Koeman, nemulţumit de arbitrajul din El Clasico: Nu ştiu de ce există VAR în Spania

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Koeman, nemulţumit de arbitrajul din El Clasico: Nu ştiu de ce există VAR în Spania

Antrenorul FC Barcelona, Ronald Koeman, a criticat dur arbitrajul din derbiul cu Real Madrid, considerând că echipa sa a fost defavorizată de faptul că nu a primit un penalti „clar”, decizie care, în opinia tehnicianului, a influenţat rezultatul meciului.

„Dacă eşti fan al Barcelonei, eşti furios şi nefericit din cauza deciziilor de arbitraj. Înainte, vreau doar să spun că nu am jucat bine în prima repriză, nici defensiv, nici ofensiv. Ne-am îmbunătăţit jocul în a doua repriză. Tot ceea ce cer este ca arbitrii să facă lucrurile corect. „(n.r. – intervenţia lui Mendy la Braithwaite) a fost o penalti şi cred că patru minute de prelungiri (n.r. – nu sunt suficiente), când arbitrul a oprit jocul timp de două sau trei minute din cauza umărului său (n.r. – a existat o problemă la echipamentul de comunicaţii al centralului) Penaltiul este clar. Acum trebuie să acceptăm şi să tăcem”, a declarat Koeman, potrivit marca.com.

Întrebat dacă arbitrul a avut o influenţă asupra rezultatului jocului, Koeman a răspuns: „Dacă nu, este 2-2. Nu ştiu de ce există VAR în Spania. Toată lumea a văzut incidentul (n.r. – dintre Mendy şi Braithwaite). Pentru mine este penalti clar. Toată lumea l-a văzut. Nu înţeleg cum un asistent care este la zece metri distanţă nu îl poate vedea. Din felul în care cade Martin, trebuie să fie un fault. Poate arbitrul nu l-a văzut, dar avem VAR pentru situaţii de genul acesta. Cel mai bine este să nu mai vorbeşti. Echipa a avut o mentalitate bună. Merităm decizii corecte în momente ca acel penalti. Nu sunt singurul care este (n.r. – furios). Şi jucătorii sunt supăraţi pe decizia oficialilor cu privire la penalti.”

Tehnicianul olandez este convins că echipa lui a rămas în lupta pentru titlu chiar dacă a pierdut derbiul.

„Este mai uşor să te aperi cu mulţi oameni în spate, decât ceea ce am încercat să facem, să atacăm, să ne asumăm riscuri… Dar am lăsat spaţiu pentru contrele lor, nu ne-am apărat bine în prima repriză. Ultimele noastre pase nu au fost bune, am reuşit să ajungem la jucători precum Pedri şi Leo (n.r. – Messi) între linii, dar nu am ştiut cum să creăm pericolul. Ei s-au apărat bine şi au profitat de viteza lor în faţă. Dar defensiv, încă o dată, nu am fost buni în prima repriză. (n.r. – dacă este optimist pentru titlul în La Liga) Da, foarte. Am dovedit că suntem la înălţime, că ne luptăm. Am pierdut un meci împotriva unui adversar care luptă şi el pentru titlul în La Liga, dar ne-au mai rămas 8 etape. Fiecare meci va fi important şi vom lupta până la capăt”, a afirmat el.

Formaţia Real Madrid a învins echipa FC Barcelona, sâmbătă seară, pe stadionul Alfredo Di Stefano, scor 2-1, într-un meci din etapa a XXX-a a campionatului Spaniei.

Golurile au fost marcate de Benzema ’13 şi Kroos ’28 pentru învingători, respectiv Mingueza ’60 pentru FC Barcelona. Ambele echipe au ratat ocazii importante, având câte două bare.

Pe final, în minutul 90, de la Real Madrid a fost eliminat Casemiro, el primind al doilea cartonaş galben. Casemiro a primit primul cartonaş galben cu doar un minut înainte de eliminare.

În urma acestui rezultat, madrilenii au urcat provizoriu pe locul I în clasament, cu 66 de puncte, la egalitate cu Atletico Madrid, care joacă, duminică, în deplasare, cu Betis Sevilla. FC Barcelona ocupă locul 3, cu 65 de puncte.

Știri similare

Saisai Zheng, adversara Simonei Halep în turul doi la Madrid

Saisai Zheng, adversara Simonei Halep în turul doi la Madrid

Sport

Jucătoarea chineză Saisai Zheng, locul 57 WTA, s-a calificat, vineri, în turul doi la turneul Madrid Open, fază în care o va întâlni pe Simona Halep, locul 3 mondial şi favorită 3....

Vizualizări: 457, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Jocurile Paralimpice, transmise de posturile LookSport

Jocurile Paralimpice, transmise de posturile LookSport

Sport

Jocurile Paralimpice de la Tokyo, ce vor avea loc în perioada 25 august - 4 septembrie şi la care participă şi România, vor fi transmise de posturile LookSport....

Vizualizări: 438, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Punct de vaccinare la Arena Naţională

Punct de vaccinare la Arena Naţională

Sport

În zilele în care se joacă meciuri de la EURO 2020 pe Arena Naţională, românii se pot vaccina împotriva COVID-19 la noul punct de vaccinare de la intrarea în Complexul Sportiv Lia Manoliu, informează FRF....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Procuratura solicită patru ani de închisoare pentru Arantxa Sanchez Vicario, într-un dosar de operaţiuni frauduloase cu scopul de a nu plăti o datorie

Procuratura solicită patru ani de închisoare pentru Arantxa Sanchez Vicario, într-un dosar de operaţiuni frauduloase cu scopul de a nu plăti o datorie

Sport

Arantxa Sanchez Vicario şi fostul ei soţ Josep Santacana au fost acuzaţi că au conceput un plan de asundere a bunurilor, prin care să evite plata unei datorii către o bancă luxemburgheză şi cu "intenţia de îmbogăţire ilicită”. Din acest motiv, procurorii cer câte patru ani de închisoare pentru fosta jucătoare de tenis şi pentru fostul ei partener, informează presa spaniolă....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexandru Ioniţă a plecat de la CFR Cluj

Alexandru Ioniţă a plecat de la CFR Cluj

Sport

Clubul CFR 1907 Cluj şi jucătorul Alexandru Ioniţă au ajuns la o înţelegere privind rezilierea de comun acord a contractului, a anunţat campioana României....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă