Marea Britanie: Negocierile comerciale cu UE sunt ”într-o situaţie gravă”, lipsa unui acord este foarte probabilă

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marea Britanie: Negocierile comerciale cu UE sunt ”într-o situaţie gravă”, lipsa unui acord este foarte probabilă

Biroul premierului britanic Boris Johnson a anunţat, joi, că negocierile comerciale cu Uniunea Europeană sunt ”într-o situaţie ”foarte gravă” şi că nu se va ajunge la un acord dacă blocul nu îşi va schimba substanţial poziţia, transmite Reuters.

În timpul unei discuţii telefonice cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Johnson a spus că ”timpul este foarte scurt, iar acum  pare foarte improbabil că nu se va ajunge la un acord dacă poziţia UE nu se va schimba substanţial”, a anunţat biroul acestuia într-un comunicat.

”Premierul a subliniat că negocierile sunt acum într-o situaţie gravă”.

Johnson a afirmat că Marea Britanie a încercat că accepte solicitările ”rezonabile” ale UE referitoare la asigurarea unor condiţii corecte pe piaţă, dar că, deşi distanţa s-a micşorat, există încă diferenţe fundamentale.

Acesta a mai spus că în privinţa pescuitului, un alt subiect dificil, Marea Britanie ”nu poate accepta o situaţie în care să fie singura ţară suverană din lume care să nu îşi poată controla accesul în apele teritoriale o perioadă lungă de timp” şi nici cote care să îi afecteze industria pescuitului.

”Poziţia UE în acest domeniu este pur şi simplu nerezonabilă şi, dacă va fi un acord, este nevoie de o schimbare semnificativă”, potrivit comunicatului.

”Primul ministru a reiterat că a mai rămas puţin timp. Acesta a spus că, dacă nu va putea fi încheiat un acord, Marea Britanie şi UE se vor despărţi prietene, iar Marea Britanie va  efectua tranzacţii cu UE în termeni similari celor cu Australia”.

Australia nu are un acord comercial de liber-schimb cu UE, iar majoritatea relaţiilor comerciale au loc în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Știri similare

Rusia a cerut unor 10 diplomaţi americani să părăsească ţara, ca reacţie la expulzarea de către SUA a unui număr similar de diplomaţi ruşi

Rusia a cerut unor 10 diplomaţi americani să părăsească ţara, ca reacţie la expulzarea de către SUA a unui număr similar de diplomaţi ruşi

Externe

Rusia a cerut vineri unor 10 diplomaţi americani să părăsească ţara ca reacţie la expulzarea de către Washington a unui număr similar de diplomaţi ruşi, din cauza presupusei activităţi maligne şi a sugerat ambasadorului SUA să se întoarcă acasă pentru consultări, transmite Reuters....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA urmează să facă un anunţ cu privire la Arabia Saudită luni, avertizează Biden, în urma desecretirzării raportului CIA în care Mohammed bin Salman este acuzat de aprobarea asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi

Preşedintele american Joe Biden avertizează că Statele Unite urmează să facă luni un anunţ cu privire la raportul serviciilor americane de spionaj în care prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit MBS, este acuzat de aprobarea asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, reltează Reuters....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Supremă pakistaneză îl achită pe principalul acuzat, Omar Sheikh, în răpirea şi decapitarea jurnalistului american Daniel Pearl

Curtea Supremă pakistaneză îl achită pe principalul acuzat, Omar Sheikh, în răpirea şi decapitarea jurnalistului american Daniel Pearl

Externe

Curtea Supremă a Pakistanului l-a achitat joi pe extremistul pakistanezo-britanic Ahmed Omar Saeed Sheikh, suspectat de răpirea şi asasinarea, în 2002, a jurnalistului american Daniel Pearl, şi a dispus eliberarea imediată a acestuia şi a celor trei presupuşi complici ai acestuia, relatează AFP....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Consiliul de Securitate al ONU, reuniune pe tema situaţiei de la Centrala nucleară de la Zaporojie / Directorul AIEA afirmă că situaţie este ”extrem de gravă”: Un accident ar putea ameninţa sănătatea publică şi mediul

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite se reuneşte, joi, şi va discuta despre situaţia de la Centrala nucleară de la Zaporojie, pe care Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, o consideră ”extrem de gravă”. ”Un accident la această centrală ar putea ameninţa sănătatea publică şi mediul atât în Ucraina şi în ţările vecine, cât şi la o distanţă mai mare”, afirmă Grossi. ...

Vizualizări: 283, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Centrul american pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor: Persoanele complet vaccinate anti-Covid pot renunţa la masca de protecţie în spaţiile deschise şi în interior

Centrul american pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor: Persoanele complet vaccinate anti-Covid pot renunţa la masca de protecţie în spaţiile deschise şi în interior

Externe

Centrul american pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor (CDC) a anunţat joi că persoanele care sunt complet vaccinate anti-Covid nu mai trebuie să poarte masca de protecţie şi nici să păstreze distanţa fizică atunci când se află în spaţiu închis sau afară, în majoritatea cazurilor, relatează NBC News....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump denunţă noua sa procedură de destituire drept ”o continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare”

Trump denunţă noua sa procedură de destituire drept ”o continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare”

Externe

Preşedintele republican în exerciţiu Donald Trump condamnă demersurile Partidului Democrat de a-l inculpa în vederea unei destituiri, a doua oară în mandatul său - acuzându-l de ”incitare la violenţa” de la Capitoliu, miercuri - drept ”o continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare din istorica politică” americană, relatează BBC News....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
World Vision – Lumea trebuie să acţioneze imediat în ajutorul copiilor afgani. Peste opt milioane de copii din Afganistan au avut nevoie în acest an de asistenţă umanitară. Conform estimărilor, peste 500.000 de afgani vor fugi din ţară anul acesta

World Vision consideră că lumea trebuie să acţioneze imediat în ajutorul copiilor din Afganistan, precizând că peste opt milioane de copii din această ţară au avut nevoie în acest an de asistenţă umanitară şi de protecţie, iar numărul acestora va creşte. De asemenea, specialiştii preconizează că peste 500.000 de persoane vor fugi din Afganistan până la sfârşitul anului. ...

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tribunalul Militar al Garnizoanei Moscova validează refuzul anchetării cu privire la otrăvirea cu noviciok a lui Alekdei Navalnîi

Tribunalul Militar al Garnizoanei Moscova validează refuzul anchetării cu privire la otrăvirea cu noviciok a lui Alekdei Navalnîi

Externe

Un tribunal militar de la Moscova a respins luni o plângere a opozantului politic încarcerat Aleksei Navalnîi prin care-i acuză de ”inacţiune” pe anchetatori, care au refuzat să deschidă o anchetă după presupusa sa otrăvire cu un agent neurotoxic militar de tip noviciok anul trecut în Siberia, relatează AFP....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un egiptean, Mustafa Abdulwahab Mahmud, un presupus artificier al Statului Islamic, căutat de SUA, arestat împreună cu trei complici la Istanbul; bărbatul planifica atentate în Turcia, inclusiv împotriva unor interese americane

Autorităţile turce au arestat un bărbat, Mustafa Abdulwahab Mahmoud, născut în 1999 în Egipt, pe care îl acuză de faptul că este un artificier al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), căutat de către Statele Unite, potrivit presei turce, relatează AFP....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă