Şeful Fed: Economia SUA se află ”într-un punct de inflexiune”; creşterea economică şi angajările se vor intensifica

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şeful Fed: Economia SUA se află ”într-un punct de inflexiune”; creşterea economică şi angajările se vor intensifica

Preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Jerome Powell, consideră că economia americană se află ”într-un punct de inflexiune” şi că creşterea şi angajările se vor intensifica pe parcursul lunilor următoare, însă se vor menţine unele riscuri, în special cele legate de revenirea pandemiei, transmite Reuters.

Într-un interviu acordat emisiunii “60 Minutes”, Powell şi-a reiterat optimismul faţă de evoluţia economiei, dar şi avertismentul privind ritcul reprezentat de Covid-19.

”Simţim că ne aflăm într-un loc în care economia este pe cale să înceapă să crească mult mai repede şi să creeze locuri de muncă mult mai repede, astfel încât principalul risc pentru economia noastră chiar acum este ca boala să se răspândească din nou”, a spus Powell.

”Ar fi bine dacă oamenii vor continua să păstreze distanţa socială şi să poarte măşti”.

Datele recente despre economie au fost în mare parte pozitive, în martie fiind create cu 916.000 locuri de muncă mai multe decât se anticipase, în timp ce unii oficiali ai Fed au sugerat o creştere de un milion de noi locuri de muncă pe lună, mai târziu în acest an.

În timp ce unele zone din Statele Unite înregistrează o creştere a numărului de cazuri de Covid-19 – în special în Michigan – ratele de infecţie în mari părţi ale ţării sunt la niveluri minime de mai multe luni, iar vaccinările continuă, sâmbătă fiind atins un record zilnic de 4,6 milioane de doze, potrivit datelor Reuters.

Acest lucru a permis ca zone largi ale economiei să se redeschidă în totalitate.

Știri similare

Joe Biden ar urma să îl numească pe Gary Gensler, fost oficial în administraţia Obama, la conducerea autorităţii de reglementare a pieţei bursiere, SEC

Joe Biden ar urma să îl numească pe Gary Gensler, fost oficial în administraţia Obama, la conducerea autorităţii de reglementare a pieţei bursiere, SEC

Economie

Preşedintele ales al Statelor Unite Joe Biden ar urma să îl numească la conducerea Comisiei pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) pe Gary Gensler, fost oficial în domeniul financiar în timpul administraţiei Obama, au declarat două surse apropiate situaţiei, citate de Reuters....

Vizualizări: 447, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cursul leului a scăzut vineri la 4,9202 unităţi pentru un euro

Cursul leului a scăzut vineri la 4,9202 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,9202 lei pentru un euro, în scădere cu 0,03% faţă de nivelul de 4,9218 lei pentru un euro consemnat joi. Dolarul a crescut cu 0,02%, la 4,0467 lei pe unitate....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Norvegia măreşte exporturile de gaze naturale în Europa în contextul preţurilor record

Norvegia măreşte exporturile de gaze naturale în Europa în contextul preţurilor record

Economie

Norvegia a acceptat luni să mărească exporturile de gaze naturale în Europa, în condiţiile în care preţurile angro record i-au determinat pe furnizorii din Marea Britanie să solicite sprijinul statului şi au provocat temeri legate de o criză a furnizării de alimente, transmite Reuters....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autoritatea din Comunicaţii anunţă că are acordul Comisiei Europene: Pieţele de gros corespunzătoare serviciilor de acces la internet la puncte fixe nu necesită intervenţii de reglementare

Autoritatea din Comunicaţii anunţă că are acordul Comisiei Europene: Pieţele de gros corespunzătoare serviciilor de acces la internet la puncte fixe nu necesită intervenţii de reglementare

Economie

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat marţi că a primit acordul din partea Comisiei Europene în cadrul procesului de consultare europeană, iar pieţele de gros corespunzătoare serviciilor de acces la internet la puncte fixe nu necesită intervenţii de reglementare....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Videoconferinţa News.ro – „Energie la tine acasă” are loc marţi, cu participarea ministrului Energiei, Virgil Popescu,a responsabililor din minister şi din autorităţi de reglementare, a reprezentanţilor patronatelor

Videoconferinţa News.ro – Energy Road, ediţia a IV-a, cu tema "Energie la tine acasă", are loc marţi, cu participarea ministrului Energiei, Virgil Popescu,a responsabililor din minister şi din autorităţi de reglementare, a reprezentanţilor patronatelor, investitorilor, companiilor şi asociaţiilor din domeniu....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni a crescut vineri la 1,55%

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut vineri la 1,55%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut vineri de la 1,54% la 1,55%, potrivit datelor publicate de instituţie....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut joi la 1,54%

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut joi la 1,54%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut joi de la 1,55% la 1,54%, potrivit datelor publicate de instituţie....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul OUG care prevede măsurile fiscal-bugetare pentru acest an – neacordarea voucherelor de vacanţă, prorogarea termenului de aplicare a Legii pensiilor şi limitarea călătoriilor studenţilor – DOCUMENT

Ministerul finanţelor a publicat, luni seară, proiectul OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Documentul prevede toate măsurile pe care le-a anunţat anterior premierul - neacordarea voucherelor de vacanţă, prorogarea termenului de aplicare a Legii pensiilor şi limitarea călătoriilor studenţilor. ...

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: 51,1% din totalul populaţiei rezidente a României o reprezintă femeile

INS: 51,1% din totalul populaţiei rezidente a României o reprezintă femeile

Economie

Din cele 19,328 milioane persoane care la 1 ianuarie 2020 aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul României pentru cel puţin 12 luni, 9,868 milioane erau femei, reprezentând 51,1% din totalul populaţiei rezidente, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS), cu prilejul sărbătoririi Zilei Femeii....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Touroperatorul Eturia va opera primele curse charter către Maldive, Republica Dominicană şi Zanzibar. Un sejur în Republica Dominicană, de nouă nopţi la un resort de 4 stele, all inclusive, costă 1.540 euro de persoană

Touroperatorul Eturia a anunţat miercuri că va opera primele curse charter din România către Maldive, Republica Dominicană şi Zanzibar, ca urmare a creşterii cererilor către destinaţiile exotice. Primele curse vor avea loc de Revelion. Până în prezent, pentru aceste destinaţii exotice românii foloseau cursele de linie....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Erste Group estimează o creştere economică de 4,2% pentru România în acest an şi de 4,5% anul viitor

Erste Group estimează o creştere economică de 4,2% pentru România în acest an şi de 4,5% anul viitor

Economie

Erste Group Bank AG, acţionarul majoritar al BCR, a anunţat, vineri, că redresarea economică din regiunea în care operează depinde de o rată ridicată de vaccinare şi de utilizarea eficientă a granturilor din Fondul de redresare al UE, grupul bancar estimând o creştere economică de 4,2% pentru România în acest an şi de 4,5% în 2022....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Departamentul de Justiţie al SUA a lansat o investigaţie penală împotriva Eli Lilly, axată pe nereguli în producţie şi manipularea datelor

Departamentul de Justiţie al SUA a lansat o investigaţie penală împotriva Eli Lilly, axată pe nereguli în producţie şi manipularea datelor

Economie

Departamentul de Justiţie al SUA a lansat o investigaţie penală împotriva Eli Lilly, axată pe nereguli în producţie şi manipularea datelor la fabrica din Branchburg, New Jersey, care produce tratamentul pentru Covid-19 al gigantului farmaceutic şi alte medicamente, au declarat trei persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Economiei: Schema HoReCa a demarat cu succes, la această oră fiind finalizate 2.000 de aplicaţii în platforma de înscriere / Baza de date a experţilor contabili, actualizată cu peste 2.500 de nume pentru a facilita întocmirea documentelor

Ministerul Economiei anunţă, miercuri, că schema HoReCa a demarat cu succes, la această oră fiind finalizate 2.000 de aplicaţii în platforma de înscriere. Unii aplicanţi au întâmpinat dificultăţi în a identifica un expert contabil, astfel că baza de date va fi actualizată cu cu peste 2.500 de nume pentru a facilita întocmirea documentelor....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă