Iordănescu: Sunt bucuros că antrenez jucători valoroşi şi de caracter. Echipa a arătat calitate în prima repriză, calitate şi maturitate în repriza a doua

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iordănescu: Sunt bucuros că antrenez jucători valoroşi şi de caracter. Echipa a arătat calitate în prima repriză, calitate şi maturitate în repriza a doua

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Edward Iordănescu, a declarat joi seară, după meciul cu Dinamo, scor 2-0, că este bucuros că antrenează jucători valoroşi, care au arătat calitate şi maturitate în confruntarea de la Bucureşti.

“E meritul băieţilor. Sunt trei victorii, toate cu două goluri diferenţă, toate fără gol primit. Nimeni nu poate să conteste rezultatul după maniera jocului. Echipa a arătat calitate în prima repriză, calitate şi maturitate în repriza a doua. Ieşim foarte bine din aceaastă perioadă, sper ca şi în ultimul joc să producem un rezultat pozitiv. Avem jucători valoroşi. Avem de recuperat în continuare puncte, vrem să intrăm din nou în cursă pentru un nou titlu. Sunt bucuros că antrenez jucători valoroşi şi de caracter. Mai este un pas, după care vine întreruperea şi în primăvară sper să avem forţa mult mai bună”, a spus Iordănescu la Digi Sport.

Formaţia CFR Cluj a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Dinamo, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Debeljuh ’14 şi Păun ’44 (penalti). Penaltiul a fost acordat pentru o intervenţie a lui Puljic la Debeljuh.

Pe final, în minutul 90+3, de la gazde a fost eliminat Bejan, el primind al doilea cartonaş galben.

Știri similare

Simona Halep, în continuare pe locul 3 WTA

Simona Halep, în continuare pe locul 3 WTA

Sport

Simona Halep se menţine pe locul 3, cu 6.965 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Lider este în continuare australianca Ashleigh Barty, cu 9.285 de puncte (99 de puncte în plus faţă de săptămâna trecută)....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Inter Milano – Juventus, scor 2-0, în Serie A

Inter Milano – Juventus, scor 2-0, în Serie A

Sport

Formaţia Internazionale Milano, cu Ionuţ Radu rezervă, a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Juventus Torino, într-un meci din etapa a XVIII-a a campionatului Italiei....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă