Parlamentul francez a adoptat o lege care scoate în afara legii actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani; pedeapsa poate ajunge la 20 de ani de închisoare

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentul francez a adoptat o lege care scoate în afara legii actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani; pedeapsa poate ajunge la 20 de ani de închisoare

Parlamentul francez a adoptat, joi, o lege care caracterizează actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani drept viol, pedeapsa putând ajunge până la 20 de ani de închisoare, aducând codul penal mai aproape de legislaţia din multe alte state occidentale, transmite Reuters.

În timp ce vârsta legală pentru sexul consimţit era de 15 ani, procurorii din Franţa trebuiau să dovedească faptul că actul sexual nu a fost consimţit, pentru a obţine o condamnare pentru viol.

”Aceasta este o lege istorică pentru copiii noştri şi pentru societate”, a afirmat ministrul Justiţiei, Eric Dupond-Moretti, în Adunarea Naţională.

”Niciun agresor adult nu va mai putea susţine că actual sexual cu un minor mai mic de 15 ani a fost consimţit”.

Votul în favoarea acestei legi a fost în unanimitate pentru versiunea finală, a anunţat Adunarea Naţională pentru Twitter.

Au existat îngrijorări din partea unor parlamentari că o vârstă de consimţământ sub care actul sexual constituie în mod automat viol ar putea incrimina o relaţie sexuală consensuală între un minor şi o persoană cu doar câţiva ani mai în vârstă.

În consecinţă, a fost creată o clauză de tipul ”Romeo şi Julieta”, care permite relaţii sexuale între un minor şi o persoană cu o vârstă mai mare cu cel mult cinci ani. Clauza nu se va aplica în cazurile de agresiune sexuală.

Legislaţia consideră, de asemenea, că actual sexual incestuos cu un minor de sub 18 ani este un viol.

Într-o ţară care a preţuit multă vreme imaginea sa de ţară a seducţiei şi a romantismului, abuzurile sexuale împotriva femeilor şi copiilor au rămas nedetectate sau nedeclarate în eşaloanele superioare ale puterii şi în cercurile celebrităţilor.

Dar în ultimii ani a avut loc o schimbare de mentalitate. Mişcarea #MeToo, care s-a extins la nivel mondial după ce în 2017 numeroase femei l-au acuzat pe producătorul american de film Harvey Weinstein de agresiune sexuală, s-a dovedit a fi un moment decisiv în Franţa.

La fel şi căderea în dizgraţie, în 2020, a unui scriitor francez care a scris deschis despre pedofilia sa.

Franţa îşi înăsprise deja legile privind delictele sexuale în 2018, când a interzis hărţuirea sexuală pe străzi, persoanele care fac remarci sexuale şi indivizii agresivi fiind pasibili la amenzi aplicabile pe loc.

Știri similare

Fauci: Statele Unite ar putea aduce sub control Covid-19 până la începutul anului viitor; alte aprobări de vaccinuri ar putea avea loc în curând

Fauci: Statele Unite ar putea aduce sub control Covid-19 până la începutul anului viitor; alte aprobări de vaccinuri ar putea avea loc în curând

Externe

Statele Unite ar putea aduce sub control Covid-19 până la începutul anului viitor, fiind posibil ca aprobări pe scară mai largă a vaccinurilor să aibă loc în săptămânile următoare, a declarat dr. Anthony Fauci, cel mai reputat specialist american în boli infecţioase, la o zi după aprobarea completă a vaccinului dezvoltat de Pfizer de către Agenţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA), transmite Reuters....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lukaşenko a semnat decretul cu privire la transferul puterii sale

Lukaşenko a semnat decretul cu privire la transferul puterii sale

Externe

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat un decret prin care se permite transferul puterii prezidenţiale către Consiliul de Securitate, în cazul în care el va fi ucis sau din alte motive nu îşi va putea îndeplini atribuţiile, a anunţat, duminică, agenţia Belta, potrivit Reuters....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA restabilesc ajutoare în valoare de 150 de milioane de dolari destinate Palestinei, reduse de către Trump după recunoaşterea Ierusalimului drept capitala Israelului în 2017

SUA restabilesc ajutoare în valoare de 150 de milioane de dolari destinate Palestinei, reduse de către Trump după recunoaşterea Ierusalimului drept capitala Israelului în 2017

Externe

Administraţia americană a lui Joe Biden urmează să restabilească ajutoare destinate Palestinei, reduse puternic de către Donald Trump, prin deblocarea unor fonduri în valoare de 150 de milioane de dolari (128 de milioane de euro), declară miercuri surse apropiate dosarului pentru Reuters....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei militari francezi, morţi într-o operaţiune în Mali

Trei militari francezi, morţi într-o operaţiune în Mali

Externe

Trei militari francezi din cadrul Regimentului I de Vânători de la Thierville-sur-Meuse (Meuse) au murit într-o operaţiune în Mali, după ce vehiculul la bordul căruia se aflau a atins un dispozitiv exploziv, în regiunea Hombori, a anunţat Palatul Élysée, relatează AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O beretă verde, sergentul Duke Webb din cadrul Forţelor speciale americane, inculpat cu privire la uciderea a trei persoane în atacul armat la sala de popice din Rockford, în Illinois; militarul se afla în permisie într-o vizită la familia sa

O beretă verde, sergentul Duke Webb din cadrul Forţelor speciale americane, a fost inculpat cu privire la uciderea a trei persoane într-un atac armat, în acest weekend, într-o sală de popice din Illinois, a anunţat procurorul acestui stat din nordul Americii, relatează AFP....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE se teme de un eventual incident după desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina, ”cea mai masivă desfăşurare înregistrată”, denunţă Josep Borrell; Kievul cere impunerea unor sancţiuni sectoriale Rusiei

Uniunea Europeană (UE) se teme de un eventual incident după desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi, ”cea mai masivă desfăşurare înregistrată” la frontiera Rusiei cu Ucraina, relatează AFP....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă