Precizări ale preşedintelui ANAD cu privire la Alexandru Ioniţă

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Precizări ale preşedintelui ANAD cu privire la Alexandru Ioniţă

Preşedintele ANAD, Cristian Balaj, a declarat, miercuri, în legătură cu articolele publicate pe tema unor afirmaţii ale sportivului Alexandru Ioniţă, că i-a recomandat fotbalistului să respecte prevederile legale şi să spună adevărul.

Am aflat din presa de astăzi despre o nouă declaraţie a jucătorului Alexandru Ioniţă cu privire la situaţia în care este implicat alături de alţi trei sportivi de la echipa de fotbal Astra Giurgiu. În calitatea mea de preşedinte al Agenţiei Naţionale Anti-Doping doresc să fac următoarele precizări:

În discuţia pe care am avut-o cu jucătorul, când a venit la ANAD, acesta mi-a mărturisit că ceea ce a declarat colegilor ofiţeri anti-doping în cadrul investigaţiei din luna septembrie 2019 este real, motiv pentru care i-am făcut singura recomandare pe care o am la dispoziţie ca preşedinte, adică să respecte prevederile legale, respectiv să se prezinte la convocările Comisiei de audiere şi să spună adevărul. Precizez că jucătorul a fost informat cu privire la prevederile legale aplicabile în astfel de cazuri.

Sportivul a venit însoţit de Victor Becali, cel care i-a subliniat faptul că, major fiind, este decizia lui şi că, având în vedere că există riscul sancţionării de până la patru ani, trebuie să facă o alegere asumată şi în cunoştinţă de cauză.

Jucătorul a ales să depună mărturie şi să confirme ceea ce a relatat colegilor mei, în cadrul investigaţiei din septembrie 2019. Ulterior, a avut numeroase apariţii în spaţiul public în care a oferit amănunte în legătură cu această vizită şi din speţa în derulare, poziţii ce păreau sincer asumate.

În rolul meu de preşedinte al ANAD şi alături de colegii mei din instituţie rămânem în continuare la dispoziţia persoanelor care activează în sport pentru a oferi informaţii despre domeniul anti-doping şi respectarea reglementărilor în vigoare”, a precizat Balaj, potrivit site-ului ANAD.

În septembrie 2020, jucătorii Kehinde Fatai, Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă de la Astra Giurgiu au urmat un tratament interzis de Agenţia Mondială Antidoping şi au fost suspendaţi provizoriu de ANAD.

Cei trei au urmat un tratatment intravenos cu vitamine şi minerale la o clinică privată din Bucureşti, care a postat în scop publicitar imagini cu ei pe reţelele de socializare.

Agenţia Naţională Antidoping (ANAD) s-a autosesizat şi a deschis o anchetă. Acest tip de tratament devine unul interzis de WADA dacă prin perfuzie este introdusă în corpul unui sportiv o cantitate mai mare de 100 de mililitri la 12 ore şi există suspiciuni că acea cantitate a fost depăşită.

În ianuarie, potrivit presei Alexandru Ioniţă a recunoscut în faţa comisiei ANAD că a efectuat un tratament considerat dopaj de WADA, alături de Fatai şi Seto.

Gsp.ro a notat însă, miercuri, că Alexandru Ioniţă a dat o nouă declaraţie scrisă, în care susţine că mărturia sa din ianuarie a fost dată în urma unor presiuni enorme şi la dictarea oficialilor ANAD.

Știri similare

Iordănescu despre Haţegan: Îmi pare rău că un arbitru atât de valoros la toate disputele directe ia astfel de decizii toate într-o anumită direcţie

Iordănescu despre Haţegan: Îmi pare rău că un arbitru atât de valoros la toate disputele directe ia astfel de decizii toate într-o anumită direcţie

Sport

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Edward Iordănescu, a criticat, sâmbătă seară, după meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-2, prestaţia centralului Ovidiu Haţegan, el menţionând şi alte partide pe care le-a arbitrat acesta şi la care deciziile luate de central au fost după părerea sa “toate într-o anumită direcţie”....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FC Voluntari l-a transferat pe jucătorul Martin Remacle

FC Voluntari l-a transferat pe jucătorul Martin Remacle

Sport

FC Voluntari l-a transferat pe jucătorul Martin Remacle, fost internaţional de tineret al naţionalei Belgiei, un mijlocaş central, în vârstă de 23 de ani....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Euro-2020: Franţa a remizat cu Ungaria, scor 1-1

Euro-2020: Franţa a remizat cu Ungaria, scor 1-1

Sport

Reprezentativa Franţei a remizat, sâmbătă, scor 1-1, cu selecţionata Ungariei, într-un meci disputat pe Puskas Arena din Budapesta, în grupa F a Campionatului European....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Irina Bara a câştigat turneul de la Karlsruhe la dublu

Irina Bara a câştigat turneul de la Karlsruhe la dublu

Sport

Perechea Irina Bara/Ekaterine Gorgodze (România/Georgia), cap de serie numărul 4, a câştigat, duminică, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 125 de la Karlsruhe....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fotografia de adio publicată de FC Barcelona după plecarea lui Messi

Fotografia de adio publicată de FC Barcelona după plecarea lui Messi

Sport

FC Barcelona a publicat, duminică, o fotografie la despărţirea de Lionel Messi, în care fotbalistul argentinian apare înconjurat de coechipierii săi şi de trofeele pe care clubul le-a câştigat alături de el, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gheorghe Mulţescu continuă la Dinamo Bucureşti

Gheorghe Mulţescu continuă la Dinamo Bucureşti

Sport

Gheorghe Mulţescu a renunţat la o parte din banii datoraţi de clubul "alb-roşu" şi a acceptat prelungirea contractului cu Dinamo Bucureşti, a anunţat acţionarul "Doar Dinamo Bucureşti" (DDB) printr-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan....

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bruno Genesio va antrena echipa Rennes (presă)

Bruno Genesio va antrena echipa Rennes (presă)

Sport

Bruno Genesio va fi noul antrenor al echipei Rennes, în locul lui Julien Stephan, care a demsionat luni, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
LPF: Cadrul de reguli privind întoarcerea spectatorilor pe stadioane

LPF: Cadrul de reguli privind întoarcerea spectatorilor pe stadioane

Sport

Liga Profesionistă de Fotbal a elaborat, în baza documentaţiei UEFA, un set minim de condiţii ce trebuie îndeplinite de către cluburi şi autorităţi pentru ca fanii fotbalului din România să se poată întoarce, în condiţii de siguranţă, în tribunele stadioanelor care găzduiesc meciuri din cadrul Campionatului Naţional Casa Liga 1. ...

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexandru Mitriţă, la PAOK Salonic

Alexandru Mitriţă, la PAOK Salonic

Sport

PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a anunţat, marţi, că a obţinut împrumutul pe un sezon al mijlocaşului Alexandru Mitriţă de la New York City FC....

Vizualizări: 452, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Finala Euro 2020 jucată pe Wembley a fost un eveniment „super-propagator” de Covid-19

Finala Euro 2020 jucată pe Wembley a fost un eveniment „super-propagator” de Covid-19

Sport

Finala campionatului Euro 2020, jucată în iulie între Anglia şi Italia pe arena Wembley din Londra, a fost un eveniment „super-propagator” de Covid-19, din cauza nivelului infecţiilor descoperit în şi în jurul stadionului în ziua respectivă, arată datele oficiale publicate vineri, potrivit Reuters. ...

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Handbal: Norvegianul Bent Dahl, noul antrenor al echipei SCM Râmnicu Vâlcea

Handbal: Norvegianul Bent Dahl, noul antrenor al echipei SCM Râmnicu Vâlcea

Sport

Echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea a anunţat, luni seară, schimbarea antrenorului. Norvegianul Bent Dahl, care se află şi în staful naţionalei tricolore, va conduce echipa în restul sezonului, care a început cu sârbul Goran Kurtes pe banca tehnică....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atletico Madrid a câştigat campionatul Spaniei pentru a XI-a oară

Atletico Madrid a câştigat campionatul Spaniei pentru a XI-a oară

Sport

Atletico Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a XI-a oară campioantul Spaniei, prima dată din 2014. Formaţia antrenată de Diego Simeone s-a impus, cu scorul de 2-1 (0-1), în meciul disputat, în depalsare, cu Real Valladolid, în etapa a XXXVIII-a, ultima a LaLiga....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UTA Arad – FC Botoşani, scor 0-0, în Liga I

UTA Arad – FC Botoşani, scor 0-0, în Liga I

Sport

Formaţia UTA Arad a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei FC Botoşani, în etapa a XXIV-a a Ligii I....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă