Incendiu la etajul al şaptelea al unui bloc din Iaşi. Locatarii au fost evacuaţi, nefiind semnalate victime

Vizualizări: 408, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Incendiu la etajul al şaptelea al unui bloc din Iaşi. Locatarii au fost evacuaţi, nefiind semnalate victime

Zeci de locatari ai unui bloc din Iaşi au fost evacuaţi, luni, din cauza unui incendiu izbucnit într-un apartament de la etajul al şaptelea. Nu sunt înregistrate victime, însă mai multe persoane au suferit atacuri de panică.

Reprezentanţii ISU Iaşi au precizat că incendiul a izbucnit pe strada Fântânilor, în complexul Green Park, la etajul al şaptelea al unui imobil.

Acolo au fost trimise două autospeciale de stingere, două autoplatforme pentru salvarea de la înălţime, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, un echipaj de primă intervenţie şi comandă, dar şi un echipaj de descarcerare.

Potrivit primelor informaţii, nu s-au înregistrat victime, locatarii fiind evacuaţi la timp din bloc. Câteva persoane au avut totuşi nevoie de îngrijiri medicale, după ce au suferit atacuri de panică.

Nu se cunosc deocamdată cauzele producerii incendiului, pompierii urmând a demara o anchetă în acest caz.

Știri similare

Anchetă la Galaţi după ce un dispecer i-a spus unei femei care a sunat la 112 să anunţa dispariţia fiicei sale cu probleme psihice, că nimeni nu va porni în căutarea fetei prin tot oraşul

Anchetă la Galaţi după ce un dispecer i-a spus unei femei care a sunat la 112 să anunţa dispariţia fiicei sale cu probleme psihice, că nimeni nu va porni în căutarea fetei prin tot oraşul

Evenimente

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă demararea unei anchete după apariţia în presă a unei convorbiri purtate între un dispecer al Serviciului de Ambulanţă Galaţi şi o persoană care anunţa dispariţia fiicei sale cu probleme grave de sănătate şi căreia i s-a transmis că nimeni nu va porni în căutarea fetei prin tot oraşul. De asemenea, conducerea SAJ Galaţi a demarat o anchetă în acest caz. ...

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zeci de percheziţii în şapte judeţe într-un dosar de contrabandă

Zeci de percheziţii în şapte judeţe într-un dosar de contrabandă

Evenimente

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, fac vineri dimineaţă 85 de percheziţii domiciliare în judeţele Vaslui, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Constanţa şi Dâmboviţa, într-un dosar de contrabandă. ...

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dâmboviţa: Doi morţi şi doi răniţi în urma unui accident produs pe DN 72 A Târgovişte-Câmpulung

Dâmboviţa: Doi morţi şi doi răniţi în urma unui accident produs pe DN 72 A Târgovişte-Câmpulung

Evenimente

Două persoane au decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident care a avut loc, luni după-amiază, pe Drumul Naţional 72 A, între Târgovişte şi Câmpulung, în apropierea localităţii dâmboviţene Dragomireşti. Traficul rutier este restricţionat, la locul accidentului circulaţia desfăşurându-se pe un singur fir....

Vizualizări: 390, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bărbatul din Dâmboviţa care a transmis imagini pe Facebook când încarcă un pistol şi ameninţă poliţiştii, arestat preventiv / Bărbatul este sub control judiciar în alte două dosare, iar anchetatorii instrumentează infracţiunea de ultraj

Bărbatul din Dâmboviţa care a transmis imagini pe Facebook când încarcă un pistol şi ameninţă poliţiştii a fost arestat preventiv. Măsura a fost dispusă de magistraţi în cadrul dosarului în care bărbatul este cercetat pentru conducere sub influenţa drogurilor. El este plasat sub control judiciar în alte două dosare, iar anchetatorii instrumentează infracţiunea de ultraj....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Unsprezece persoane cercetate într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul activităţilor de videochat, prejudiciul fiind estimat la 2,5 milioane de lei – FOTO

Unsprezece persoane cercetate într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul activităţilor de videochat, prejudiciul fiind estimat la 2,5 milioane de lei – FOTO

Evenimente

Unsprezece persoane sunt cercetate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Galaţi pentru evaziune fiscală în formă continuată după ce, vreme de 4 ani, ar fi angajat diverse persoane pentru videochat fără a înregistra în evidenţele contabile sumele câştigate din această activitate. ...

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fabrică unde erau produse şi ambalate clandestin ţigări, descoperită în judeţul Dolj/ Şase persoane au fost reţinute şi alte trei, plasate sub control judiciar – FOTO, VIDEO

Fabrică unde erau produse şi ambalate clandestin ţigări, descoperită în judeţul Dolj/ Şase persoane au fost reţinute şi alte trei, plasate sub control judiciar – FOTO, VIDEO

Evenimente

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au descoperit în judeţul Dolj o fabrică clandestină unde erau produse şi ambalate ţigări care erau distribuite apoi pe piaţa internă şi în Uniunea Europeană. Aceasta ar fi fost înfiinţată de o grupare formată din 19 persoane - români, moldoveni şi ucraineni, şase persoane fiind reţinute în urma percheziţii, iar alte trei plasate sub control judiciar....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Meteorologii anunţă precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ, şi polei în cea mai mare parte a ţării începând de duminică. Cod galben de ninsori în zona de sud. Prognoza pentru Bucureşti

Meteorologii anunţă precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ, şi polei în cea mai mare parte a ţării începând de duminică şi până miercuri. De asemenea, sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum şi Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali se vor afla sub cod galben de ninsori începând de duminică după-amiază până luni la ora 14:00....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Percheziţii în patru judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar de trafic de migranţi şi droguri / Gruparea transfrontalieră, formată din cetăţeni sirieni, irakieni, egipteni şi români / 23 de persoane vor fi audiate / 5.000 de euro pentru fiecare migrant

Procurorii DIICOT au făcut, joi, 22 de percheziţii în Bucureşti, Timiş, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, într-un dosar de trafic de migranţi, trafic de droguri, trecerea frauduloasă a frontierei de stat şi facilitarea şederii ilegale în România. 23 de persoane vor fi audiate la sediul DIICOT. Gruparea transfrontalieră era formată din cetăţeni sirieni, irakieni, egipteni şi români şi încasa 5.000 de euro pentru fiecare migrant. ...

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă