Mahmoud Abbas, în Germania, la examene medicale ”de rutină” şi la o întâlnire cu Angela Merkel

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mahmoud Abbas, în Germania, la examene medicale ”de rutină” şi la o întâlnire cu Angela Merkel

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, în vârstă de 86 de ani, urmează să fie supus unor examene medicale ”de rutină” în Germania şi să se întâlnească cu cancelarul Angela Merkel, declară o sursă de la biroul acestuia pentru AFP.

”Mahmoud Abbas a plecat de la cartierul său general din Ramallah, în Cisiordania (ocupată), la bordul unui elicopter iordanian”, care a venit să-l ia în Iordania, de unde urma să zboare apoi către Germania, declară, sub protecţia anonimatului, această sursă.

Știri similare

UPDATE-EMA examinează cazuri de formare a unor cheaguri de sânge după administrarea vaccinului anticovid Johnson&Johnson, în urma raportării a ptaru cazuri, unul mortal

UPDATE-EMA examinează cazuri de formare a unor cheaguri de sânge după administrarea vaccinului anticovid Johnson&Johnson, în urma raportării a ptaru cazuri, unul mortal

Externe

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) anunţă vineri că a lansat un studiu cu privire la o posibilă legătură între vaccinarea cu vaccinul împotriva covid-19 Johnson&Johnson şi formarea unor cheaguri de sânge, după raportarea a patru cazuri - între care unul mortal, relatează AFP....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
China şi OMS ar fi putut acţiona mari rapid la începutul pandemiei covid-19, conchide Grupul independent însărcinat cu evaluarea răspunsului la nivel mondial; răspândirea virusului a beneficiat pe pe urma unei ”epidemii în mare parte ascunsă”, se arată în al doilea raport

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Beijingul ar fi putut acţiona mai rapid la începutul epidemiei covid-19, conchid experţi independenţei însărcinaţi să evalueze răspunsul la nivel mondial, care consideră că răspândirea virusului a beneficiat pe pe urma unei ”epidemii în mare parte ascunsă”, relatează AFP....

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Suspiciuni cu privire la existanţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad, pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle; aterizare fără incidente, pasagerii, debarcaţi

Suspiciuni cu privire la existanţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad, pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle; aterizare fără incidente, pasagerii, debarcaţi

Externe

O celulă interministerială de criză a fost creată joi, în urma unor suspiciuni cu privire la prezenţa unui dispozitiv exploziv la bordul unui avion din Ciad cu destinaţia Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle, anunţă într-un comunicat Ministerul francez de Interne, relatează AFP....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
AstraZeneca a folosit date ”depăşite” în teste clinice în Statele Unite, care au condus la o estimare incompletă a eficienţei vaccinului împotriva covid-19, anunţă autoritatea americană de reglementare

Loboratorul suedezo-britanic AstraZeneca a folosit date ”depăşite” în teste clinice în Statele Unite ale vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, potrivit Institutului Naţional american al Alergiilor şi Bolilor Infecţioase (NIAID), date care au condus la o estimare incompletă a eficienţei vaccinului, relatează AFP....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parchetul bulgar acuză şase ruşi de patru explozii în perioada 2011-2020 la depozite de muniţie destinată Ucrainei şi Georgiei; ”În curând vom fi acuzaţi că l-am asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand”, ironizează Lavrov

Parchetul bulgar a stabilit o legătură între patru explozii care au avut loc în perioada 2011-2020 în depozite de muniţie destinată Ucrainei şi Georgiei şi sejurul a şase cetăţeni ruşi - cu presupusul scop de a împiedica livrarea muniţiei către Ucraina şi Georgia, relatează AFP....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coreea de Nord marchează 73 de la înfinţarea sa printr-o paradă fără rachete; Phenianul îi onorează pe civili, pentru a înfrunta dificultăţile acumulate şi provocările şi pentru a consolida astfel solidaritatea în această perioadă

Coreea de Nord a organizat, în noaptea de miercuri spre joi, o paradă cu tractoare şi camioane în loc de obişnuitele tancuri de asalt şi rachete, la cea de a treia defilare în mai puţin de un an în această ţară dotată cu puterea nucleară, potrivit presei de stat, relatează AFP....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anchetă în Germania cu privire la un presupus spionaj cibernetic al Rusiei, cu două săptămâni înaintea alegerilor legislative germane

Anchetă în Germania cu privire la un presupus spionaj cibernetic al Rusiei, cu două săptămâni înaintea alegerilor legislative germane

Externe

Spectrul spionajului rusesc reapare în Germania, cu două săptămâni înaintea alegerlor legislative, iar justiţia germană a deschis o anchetă cu privire la spionarea cibernetică a unor deputaţi, în spatele căreia Berlinul suspectează că se află mâna Kremşinului, relatează AFP....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Franţa: Academiile de medicină şi de farmacie susţin că obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 a populaţiei începând de la vârsta de 12 ani este singura opţiune realistă

Franţa: Academiile de medicină şi de farmacie susţin că obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 a populaţiei începând de la vârsta de 12 ani este singura opţiune realistă

Externe

Academia franceză de medicină şi cea de farmacie au precizat, într-un comunicat comun, că obligativitatea vaccinarării împotriva coronavirusului a populaţiei începând de la vârsta de 12 ani reprezintă singura opţiune realistă pentru menţinerea sănătăţii....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă