Marius Nicolae: Uhrin a fost prima şi ultima variantă. Obiectivul este să rămânem în prima ligă, nu există alt obiectiv în momentul de faţă

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marius Nicolae: Uhrin a fost prima şi ultima variantă. Obiectivul este să rămânem în prima ligă, nu există alt obiectiv în momentul de faţă

Managerul sportiv al FC Dinamo, Marius Nicolae, a declarat, miercuri, că Dusan Uhrina fost singura variantă pe care a avut-o clubul pentru postul de antrenor principal, în urma demisiei lui Gheorghe Mulţescu. Noul tehnician are un singur obiectiv, de a salva echipa de la retrogradare, deşi Dinamo este calificată şi în semifinalele Cupei României.

„Sperăm că este cea mai bună mutare, până la finalul acestui sezon. Îi mulţumesc lui Gigi Mulţescu, care a acceptat să vină în cel mai greu moment al lui Dinamo. E un an greu, un an special şi e foarte greu să lucrezi în condiţiile de faţă. Să sperăm că odată cu venirea lui Duşan Uhrin o să începem să câştigăm, să ne îndeplinim obiectivul. Niciodată nu e uşor de convins un antrenor să vină în momente grele, dar iată că a acceptat într-un final să vină şi asta dovedeşte faptul că este sigur pe ceea ce vrea să facă la Dinamo, cel puţin până la vară. Nu a avut nicio cerinţă specială, va veni cu staff-ul său, vor rămâne din partea noastră Iulian Mihăescu şi George Neagu, care este foarte iubit de vestiar. Uhrin este un antrenor care şi-a dorit să vină la Dinamo cu foarte mare încredere că va obţine acaestă performanţă, că până la urmă va fi o performanţă ca Dinamo să rămână în Liga I, aşa cum a început sezonul acesta, cu atât de multe probleme. Uhrin a fost prima şi ultima variantă. Obiectivul este să rămânem în prima ligă, nu există alt obiectiv în momentul de faţă. Ne dorim să rămânem în prima ligă pentru tot ceea ce înseamnă clubul Dinamo şi tot ce înseamnă fanii lui Dinamo. Trebuie să începem să câştigăm şi aducem rezultate pentru că altfel va fi foarte greu să convingi lumea să sprijine financiar echipa şi clubul. Nu (n.r. – se vor mai face transferuri), pentru că este foarte greu şi cu jucătorii aduşi. E deja o problemă cu jucătorii aduşi în februarie, cărora le este foarte greu să se adapteze şi să confirme. E greu să aduci jucători la Dinamo, în condiţiile de faţă, era greu să-i aduci şi în iarnă, cu atât mai mult când mai ai o lună şi jumătate până la încheierea sezonului. Dinamo nu mai face niciun transfer de-acum încolo. Gigi Mulţescu este un dinamovist care a ajutat întotdeauna clubul prin tot ce a putut. Dorinţa noastră este să rămână în continuare. Acum, rămâne de văzut ce i se poate propune şi dacă va da curse acelei propuneri”, a declarat Nicolae, la DigiSport. 

Duşan Uhrin Jr. este noul antrenor al echipei FC Dinamo, începând de marţi seară, în locul lui Gheorghe Mulţescu, care a demsionat după 0-1 cu Astra Giurgiu, în semifinalele Cupei României,

Știri similare

Stoichiţă: Avem mare încredere în Lobonţ / Pancu a fost pe lista cu antrenorii posibili la U21. Mie prieten, la fel ca Florin. Dar nu mă las impresionat de relaţii emoţionale

Stoichiţă: Avem mare încredere în Lobonţ / Pancu a fost pe lista cu antrenorii posibili la U21. Mie prieten, la fel ca Florin. Dar nu mă las impresionat de relaţii emoţionale

Sport

Preşedintele Comisiei Tehnice a FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că are mare încredere în Bogdan Lobonţ ca antrenor al naţionalei under 20 şi a menţionat că în alegerea selecţionerului echipei U21 nu s-a lăsat impresionat de relaţii emoţionale, ci de raţionalitate....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FC Barcelona l-a împrumutat pe Pjanic la Beşiktaş

FC Barcelona l-a împrumutat pe Pjanic la Beşiktaş

Sport

FC Barcelona şi Beşiktaş au anunţat că s-au înţeles pentru ca fotbalistul Miralem Pjanic să fie împrumutat de catalani grupării din Istanbul....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Conference League: Şi Universitatea Craiova a fost eliminată în turul doi preliminar. Oltenii au remizat cu FK Laci, scor 0-0, în returul jucat pe teren propriu

Conference League: Şi Universitatea Craiova a fost eliminată în turul doi preliminar. Oltenii au remizat cu FK Laci, scor 0-0, în returul jucat pe teren propriu

Sport

Formaţia Universitatea Craiova a fost eliminată, joi seară, de echipa albaneză Laci, în turul doi preliminar al Conference League. Manşa secundă disputată la Craiova s-a încheiat 0-0, iar echipa din Albania s-a calificat în runda următoare datorită victoriei din tur, scor 1-0....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Remiză pentru Ursea în Ligue 1: Metz – Nice, scor 1-1

Remiză pentru Ursea în Ligue 1: Metz – Nice, scor 1-1

Sport

Formaţia OGC Nice, antrenată de Adrian Ursea, a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Metz, într-un meci din etapa a XIX-a a campionatului Franţei....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fernando Alonso a fost externat

Fernando Alonso a fost externat

Sport

Spaniolul Fernando Alonso, care a suferit un accident în Elveţia, joi, în timp ce se deplasa cu bicicleta, a fost externat, după ce a fost nevoit să stea două zile în spital....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexandru Măţel, la FC Hermannstadt

Alexandru Măţel, la FC Hermannstadt

Sport

Fundaşul lateral Alexandru Măţel , care a evoluat ultima dată la CS Universitatea Craiova, s-a întors la FC Hermannstadt din postura de jucător liber de contract, a anunţat, joi, gruparea sibiană....

Vizualizări: 400, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă