Şovre spune că autograful cerut lui Haaland va fi scos la licitaţie pentru a sprini asociaţia SOS Autism

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şovre spune că autograful cerut lui Haaland va fi scos la licitaţie pentru a sprini asociaţia SOS Autism

Arbitrul asostent Octavian Şovre a declarat că obişnuieşte să strângă autografe de la mari sportivi ai lumii pentru a sprijini SOS Autism Bihor, un centru pentru bolnavii de autism.

„Cu ceva vreme în urmă, eu împreună cu alţi colegi de-ai mei, arbitri, am decis să sprijinim un centru în care se aflau persoane cu probleme de sănătate. La fiecare sfârşit de an făceam chete şi puţinul care se strângea era donat acestui centru. Cu timpul au mai venit oameni lângă noi şi asta ne bucură enorm. Am încercat să sprijinim cu tot cum am putut acest centru. Asociaţia pe care noi o sprijinim, este vorba despre SOS Autism, organiza câte un bal caritabil la fiecare sfârşit de an. Asta până să apară pandemia. În cadrul acestor evenimente se organizau licitaţii unde erau vândute diferite obiecte de valoare. Printre aceste obiecte se aflau şi cartonaşele cu semnăturile fotbaliştilor sau sportivilor celebri. Banii strânşi pe aceste bunuri ajungeau în posesia asociaţiei unde se află aceste persoane cu anumite probleme de sănătate. Estimez că am obţinut aproximativ 250 de astfel de autografe. Şi nu vorbim doar despre autografe ale marilor fotbalişti. Spre exemplu, la Jocurile Olimpice am intrat în contact cu sportivii de top de la celelalte ramuri sportive. Şi de acolo am multe iscălituri. Toate aceste autografe au mers la licitaţiile despre care vă vorbeam şi au fost cumpărate, iar cu banii au fost ajutaţi cei suferinzi. O situaţie aparte este cea a lui Lionel Messi. Cu el am dialogat mai mult pe această temă. M-a ascultat şi atunci când a aflat despre ce este vorba, mi-a semnat 9 cartonaşe, nu unul. Vă daţi seama că nu i-aş fi cerut aşa ceva, dar el a fost impresionat atunci când i-am spus despre oamenii care vor beneficia de pe urma acestor semnături”, a declarat Şovre, într-un interviu acordat playsport.ro.

Arbitrul asistent Octavian Şovre i-a cerut un autograf lui Erling Haaland, după meciul pierdut de Borussia Dortmund, scor 1-2, cu Manchester City, în turul sferturilor Ligii Campionilor.

La finalul meciului de marţi, pe tunelul de la vestiare, Şovre, membru în brigada condusă de Ovidiu Haţegan, este văzut cum îi cere un autograf lui Haaland, lucru care, conform specialiştilor, nu va fi pe placul UEFA.

În schimb, antrenorul celor de la Manchester City, Pep Guardiola, a afirmat că nu vede nicio problemă în acest lucru: „Nu văd care e problema. Dacă e fan şi era acolo? Arbitrii au fost foarte  buni”.

Știri similare

Adversare CFR Cluj: Eşec pentru Jablonec în Cehia

Adversare CFR Cluj: Eşec pentru Jablonec în Cehia

Sport

Formaţia Jablonec, adversară a CFR Cluj în Conference League, a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Slovan Liberec, într-un meci din etapa a noua a campionatului Cehiei....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Andrei Dragu, la FC Botoşani

Andrei Dragu, la FC Botoşani

Sport

Fundaşul stânga Andrei Dragu a semnat cu FC Botoşani pe o perioadă de patru ani, a anunţat, vineri, clubul moldovean....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Olandezul Desley Ubbink, la UTA

Olandezul Desley Ubbink, la UTA

Sport

Mijlocaşul ofensiv Desley Ubbink, în vârstă de 28 de ani, a semnat un contract cu UTA, a anunţat gruparea arădeană....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mesajul lui Ali Daei după ce Ronaldo i-a egalat recordul

Mesajul lui Ali Daei după ce Ronaldo i-a egalat recordul

Sport

Fostul internaţional iranian Ali Daei s-a declarat bucuros de faptul că atacantul portughez Cristiano Ronaldo i-a egalat recordul de goluri marcate la echipa naţională, informeaăz lequipe.fr....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban, întrebat de ce a stat la tribuna VIP la meciul Austria – Macedonia de Nord: Am stat pe locul care mi-a fost alocat. Nu mi-am ales eu un loc

Orban, întrebat de ce a stat la tribuna VIP la meciul Austria – Macedonia de Nord: Am stat pe locul care mi-a fost alocat. Nu mi-am ales eu un loc

Sport

Ludovic Orban a declarat, întrebat de ce atât el, cât şi alţi politicieni au stat la tribuna VIP, iar foştii internaţionali Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu şi Dorinel Munteanu au stat la tribuna a II-a la meciul Austria-Macedonia de Nord, că a stat pe locul care i-a fost alocat şi că nu a avut posibilitatea să îşi aleagă locul unde să stea. Liderul PNL a adăugat că nu a avut niciun fel de legătură cu repartizarea locurilor pe stadion şi a sugerat presei să întrebe Federaţia Română de Fotbal. ...

Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Academica Clinceni – CFR Cluj, scor 1-2, în Liga 1

Academica Clinceni – CFR Cluj, scor 1-2, în Liga 1

Sport

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a doua a Ligii I....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Hagi şi Grozavu, suspendaţi două etape şi amendaţi după meciul Farul – Sepsi

Hagi şi Grozavu, suspendaţi două etape şi amendaţi după meciul Farul – Sepsi

Sport

Tehnicienii Gheorghe Hagi şi Leo Grozavu au fost suspendaţi două etape şi amendaţi de Comisia de Disciplină din cadrul FRF, ca urmare a eliminărilor şi incidentelor de la meciul de luni Farul – Sepsi, scor 1-0, din Liga 1. De asemenea, clubul Farul a fost penalizat cu 10.500 de lei....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Jucătorii turci au părăsit Stadionul Parc des Princes. Meciul s-ar putea relua miercuri

Jucătorii turci au părăsit Stadionul Parc des Princes. Meciul s-ar putea relua miercuri

Sport

Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul cu PSG din Liga Campionilor, în urma scandalului de rasism în care este implicat Sebastian Colţescu, informează RMC Sport, care precizează că partida s-ar putea relua miercuri, de la ora 19.55....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă