşit pe străzi în al doilea mare oraş al ţării, Mandalay, în sprijinul NGU, a scris presa locală, care a precizat că au existat confruntări violente între armată şi insurgenţi din minorităţi etnice în nordul şi estul ţării.

Sâmbătă, luptători ai Kachin Independence Army au atacat o bază aeriană din nord cu proiectile, unul dintre acestea lovind o casă dintr-un sat apropiat, iar o persoană a fost rănită, a anunţat agenţia de presă Mizzima.

Știri similare

Un judecător federal a blocat depunerea de aplicaţii într-un program ce protejează de deportare imigranţii care au fost aduşi în SUA când erau minori

Un judecător federal a blocat depunerea de aplicaţii într-un program ce protejează de deportare imigranţii care au fost aduşi în SUA când erau minori

Externe

Un judecător federal din Texas a blocat vineri depunerea de aplicaţii într-un program care protejează de deportare imigranţii care au fost aduşi în SUA când erau minori, dar a spus că sutele de mii de oameni deja înscrişi nu vor fi vizaţi până la o nouă decizie a curţii, relatează Reuters. ...

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cei 27 încheie, după o noapte de negocieri, un acord în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030

Cei 27 încheie, după o noapte de negocieri, un acord în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030

Externe

Cei 27 au încheiat vineri, după o noapte de negocieri, un acord în vederea reducerii cu ”cel puţin 55%” a emisiilor lor de gaze cu efect de seră până în 2030 faţă de nivelul din 1990, un nivel în creştere faţă de cel anterior, de 40%, anunţă mai mulţi oficiali europeni, relatează AFP....

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iordania – Ministrul Sănătăţii a fost demis după ce şapte bolnavi de Covid-19 au murit din cauza unei pene de oxigen în spital / Premier: Aceasta e o greşeală gravă care nu poate fi justificată sau acceptată. Mi-e ruşine de asta şi nu o voi justifica

Ministrul iordanian al Sănătăţii a fost demis după ce şapte bolnavi de Covid-19 au murit din cauza unei pene de oxigen la un spital nou, care tratează pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, iar poliţia a fost mobilizată pentru a ţine sub control sute de rude nemulţumite, transmite Reuters....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bulgaria renunţă la grupurile prioritare şi trece brusc la vaccinarea tuturor, cu o lună înainte de alegerile legislative, după ce Guvernul Borisov nu reuşeşte să convingă persoanele eligibile să se vaccineze; vaccinarea, politizată, denunţă analişti

Guvernul bulgar a schimbat în mod brusc direcţia - cu o lună înaintea alegerilor legislative -, după ce nu a reuşit să convingă persoanele eligibile să se vaccineze, fie că este vorba despre personalul medical, profesori sau lucrători sociali, şi devine prima ţară din Uniunea Europeană (UE) care abandonează strategia vaccinării grupurilor prioritare şi oferă tuturora imunizarea împotriva covid-19, relatează AFP....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comandantul armatei birmane Min Aung Hlaing îşi justifică lovitura de stat în Myanmar, în prima declaraţie publică de la puci, evocând ”fraude electorale”

Comandantul armatei birmane Min Aung Hlaing îşi justifică lovitura de stat în Myanmar, în prima declaraţie publică de la puci, evocând ”fraude electorale”

Externe

Comandantul suprem al armatei birmane, Min Aung Hlaing, a justificat luni lovitura de stat prin care a răsturnat-o de la putere, în urmă cu o săptămână, pe Aung San Suu Kyi, invocând din nou ”farude electorale” în alegerile legislative din noiembrie, relatează AFP....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Producătorii francezi de şampanie interpelează Parisul şi Bruxellesul după ce Putin promulgă o lege prin care acest vin este etichetat drept ”vin spumant” în Rusia şi numai vinuri efervescente ruseşti pot fi etichetate drept ”şampanie”

Producătorii francezi de şampanie, ”scandalizaţi” de o nouă legislaţie rusească privind etichetarea şampaniei în Rusia drept ”vin spumant”, promulgată vineri de către Vladimir Putin, au interpelat luni diplomaţi francezi şi europeani, pentru a interveni în acest dosar spinos, relatează AFP....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA: Cazurile rare de inflamaţii cardiace la adolescenţi au legătură cu vaccinurile pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna

SUA: Cazurile rare de inflamaţii cardiace la adolescenţi au legătură cu vaccinurile pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna

Externe

Cazurile rare de inflamaţii cardiace la adolescenţi şi adulţi tineri au legătură cu vaccinurile pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna, a afirmat o comisie de medici care acordă consultanţă Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, într-o prezentare publicată miercuri, transmite Reuters....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Amnesty International acuză într-un raport dur ”Big Pharma” de monopolizarea proprietăţii intelectuale, blocarea transferului de tehnologie şi limitarea extinderii în lume a producţiei vaccinurilor împotriva covid-19

Organizaţia nonguvernamentală (ONG) Amnesty International acuză grupurile farmaceutice care produc vaccin împotriva covid-19 de faptul că alimentează o ”criză a drepturilor omului fără precedent” şi cere livrarea a două miliarde de doze de vaccin anticovid ţărilor sărace, relatează AFP....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Michel Barnier creează o facţiune politică numită ”Patriot şi european”, alimentând zvonuri privind o posibilă candidatură în alegerile prezidenţiale franceze

Michel Barnier creează o facţiune politică numită ”Patriot şi european”, alimentând zvonuri privind o posibilă candidatură în alegerile prezidenţiale franceze

Externe

Fostul negociator pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier, a anunţat marţi că înfiinţează o facţiune politică sub numele de ”Patriot şi european”, alimentând zvonurile că analizează o posibilă candidatură în alegerile prezidenţiale franceze de anul viitor, transmite Reuters....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă