Alina Gorghiu, scrisoare către grupurile parlamentare în care propune sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă: Nu poartă mască de protecţie în sala de plen şi instigă la ură şi haos în luările de cuvânt

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alina Gorghiu, scrisoare către grupurile parlamentare în care propune sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă: Nu poartă mască de protecţie în sala de plen şi instigă la ură şi haos în luările de cuvânt

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care propune sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă pentru încălcări ale prevederilor regulamentare. Aceasta precizează că Şoşoacă nu respectă măsurile de protecţie sanitară şi nu poartă mască în sala de plen, instigă la ură în luările de cuvânt, jijneşte şi utilizează un discurs xenofob, homofob şi extremist. Conform procedurii, solicitarea va fi luată în discuţie în Biroul permanent al Senatului de marţi de la ora 13.30 care poate trimite cererea către Comisia juridică, for care poate propune sancţiuni.

Știri similare

Klaus Iohannis are joi o şedinţă de lucru cu premierul, vicepremierul Dan Barna, ministrul de Finanţe şi cel al Fondurilor Europene

Klaus Iohannis are joi o şedinţă de lucru cu premierul, vicepremierul Dan Barna, ministrul de Finanţe şi cel al Fondurilor Europene

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis va avea o şedinţă de lucru joi, de la ora 14.30 la Palatul Cotroceni, cu premierul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna, ministrul de Finanţe Alexandru Nazare şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea, transmite Administraţia Prezidenţială. ...

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderul PNL Sector 1 Sebastian Burduja o acuză pe Clotilde Armand că a blocat proiectul primului centru integrat pentru copii cu Sindrom Down din România. Mesajul pentru primar: Linia roşie a fost depăşită

Liderul PNL Sector 1 Sebastian Burduja o acuză pe primarul de sector Clotilde Armand că a blocat proiectul primului centru integrat pentru copii cu Sindrom Down din România. El susţine că, pentru că nu a reusit să-şi impună un proiect de rectificare bugetară, ”făcut pe genunchi, fără nicio consultare”, primarul Armand Clotilde s-a răzbunat şi a cerut retragerea proiectului legat de Centrul Down de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local din 2 iulie....

Vizualizări: 305, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alegeri în Republica Moldova – Mobilizare a alegătorilor din diaspora / Cozi de sute de persoane la secţiile de votare din mai multe ţări / Peste 85.000 de persoane au votat deja în străinătate

Cetăţenii moldoveni care trăiesc în diaspora s-au mobilizat pentru alegerile parlamentare anticipate, sute de persoane stând la cozi în mai multe oraşe. Până acum au votat, la secţiile deschise în străinătate, peste 85.000 de persoane. 12 secţii de votare sunt şi în România....

Vizualizări: 302, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nemulţumiri în coaliţie după rectificarea bugetară – Ministerul Transporturilor condus de Cătălin Drulă primeşte de zece ori mai puţin decât a cerut / Dacian Cioloş şi Dan Barna se întâlnesc joi cu premierul

Liderii USR PLUS sunt total nemulţumiţi de suma pe care a primit-o Ministerul Transporturilor la rectificarea bugetară, puţin peste 300 de milioane de lei, deşi Cătălin Drulă ceruse de aproape 10 ori mai mult pentru proiecte de infrastructură, susţin surse politice pentru News.ro. Dan Barna şi Dacian Cioloş vor avea, joi, o întâlnite cu premierul Florin Cîţu....

Vizualizări: 322, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cristian Ghinea, avizat favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene / Ghinea: Vreau să schimb viziunea acestui minister, de aceea am şi propus schimbarea numelui

Cristian Ghinea, avizat favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene / Ghinea: Vreau să schimb viziunea acestui minister, de aceea am şi propus schimbarea numelui

Politică

Cristian Ghinea a fost avizat favorabil miercuri în comisiile de specialitate pentru portofoliul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Au fost 16 voturi „pentru” şi cinci „împotrivă”. Acesta a afirmat, după audierile de miercuri, că vreau să schimbe viziunea acestui minister, fapt pentru care a propus schimbarea denumirii instituţiei. El a mai precizat că va reduce riscul de dezangajare pe fonduri europene care este de 2 miliarde....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Romaşcanu (PSD Buzău): Domnul Cîţu, care trebuie să plece cu tot cu miniştrii USR, nu singur a transformat România în dealer de vaccinuri. Nu poţi să contractezi 120 de milioane de doze şi să nu vină nimeni să te întrebe de sănătate

Preşedintele interimar al PSD Buzău, senatorul Lucian Romaşcanu, îi solicită premierului Florin Cîţu explicaţii cu privire la contractarea de către România a 120 de milioane de doze de vaccin, în condiţiile în care populaţia ţării este de vreo 6 ori mai redusă....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu: În Duminica Floriilor vă doresc tuturor multă sănătate şi încredere. Cadoul pe care mi-l doresc este să revenim la normalitate. Şi primul pas este să atingem ţinta de 10 milioane de români vaccinaţi până la 1 august

Premierul Florin Cîţu doreşte tuturor ăn Duminica Floriilor multă sănătate şi încredere. Cadoul pe care şi-l doreşte premierul este să revenim la normalitate, iar primul pas este să atingem ţinta de 10 milioane de români vaccinaţi până la 1 august....

Vizualizări: 327, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexandru Muraru (PNL): Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului este un mesaj foarte puternic al justiţiei, dar şi un semnal de alarmă pentru ţara noastră

Alexandru Muraru (PNL): Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului este un mesaj foarte puternic al justiţiei, dar şi un semnal de alarmă pentru ţara noastră

Politică

Deputatul PNL Alexandru Muraru a declarat că prima condamnare în România, cea a fostului ofiţer SRI Vasile Zărnescu, pentru negarea Holocaustului este un mesaj foarte puternic al justiţiei, dar şi un semnal de alarmă pentru ţara noastră. Liberalul a adăugat că negarea Holocaustului şi antisemitismul nu sunt o problemă a comunităţii evreieşti, ci a întregii societăţi....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şeful PSD Iaşi: Cîţu şi Barna condamnă comunităţile rurale la sărăcie şi subdezvoltare. După ce PNRR s-a dovedit a fi un fiasco total, acum aflăm că nici PNDL nu mai are susţinere financiară

Şeful PSD Iaşi: Cîţu şi Barna condamnă comunităţile rurale la sărăcie şi subdezvoltare. După ce PNRR s-a dovedit a fi un fiasco total, acum aflăm că nici PNDL nu mai are susţinere financiară

Politică

Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, susţine că mediul rural este condamnat la sărăcie şi subdezvoltare, după ce Ministerul Dezvoltării a anunţat primăriile că au fost epuizate creditele bugetare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru anul în curs. ...

Vizualizări: 319, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marcel Ciolacu susţine că primarii şi preşedinţii de organizaţii de partid din teritoriu „nu au solicitări ca Partidul Social Democrat să intre orişicum la guvernare”

Marcel Ciolacu susţine că primarii şi preşedinţii de organizaţii de partid din teritoriu „nu au solicitări ca Partidul Social Democrat să intre orişicum la guvernare”

Politică

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nici primarii partidului şi nici preşedinţii de filiale judeţene cu care discută în mod constant nu i-au cerut ca partidul "să intre orişicum la guvernare". Ciolacu arată că PSD are în vedere modificarea, în cadrul unui congres, a statutului partidului, în ceea ce priveşte desemnarea unui candidat pentru funcţia de preşedinte al României. ...

Vizualizări: 317, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Avocatul Dumitru Dobrev, unul dintre fondatorii partidului, a demisionat din USR: Nu-mi fac iluzii că îi va cere cineva socoteală lui Năsui

Avocatul Dumitru Dobrev, unul dintre fondatorii partidului, a demisionat din USR: Nu-mi fac iluzii că îi va cere cineva socoteală lui Năsui

Politică

Avocatul Dumitru Dobrev, unul dintre fondatorii Uniunii Salvaţi Bucureştiul, a demisionat din USR în semn de protest faţă de intenţia lui Claudiu Năsui de a o muta pe directoarea Florina Prisecaru, acuzată de colaborare cu Securitatea, din Ministerul de Finanţe în cel al Economiei. Acesta a precizat că i se pare de neconceput ca un partid înfiinţat prin munca sa să promoveze în funcţii de secretari de stat prin ministere turnători la Securitate, în condiţiile în care bunicul să a murit „la Canal ca un câine” şi nu îlşi face iluzii că îi va cere cineva socoteală lui Năsui....

Vizualizări: 323, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Boc: Untold reprezintă victoria asupra pandemiei, victoria simbolică a noii normalităţi asupra pandemiei / Drumul sigur spre festival trece prin vaccinare

Boc: Untold reprezintă victoria asupra pandemiei, victoria simbolică a noii normalităţi asupra pandemiei / Drumul sigur spre festival trece prin vaccinare

Politică

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat, vineri, la Zalău, că organizarea Untold în acest an ”reprezintă victoria asupra pandemiei, victoria simbolică a noii normalităţi asupra pandemiei”. Primarul a rpecizat că evenimentul va fi un succes, însă a menţionat că drumul sigur spre festival, spre orice festival, trece prin vaccinare....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Firea: Am plecat dezgustată azi din Senat, împreună cu ceilalţi colegi – senatorii social-democraţi, din cauza modalităţii „dreptei” de a guverna, prin minciună şi hoţie

Firea: Am plecat dezgustată azi din Senat, împreună cu ceilalţi colegi – senatorii social-democraţi, din cauza modalităţii „dreptei” de a guverna, prin minciună şi hoţie

Politică

Senatoarea PSD Gabriela Firea a afirmat că a plecat, alături de alţi colegi din partid, din plenul de luni al Senatului dezgustată de felul „dreptei” de a guverna, prin minciună şi hoţie. A„stăzi, la votul din Senat pentru legea privind vânzarea avuţiei naţionale şi a capacităţilor de producţie ale statului român, susţinută de PNL şi aliaţii lor, înţelegerea partidelor de Dreapta nu a funcţionat şi atunci au forţat călcarea în picioare a regulamentului şi au cerut să se voteze până le iese aşa cum şi-au dorit. Nu am fost dispuşi să participăm la această hoţie a liberalilor şi useriştilor şi am părăsit de îndată şedinţa de plen”, a adăugat ea....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marcel Ciolacu, după ce premierul a anunţat că a crescut numărul salariilor mari: Domnul Cîţu trăieşte într-o lume paralelă faţă de restul românilor/ Domnul Cîţu guvernează pentru unu la sută dintre români, nu pentru restul de 99 la sută

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, îi dă replica premierului Florin Cîţu după ce acesta a anunţat că "România are din ce în ce mai multe salarii mari”, Ciolacu afirmând că şeful Guvernului "trăieşte într-o lume paralelă faţă de restul românilor, dar a spus un mare adevăr: domnul Cîţu guvernează pentru unu la sută dintre români, nu pentru restul de 99 la sută”. ...

Vizualizări: 308, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CONGRES PNL – Orban, mesaj către liberali: Să nu mi-o luaţi ca o lipsă de modestie, dar din punct de vedere moral, al opiniei publice, Ludovic Orban a câştigat această competiţie

CONGRES PNL – Orban, mesaj către liberali: Să nu mi-o luaţi ca o lipsă de modestie, dar din punct de vedere moral, al opiniei publice, Ludovic Orban a câştigat această competiţie

Politică

Ludovic Orban le-a transmis liberalilor, sâmbătă la Congresul PNL, că nu este o lipsă de modestie, însă „din punct de vedere moral, al opiniei publice, Ludovic Orban a câştigat această competiţie” şi membrii partidului ştiu acest adevăr. „Astăzi avem de ales între o variantă relativ bună şi evident una proastă, iar eu vă îndemn să votaţi nu cu cel care a provocat criza, ci cu cel care are puterea să soluţioneze criza”, a mai spus Orban. Liderul PNL a amintit şi despre vorbele lui Nelson Mandela care a spus că „învingătorul este visătorul care nu s-a predat”....

Vizualizări: 306, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu: Nu sunt adeptul variantei vaccinaţi/nevaccinaţi care să meargă separat la mall. Am avut mall-urile deschise anul trecut, când nu aveam vaccin. Ar fi ridicol să le închidem acum, când avem vaccinul

Premierul Florin Cîţu a afirmat că nu este adeptul variantei ca vaccinaţii sau nevaccinaţii să meargă separat la mall, precizând că mall-urile au fost deschise anul trecut şi că ar fi ridicol să fie închise acum, când există vaccinul. ...

Vizualizări: 508, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Emanuel Ungureanu (USR PLUS) vorbeşte despre „eşecul” campaniei de vaccinare: Când domnul Vlad Voiculescu a vrut să aibă un cuvânt de spus în vaccinare, domnul Cîţu a spus că se ocupă el de campania asta, punct

Deputatul USR-PLUS Emanuel Ungureanu cataloghează campania de vaccinare drept "un eşec", el reclamând că autorităţile au cumpărat un număr de doze de vaccin mult prea mare, în detrimentul testării gratuite pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. "Când domnul Vlad Voiculescu a vrut să aibă un cuvânt de spus în vaccinare, domnul Cîţu a spus că se ocupă el de campania asta, punct”, afirmă Ungureanu, precizând că premierul Florin Cîţu şi secretarul de stat Raed Arafat "trebuie să răspundă” pentru rezultatele campaniei de vaccinare anti-COVID....

Vizualizări: 317, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Memorandumul privind evaluarea activităţii ministerelor pentru îndeplinirea programului de guvernare, pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Executivului – DOCUMENT

Memorandumul privind evaluarea activităţii ministerelor pentru îndeplinirea programului de guvernare, pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Executivului – DOCUMENT

Politică

Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, de la ora 13.00, un memorandum cu tema „Monitorizarea şi evaluarea complexă pe bază trimestrială a acţiunilor întreprinse de Guvern pentru îndeplinirea Programului de guvernare, activităţii ministerelor şi diseminarea rezultatelor”. Guvernul are în discuţie şi o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate şi adoptarea unor măsuri în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARSCoV-2. Proiectul de OUG aduce noi reglementări pentru Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS)....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă