Italia a intrat într-un lockdown strict de trei zile cu ocazia Paştelui catolic

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Italia a intrat într-un lockdown strict de trei zile cu ocazia Paştelui catolic

Italia a intrat într-un lockdown strict de trei zile pentru a încerca să prevină o creştere a cazurilor Covid-19 ca urmare a sărbătorii Paştelui catolic, relatează BBC.

Toate regiunile se află acum în „zona roşie” – cel mai înalt nivel de restricţii – întrucât ţara se luptă cu un al treilea val al pandemiei, cu aproximativ 20.000 de cazuri noi pe zi.

Deplasările neesenţiale sunt interzisă, dar oamenilor li se permite să stea la masa de Paşte în casele lor împreună cu alţi doi invitaţi.

Bisericile sunt, de asemenea, deschise, dar credincioşilor li s-a cerut să participe la slujbele religioase care se desfăşoară în apropierea caselor lor.

Pentru al doilea an consecutiv, Papa Francisc îşi va transmite mesajul de Paşte din piaţa Sfântul Petru goală .

După sfârşitul acestui weekend de sărbătoare, diferite regiuni vor rămâne în restricţiile „zonei portocalii” sau „zonei roşii” până la sfârşitul lunii.

Guvernul italian a anunţat că 70.000 de ofiţeri de poliţie în plus vor ajuta la supravegherea la nivel naţional a respectării regulilor.

Restricţiile din Italia apar în timp ce ţările din întreaga Europă încearcă să controleze o creştere a cazurilor de virus, luptând în acelaşi timp cu întârzierile de vaccinare.

În total, 110.328 de persoane au murit din cauza coronavirusului în Italia şi au existat 3.629.000 de infecţii confirmate.

Știri similare

Evacuarea americană din Kabul provoacă în SUA o paralelă cu căderea Saigonului în 1975; Pentagonul remobilizează 8.000 de militari, dintre care desfăşoară 3.000 pe aeroportu din Kabul, 1.000 în Qatar şi până la 4.000 în Kuwait

Externe

Trimiterea a mii de militari americani în Afganistan pentru a evacua civili de la Kabul, capitala afgană ameninţată de victorii-fulger ale talibanilor, reaprinde în Statele Unite amintirea dureroasă a căderii Saigonului, relatează AFP....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
AFP: Contaminările cu covid-19 scad, în lume, la cel mai mic nivel de la sfârşitul lui octombrie; epidemia accelerează puternic în Malaysia; 23 de ţări cu o incidenţă de peste 200, dintre care 16 europene; SUA înregistrează cele mai multe decese din cauza covid-19

Noile contaminări cu noul coronavirus au scăzut - în lume - a treia săptămână consecutiv şi au atins cel mai redus nivel de la sfârşitul lui octombrie, relateazăAFP, care prezintă evoluţii săptămânale marcante provenind din baza sa de date....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Oficial Hamas: Eforturile pentru un acord de încetare a focului vor avea succes. Aproximativ 240 de oameni, ucişi în Gaza şi Israel

Oficial Hamas: Eforturile pentru un acord de încetare a focului vor avea succes. Aproximativ 240 de oameni, ucişi în Gaza şi Israel

Externe

Un oficial al grupării Hamas a declarat că se aşteaptă ca Israelul şi militanţii din Gaza să ajungă la un acord de încetare a focului „într-o zi sau două”, deşi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a arătat hotărât ca atacurile să continue până ce „calmul şi siguranţa vor fi restabilite pentru cetăţenii israelieni”, relatează BBC....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Barnier şi Frost participă la cina ”ultimei şanse” a lui Johnson cu von der Leyen la Bruxelles

Barnier şi Frost participă la cina ”ultimei şanse” a lui Johnson cu von der Leyen la Bruxelles

Externe

Negociatorii şefi ai Brexitului european Michel Barnier şi britanic David Frost urmează să participe la cina de miercuri seara a lui Boris Johnson cu Ursula von der Leyen, care urmează să încerce să evite o ieşire dezordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) la 1 ianuarie, a anunţat miercuri Guvermul britanic, relatează Reuters....

Vizualizări: 405, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA: Cazurile rare de inflamaţii cardiace la adolescenţi au legătură cu vaccinurile pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna

SUA: Cazurile rare de inflamaţii cardiace la adolescenţi au legătură cu vaccinurile pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna

Externe

Cazurile rare de inflamaţii cardiace la adolescenţi şi adulţi tineri au legătură cu vaccinurile pentru Covid-19 ale Pfizer/BioNTech şi Moderna, a afirmat o comisie de medici care acordă consultanţă Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, într-o prezentare publicată miercuri, transmite Reuters....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Covid – Primele doze de vaccin au sosit în Franţa

Covid – Primele doze de vaccin au sosit în Franţa

Externe

Primele doze de vaccin contra Covid-19 dezvoltat de compania americană Pfizer şi cea germană BioNTech au ajuns, sâmbătă, înainte de ora 7.00, la farmacia centrală a Spitalelor din Paris, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru scenarii posibile în vederea formării unei coaliţii care să-i succeadă lui Merkel, după alegerile legislative germane

Patru scenarii posibile în vederea formării unei coaliţii care să-i succeadă lui Merkel, după alegerile legislative germane

Externe

Cine este succesorul Angelei Merkel este o întrebare fără răspuns la o zi după alegerle legislative germane, după anunţarea unor rezultate provizorii potrivit cărora Paritdul Social Democrat (SPD) condus Olaf Scholz depăşeşte cu un scor mic (25,7%) Uniunea Creştin Democrată a cancelarului în exerciţiu condus de către Armin Laschet (24,1%), relatează AFP care prezintă patru scenarii posibile în urma acestor rezultate....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Datele personale ale persoanelor testate de covid-19 în Olanda, vândute pe Internet cu 30-50 de euro; doi angajaţi ai Sănătăţii Publice olandeze, suspectaţi de furt de date, arestaţi într-o anchetă

Datele persoanelor testate în Olanda pentru a se afla dacă sunt sau nu bolnave de covid-19 au fost vândute în mod ilegal, dezvăluie presa olandeză - ”costă între 30 şi 50 de euro şi primeşti adresa de domiciliu, a mesageriei electronice, numărul de telefon şi de securităate socială ale persoanei” -, ceea ce a condus la deschiderea unei anchete, iar doi angajaţi ai Serviciilor olandeze de Sănătate Publică, suspectaţi de furt de date personale, au fost arestaţi, relatează AFP....

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă