Apple va începe aplicarea noii sale reguli de notificare privind confidenţialitatea datelor, contestată de companii precum Facebook

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Apple va începe aplicarea noii sale reguli de notificare privind confidenţialitatea datelor, contestată de companii precum Facebook

Apple a anunţat, miercuri, că în următoarele săptămâni va începe aplicarea noii reguli de notificare privind confidenţialitatea datelor, contestată de companii precum Facebook pe motiv că le va afecta vânzările, transmite Reuters.

Notificările vor deveni obligatorii atunci când sistemul de operare iOS 14.5 va deveni disponibil, în următoarele săptămâni, dar Apple nu a oferit o dată exactă.

Aceste notificări, care vor fi făcute o singură dată, vor cere dezvoltatorilor de aplicaţii să ceară permisiunea utilizatorilor înainte ca o aplicaţie să le urmărească activităţile, între aplicaţiile şi site-urile altor companii.

Experţii în industria publicităţii au afirmat că avertismentul ar putea să îi determine pe mulţi utilizatori să refuze să îşi dea acordul.

Apple a anunţat această măsură în iunie anul trecut, dar a declarat în septembrie că va întârzia modificarea pentru a da  timp agenţilor de publicitate digitală să se adapteze.

Unii dezvoltatori afişează deja notificarea în mod voluntar. Apple a spus că oferă dezvoltatorilor instrumente de publicitate alternative înainte de schimbare.

Un instrument oferă agenţilor de publicitate care rulează anunţuri de instalare a aplicaţiilor  posibilitatea de a vedea câte persoane au instalat o aplicaţie după campania publicitară, fără a divulga informaţii despre utilizatorii individuali.

Un alt instrument numit managementul clicurilor private oferă agenţilor de publicitate o modalitate de a măsura când un utilizator face clic pe un anunţ în interiorul unei aplicaţii şi este dus la o pagină web, dar fără a dezvălui date despre utilizatorul individual.

Deşi instrumentele sunt destinate a fi utilizate de dezvoltatorii de software, Apple a adăugat miercuri informaţii despre acestea la unul dintre ghidurile sale de confidenţialitate.

Facebook a anunţat în decembrie că intenţionează să afişeze notificarea pop-up, deoarece nu doreşte ca utilizatorii de iPhone-uri să piardă accesul la aplicaţiile sale.

Știri similare

Indicele ROBOR la 3 luni s-a menţinut luni la 1,62%

Indicele ROBOR la 3 luni s-a menţinut luni la 1,62%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a menţinut luni la 1,62%, potrivit datelor publicate de instituţie....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Leul a crescut marţi la 4,8686 unităţi pentru un euro

Leul a crescut marţi la 4,8686 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,8686 lei pentru un euro, în scădere faţă de nivelul de 4,8730 lei pentru un euro consemnat luni. Dolarul a scăzut cu 0,18%, la 4,0039 lei pe unitate....

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Profitul Antibiotice Iaşi a scăzut în 2020 cu aproape 19%. Piaţa medicamentelor eliberate în România în 2020-18,05 miliarde lei. Antibiotice şi-a adaptat structura de fabricaţie şi a produs biocide pentru suprafete şi medicamente asociate tratării COVID

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (simbol bursier ATB) a realizat în 2020 un profit net de 25,06 milioane lei, în scădere cu aproape 19%, şi venituri din vânzări de 340,42 milioane lei, mai mici cu aproape 13% faţă de 2019, arată raportul transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB)....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CNAIR a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic de Execuţie necesare construcţiei Drumului Expres Craiova – Târgu Jiu

CNAIR a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic de Execuţie necesare construcţiei Drumului Expres Craiova – Târgu Jiu

Economie

Compania Naţională de Administrare a Infrastrcturii Rutiere (CNAIR) a semnat, miercuri, contractul pentru elaborarea ”Studiuui de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie pentru obiectivul Drum Expres Craiova - Târgu Jiu” cu ofertantul declarat câştigător, Asocierea EGIS ROMANIA S.A. – SEARCH CORPORATION S.R.L....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vifrana, producător de vinuri organice, s-a lansat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti şi vrea să îşi dezvolte prezenţa pe pieţele din Germania, Olanda, Suedia şi Marea Britanie

Vifrana, producător de vinuri organice, s-a lansat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti şi vrea să îşi dezvolte prezenţa pe pieţele din Germania, Olanda, Suedia şi Marea Britanie

Economie

Vifrana, producător de vinuri organice, s-a lansat vineri pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) sub simbolul bursier BIOW şi vrea să îşi dezvolte prezenţa pe pieţele extere din Germania, Olanda, Suedia şi Marea Britanie. Compania a realizat anul trecut afaceri estimate de 5,4 milioane lei....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Economiei anunţă că granturile pentru capital de lucru vor fi acordate imediat ce bugetul pe 2021 este aprobat. Au fost semnate 3.142 contracte, pentru suma totală de 1,09 miliarde lei

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat luni că plăţile pentru Măsura 2 “Granturi pentru capital de lucru” vor începe imediat ce bugetul pe 2021 va fi votat de Parlament şi va apărea în Monitorul Oficial. Până în prezent, au fost transmise 22.226 solicitări pentru 5,24 miliarde lei şi au fost semnate 3.142 contracte, pentru suma totală de 1,09 miliarde lei....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Twitter a început să testeze o funcţie de donaţii

Twitter a început să testeze o funcţie de donaţii

Economie

Este doar o chestiune de timp până când Twitter va o oferi ceea ce numeşte un “borcan de bacşiş”, opţiune prin care utilizatorii, de bună voie, îşi vor exprima recunoştinţa în bani faţă de creatorii preferaţi de conţinut....

Vizualizări: 410, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni a rămas joi la 1,59%

Indicele ROBOR la 3 luni a rămas joi la 1,59%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas joi la 1,59%, potrivit datelor publicate de instituţie....

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut în primele şase luni cu 36,2%, faţă de aceeaşi perioadă din 2020

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut în primele şase luni cu 36,2%, faţă de aceeaşi perioadă din 2020

Economie

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut, în primele şase luni, faţă de perioada similară din 2020, atât ca serie brută cu 36,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 27,9%, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 419, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Leul a crescut luni la 4,8663 unităţi pentru un euro

Leul a crescut luni la 4,8663 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,8663 lei pentru un euro, în scădere cu 0,03% faţă de nivelul de 4,8677 lei pentru un euro consemnat vineri. Dolarul a crescut cu 0,89%, la 4,0068 lei pe unitate....

Vizualizări: 410, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Negocierile pentru refacerea coaliţiei guvernamentale din Italia au eşuat

Negocierile pentru refacerea coaliţiei guvernamentale din Italia au eşuat

Economie

Negocierile pentru refacerea coaliţiei guvernamentale din Italia, a anunţat marţi partidul Italia Viva, care a declanşat criza, agravând turbulenţele politice care au loc pe fondul pandemiei de coronavirus, transmite Reuters....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
WhatsApp testează un nou instrument pentru monetizarea serviciului

WhatsApp testează un nou instrument pentru monetizarea serviciului

Economie

Cea mai nouă soluţie Facebook pentru a face bani de pe urma WhatsApp, fără a încălca prea mult intimitatea utilizatorilor, este un director de companii, unde utilizatorii să descopere magazine şi firme de unde să cumpere produse....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Companie de consultanţă: Numai 10% din cele 27.000 companii care au aplicat pentru Măsura 3 – „Granturi pentru investiţii acordate IMM” ar putea primi finanţare. Bugetul Măsurii 3 ar trebui suplimentat cu cel puţin 500 milioane euro

Bugetul Măsurii 3 ”Granturi pentru investiţii acordate IMM”, destinat companiilor afectate de perioada pandemiei, ar trebui suplimentat cu cel puţin 500 milioane de euro, arată compania de consultanţă REI Finance Advisors, care precizează că numai 10% din cele 27.000 companii care au aplicat ar putea primi finanţare....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în iulie, faţă de luna iulie 2020, de la 3,9% în luna iunie / Alimentele s-au scumpit în iulie cu 3% faţă de decembrie 2020

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în iulie, faţă de luna iulie 2020, de la 3,9% în luna iunie / Alimentele s-au scumpit în iulie cu 3% faţă de decembrie 2020

Economie

Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021, comparativ cu luna iulie 2020, a fost de 5%, iar de la începutul anului (iulie 2021 comparativ cu decembrie 2020) a fost de 4,4%, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). ...

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă a semnat noi parteneriate pentru a accelera transformarea energiei

Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă a semnat noi parteneriate pentru a accelera transformarea energiei

Economie

Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă (IRENA) a anunţat miercuri că a semnat o serie de noi acorduri pentru a accelera transformarea energiei, ocazie cu care Francesco La Camera, directorul general al IRENA, a declarat că dezvoltarea tineretului şi a sectorului hidrogenului sunt două probleme cheie în transformarea energiei....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă