Zidane se plânge de epuizarea fizică a jucătorilor săi

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zidane se plânge de epuizarea fizică a jucătorilor săi

Antrenorul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, s-a plâns după victoria din derbiul cu FC Barcelona, de epuizarea fizică a jucătorilor săi.

„Prima repriză a fost a noastră. Am suferit în a doua, dar am meritat victoria. Am avut multe şanse să înscriem al treilea gol. Am suferit, bineînţeles, pentru că un meci împotriva unei echipe de acest fel îţi cere multe, precum cel împotriva celor de la Liverpool. Suntem la limită fizic. Dar este fotbal, este mai uşor când câştigi trei puncte. Va trebui să ne odihnim bine, să ne reîncarcăm bateriile şi să spunem că, miercuri, vom mai avea un mare meci de disputat (n.r. – returul din sferturile de finală ale Ligii Campionilor cu Liverpool, după victoria cu 3-1 din prima manşă). Suntem în viaţă în ambele competiţii, vrem să luptăm, să continuăm şi asta vom face până la final. Şi nu este lipsit de dificultăţi. Acum nu am câştigat încă nimic. Este doar un joc, trei puncte, nu schimbă nimic: suntem încă în lupta pentru titlu, ca şi celelalte echipe”, a declarat Zidane, potrivit lequipe.fr.

Formaţia Real Madrid a învins echipa FC Barcelona, sâmbătă seară, pe stadionul Alfredo Di Stefano, scor 2-1, într-un meci din etapa a XXX-a a campionatului Spaniei.

Golurile au fost marcate de Benzema ’13 şi Kroos ’28 pentru învingători, respectiv Mingueza ’60 pentru FC Barcelona. Ambele echipe au ratat ocazii importante, având câte două bare.

Pe final, în minutul 90, de la Real Madrid a fost eliminat Casemiro, el primind al doilea cartonaş galben. Casemiro a primit primul cartonaş galben cu doar un minut înainte de eliminare.

În urma acestui rezultat, madrilenii au urcat provizoriu pe locul I în clasament, cu 66 de puncte, la egalitate cu Atletico Madrid, care joacă, duminică, în deplasare, cu Betis Sevilla. FC Barcelona ocupă locul 3, cu 65 de puncte.

Știri similare

Neymar nu va evolua în meciul cu FC Barcelona

Neymar nu va evolua în meciul cu FC Barcelona

Sport

Atacantul brazilian Neymar nu va evolua în meciul cu FC Barcelona, pe care Paris Saint-Germain îl va disputa, miercuri, în returul optimilor Ligii Campionilor....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nigerianul Joseph Akpala la FC Dinamo

Nigerianul Joseph Akpala la FC Dinamo

Sport

Atacantul nigerian Joseph Eneojo Akpala, ultima oară la Oestende, a semnat un contract cu FC Dinamo valabil până la finalul acestui sezon competiţional....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ladislau Boloni ar putea antrena din nou în Belgia

Ladislau Boloni ar putea antrena din nou în Belgia

Sport

Ladislau Boloni, demis recent de la conducerea tehnică a echipei Panathinaikos Atena, ar putea reveni în Belgia, pe banca unei nou-promovate, informează dhnet.be....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iulia Putinţeva a câştigat turneul de la Budapesta

Iulia Putinţeva a câştigat turneul de la Budapesta

Sport

Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 42 WTA şi cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 250 de la Budapesta, al doilea trofeu din carieră....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Messi a semnat un contract pe doi ani cu PSG

Messi a semnat un contract pe doi ani cu PSG

Sport

Clubul Paris Saint-Germain a anunţat, marţi seară, că a obţinut serviciile argentinianului Lionel Messi, acesta semnând un contract valabil doi ani, cu opţiune pentru încă unul....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă