Magnatul media Jimmy Lai, condamnat la 14 luni de închisoare pentru implicarea în protestele pro-democraţie din Hong Kong

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Magnatul media Jimmy Lai, condamnat la 14 luni de închisoare pentru implicarea în protestele pro-democraţie din Hong Kong

Magnatul media Jimmy Lai a fost condamnat la 14 luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat de implicare în protestele pro-democraţie din Hong Kong, scrie BBC.

Lai, în vârstă de 73 de ani, fondator al Apple Daily şi critic vehement al Beijingului, a fost unul dintre activiştii prezenţi vineri în faţa tribunalului care au fost găsiţi vinovaţi că au avut legături cu demonstraţiile pro-democraţie din 2019.

Alţi opt activişti au fost condamnaţi vineri pentru că au participat la două demonstraţii, pe 18 august şi pe 31 august 2019. Între ei, veteranul Martin Lee, în vârstă de 82 de ani, şi avocata Margaret Ng, în vârstă de 73 de ani, ale căror sentinţe au fost suspendate.

Săptămâna aceasta, ziarul Apple Daily a publicat o scrisoare scrisă de mână de Lai, trimisă din închisoare, în care spunea: „Este responsabilitatea noastră, ca jurnalişti, să căutăm dreptatea. Atâta timp cât nu suntem orbiţi de tentaţii incorecte, atâta timp cât nu lăsăm răul să reuşească prin noi, ne îndeplinim responsabilitatea”.

Lai a primit o condamnare cu 15 luni de închisoare pentru demonstraţia din 18 august 2019, redusă cu trei luni pentru circumstanţe atenuante, şi o condamnare cu 8 luni de închisoare pentru cea din 31 august, din care va executa două luni.

El a fost acuzat de alte şase infracţiuni, două dintre care au fost impuse sub noua Lege a securităţii naţionale, care îi pot aduce închisoarea pe viaţă. Este posibil ca procurorii să îi aducă alte învinuiri.

Legea, implementată în Hong Kong de China anul trecut, incriminează secesiunea şi subminarea. 

Știri similare

Curtea Supremă din Mexic a dezincriminat avortul, considerând că pedepsirea acestuia este neconstituţională

Curtea Supremă din Mexic a dezincriminat avortul, considerând că pedepsirea acestuia este neconstituţională

Externe

Curtea Supremă din Mexic a decis marţi, în unanimitate, că pedepsirea avortului este neconstituţională, aceasta fiind o victorie majoră pentru susţinătorii drepturilor femeilor şi ale omului, într-o perioadă în care unele state federale americane adoptă legi mai dure împotriva acestei practici, transmite Reuters....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cutremur de magnitudinea 6,3 în centrul Greciei

Cutremur de magnitudinea 6,3 în centrul Greciei

Externe

Un cutremur de magnitudinea 6,3, potrivit Institului american de geofizică USGS, a avut loc miercuri în apropiere de Larissa, un oraş situat în centrul Greciei, unde locuitori au ieşit în stradă, scrie presa locală, relatează AFP....

Vizualizări: 451, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dominic Raab anunţă trei victime britanice în atacul de la Kabul

Dominic Raab anunţă trei victime britanice în atacul de la Kabul

Externe

Doi britanici, precum şi copilul unui alt cetăţean britanic, au fost ucişi, joi, în atacul sinucigaş de la aeroportul din Kabul, soldat cu 85 de morţi, a anunţat, vineri, ministrul Afacerilor Externe din Marea Britanie, Dominic Raab....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Psaki: Biden va discuta cu Putin despre deturnarea avionului Ryanair de către Belarus şi arestarea unui activist al opoziţiei

Psaki: Biden va discuta cu Putin despre deturnarea avionului Ryanair de către Belarus şi arestarea unui activist al opoziţiei

Externe

Preşedintele american Joe Biden va discuta cu preşedintele rus Vladimir Putin despre deturnarea avionului Ryanair de către Belarus şi arestarea unui activist al opoziţiei în timpul summitului lor de luna viitoare, a declarat marţi secretarul pentru presă al Casei Albe, Jen Psaki, transmite Reuters....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19, de la începutul pandemiei

Mai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19, de la începutul pandemiei

Externe

Mai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19 au fost înregistrate la nivel mondial de la începutul pandemiei, potrivit datelor universităţii americane Johns Hopkins, care a calculat că numărul de infecţii cu SARS-CoV-2 a depăşit 217 milioane....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania îşi retrage plutonul NATO staţionat în Lituania, în urma unor acuzaţii de rasism, antisemitism şi agresiuni sexuale dezvăluite de revista Der Spiegel

Germania îşi retrage plutonul NATO staţionat în Lituania, în urma unor acuzaţii de rasism, antisemitism şi agresiuni sexuale dezvăluite de revista Der Spiegel

Externe

Germania şi-a rechemat un pluton NATO aflat în misiune în Lituania, în urma unor dezvăluiri ale revistei Der Spiegel, potrivit cărora militari din pluton au dat dovadă de comportament rasist şi antisemit şi au fost acuzaţi de agresiuni sexuale, relatează BBC News....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă