Ministrul Culturii anunţă că sunt în lucru programe pilot pentru organizarea de spectacole în spaţii închise la Opera Naţională şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. Ce condiţii vor trebui îndeplinite pentru a putea participa

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Culturii anunţă că sunt în lucru programe pilot pentru organizarea de spectacole în spaţii închise la Opera Naţională şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. Ce condiţii vor trebui îndeplinite pentru a putea participa

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţă că un grup de lucru elaborează două programe pilot care ar permite organizarea de spectacole în spaţii închise la Opera Naţională Bucureşti şi la Teatrul Naţional Bucureşti, după de în Spania şi Olanda au fost implementate astfel de programe după izbucnirea pandemiei. La spectacolele organizate de cele două instituţii de cultură ar urma să poată participa persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală şi pot face dovada că au dezvoltat anticorpi sau cei dispuşi să se testeze înainte de spectacol.

Știri similare

Astra Film Festival – Documentare despre dezastrele de mediu din România şi din Grecia, prezentate în programul „Bărcile de Salvare”

Astra Film Festival – Documentare despre dezastrele de mediu din România şi din Grecia, prezentate în programul „Bărcile de Salvare”

Știri

Trei documentare realizate de jurnalişti români, care prezintă ravagiile lăsate în urmă de acţiunile de-a dreptul criminale ale oamenilor asupra naturii în România şi Grecia, vor fi prezentate în zilele de 7, 8 şi 9 septembrie, în cadrul programului „Bărcile de Salvare” de la Astra Film Festival Sibiu. ...

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Evenimente pilot culturale cu public, organizate în perioada 14-16 mai la Bucureşti şi Cluj

Evenimente pilot culturale cu public, organizate în perioada 14-16 mai la Bucureşti şi Cluj

Știri

Ministerul Culturii va derula, în perioada 14-16 mai, evenimente pilot care presupun spectacole cu public atât în interior, cât şi în exterior. Acestea vor avea loc în interior la Opera Naţională Bucureşti, la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, iar în exterior la Opera din Capitală....

Vizualizări: 398, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O jurnalistă de la Pro TV, agresată la Congresul PNL: „Un domn din echipa câştigătoare, deranjat teribil că filmam, m-a prins de mână, mi-a luat telefonul, l-a dat de pământ şi m-a făcut să mă învârt pe călcâie” – FOTO

Jurnalista Iulia Gârbacea de la Pro TV a scris pe Facebook că a fost agresată la Congresul PNL de un membru al "echipei câştigătoare". În timp ce filma, acesta i-a smuls telefonul din mână şi l-a trântit. Ea a precizat că lideri liberali, între care Robert Sighiartău, Lucian Bode şi Dan Motreanu, au întors spatele, fără să intervină. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grand Palais din Paris va fi închis patru ani pentru restaurări

Grand Palais din Paris va fi închis patru ani pentru restaurări

Știri

Emblematicul edificiu Grand Palais din Paris, construit pentru Expoziţia Universală din 1900 şi situat pe Champs-Élysées, îşi va închide porţile timp de patru ani pentru restaurări, anunţă EFE. ...

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„The Dig”, cu Carey Mulligan şi Ralph Fiennes, „Pieces of a Woman”, produs de Scorsese, între premierele lunii ianuarie pe Netflix

„The Dig”, cu Carey Mulligan şi Ralph Fiennes, „Pieces of a Woman”, produs de Scorsese, între premierele lunii ianuarie pe Netflix

Știri

„The Dig”, dramă istorică bazată pe romanul omonimscris de John Preston, cu Lily James, Carey Mulligan, Johnny Flynn şi Ralph Fiennes în distribuţie, „Pieces of a Woman”, produs de Martin Scorsese, cu Vanessa Kirby şi Shia LaBeouf în rolurile principale, şi serialul „Lupin”, o producţie franţuzească inspirată din aventurile lui Arsène Lupin, hoţul gentilom, se numără între premierele lunii ianuarie pe Netflix....

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Actorul Ion Caramitru a încetat din viaţă

Actorul Ion Caramitru a încetat din viaţă

Știri

Actorul Ion Caramitru a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani duminică, la Spitalul Elias, din Capitală....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Placido Domingo, premiat în Spania în ciuda acuzaţiilor de hărţuire

Placido Domingo, premiat în Spania în ciuda acuzaţiilor de hărţuire

Știri

Cântăreţul de operă Placido Domingo a fost recompensat cu un premiu la Teatro Real din Madrid, la o zi după ce a primit ovaţii pentru prima interpretare în ţara sa de când a fost acuzat de hărţuire sexuală, scrie Reuters. ...

Vizualizări: 532, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doar 7% din ADN-ul nostru este unic oamenilor moderni – studiu

Doar 7% din ADN-ul nostru este unic oamenilor moderni – studiu

Știri

Oamenii de ştiinţă au făcut un nou pas spre rezolvarea unui mister îndelungat cu o nouă unealtă care ar putea permite o comparaţie mai precisă între ADN-ul oamenilor moderni şi cel al strămoşilor noştri dipăruţi. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă