Mike Pence va fi vaccinat împotriva Covid-19 în cadrul unui eveniment la Casa Albă. Joe Biden ar putea primi serul săptămâna viitoare

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mike Pence va fi vaccinat împotriva Covid-19 în cadrul unui eveniment la Casa Albă. Joe Biden ar putea primi serul săptămâna viitoare

Mike Pence, vicepreşedintele american în funcţie, va fi vaccinat public împotriva Covid-19, vineri, iar preşedintele ales, Joe Biden, este aşteptat să primească serul săptămâna viitoare, potrivit NBC.

Pence, care conduce grupul de lucru pentru coronavirus de la Casa Albă, speră ca prin asta să „promoveze siguranţa şi eficacitatea vaccinului şi să consolideze încrederea în rândul populaţiei americane”, a transmis Casa Albă.

Soţia lui, Karen Pence, şi chirurgul general Jerome Adams vor fi de asemenea vaccinaţi vineri la evenimentul care va avea loc la Casa Albă.

Joe Biden ar urma să primească vaccinul săptămâna viitoare, a declarat pentru NBC News un oficial din echipa de tranziţie.

„Nu vreau să trec în faţa rândului, dar vreau să mă asigur că demonstrăm poporului american că este sigur să îl facă”, le-a spus Biden reporterilor, miercuri, în Wilmington (Delaware). „Când o voi face, o voi face public, ca toţi să puteţi fi martori”.

Food and Drug Administration a aprobat, pe 11 decembrie, vaccinul Pfizer/ BioNTech împotriva Covid-19 pentru utilizare de urgenţă.

Bilanţul deceselor asociate infectării cu SARS-CoV-2 în Statele Unite a trecut pragul de 300.000, iar peste 16,3 milioane de oameni au fost contaminaţi.

Lucrătorii sanitari s-au numărat între primii americani care au primit săptămâna aceasta doze de vaccin.

Foştii preşedinţi Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton s-au oferit să fie vaccinaţi în faţa camerelor de filmat pentru a ajuta la consolidarea încrederii publice în vaccin.

Nu este clar dacă preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, va fi vaccinat. La o informare de presă de săptămâna aceasta, purtătoarea de cuvânt Kayleigh McEnany a spus că preşedintele este „absolut deschis” privitor la vaccinare.

Știri similare

Ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn, acuzat de conflict de interese în achiziţionarea unor măşti FFP2 din China prin intermediul grupului de presă Burda, la care lucrează soţul său, Daniel Funke

Ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn, acuzat de conflict de interese în achiziţionarea unor măşti FFP2 din China prin intermediul grupului de presă Burda, la care lucrează soţul său, Daniel Funke

Externe

Guvernul Angelei Merkel este vizat în noi dezvăluiri de presă cu privire la achiziţionarea controversată a unor măşti de protecţie împotriva covid-19, care-l implică de această dată pe ministrul Sănătăţii Jens Spahn, aflat deja în centrul unor critici cu privire la modul în care gestionează pandemia, relatează AFP....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania discută cu Rusia despre un proiect ”verde” de producţie şi transport de hidrogen în vederea producerii de carburant sintetic destinat unor sectoare ale industriei, energiei şi transporturilor, anunţă ministrul german al Economiei Peter Altmaier

Germania discută intens cu Rusia despre un proiect ”verde” de producţie şi transport de hidrogen, a anunţat marţi ministrul german al Economiei Peter Altmaier, într-o conferinţă bilaterală online, relatează Reuters....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O beretă verde, sergentul Duke Webb din cadrul Forţelor speciale americane, inculpat cu privire la uciderea a trei persoane în atacul armat la sala de popice din Rockford, în Illinois; militarul se afla în permisie într-o vizită la familia sa

O beretă verde, sergentul Duke Webb din cadrul Forţelor speciale americane, a fost inculpat cu privire la uciderea a trei persoane într-un atac armat, în acest weekend, într-o sală de popice din Illinois, a anunţat procurorul acestui stat din nordul Americii, relatează AFP....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germanii votează pentru succesorul Angelei Merkel

Germanii votează pentru succesorul Angelei Merkel

Externe

Birourile de vot au fost deschise, duminică dimineaţă, în Germania pentru legislativele în care social-democraţii şi conservatorii îşi dispută succesiunea Angelei Merkel care va părăsi Cancelaria după 16 ani, scrie AFP. ...

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atleta belarusă Krisţina Ţimanuskaia, ”fericită să fie în siguranţă” în Polonia; tânăra, ”surprinsă că situaţia a devenit un asemenea scandal politic”, vrea să-şi continue cariera sportivă

Atleta belarusă Krisţina Ţimanuskaia, ”fericită să fie în siguranţă” în Polonia; tânăra, ”surprinsă că situaţia a devenit un asemenea scandal politic”, vrea să-şi continue cariera sportivă

Externe

Alergătoarea de sprint belarusă Krisţina Ţimanuskaia, care a refuzat să se întoarcă în ţară de teamă faţă de viitorul său, s-a declarat joi, în faţa presei de la Varşovia, ”feritică să fie în siguranţă” în Polonia, relatează AFP....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA: Unul din şase adulţi este vaccinat complet împotriva coronavirusului

SUA: Unul din şase adulţi este vaccinat complet împotriva coronavirusului

Externe

Centrul american de prevenire şi luptă împotriva bolilor (CDC) a anunţat că până acum a fost vaccinată complet împotriva coronavirusului 16,7 la sută din populaţia adultă, ceea ce înseamnă că unul din şase adulţi a primit ambele doze de ser Pfizer sau Moderna sau vaccinul Johnson & Johnson....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Sănătăţii din Argentina a demisionat după scandalul privind vaccinarea

Ministrul Sănătăţii din Argentina a demisionat după scandalul privind vaccinarea

Externe

Ministrul Sănătăţii din Argentina, Ginés González García, a demisionat după scandalul privind vaccinarea. Demisia i-a fost cerută de preşedintele Alberto Fernandez, după dezvăluirile conform cărora propunea prietenilor să se vaccineze la sediul ministerului, în loc să meargă la un spital....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Toate zborurile de pe aeroportul Ben Gourion din Tel Aviv, redirecţionate din cauza tirurilor de proiectile palestiniene

Toate zborurile de pe aeroportul Ben Gourion din Tel Aviv, redirecţionate din cauza tirurilor de proiectile palestiniene

Externe

Toate zborurile directe la Aeroportul Internaţional Ben Gourion din Tel Aviv au fost redirecţionate - până la noi ordine - au anunţat joi autorităţile aeroportuare israeliene, în urma mai multor zile de tiruri de proiectile din Fâşia Gaza, în care la putere se află mişcarea islamistă palestiniană armată Hamas, iar avioanele urmează să fie direcţionate către Aeroportul Ramon, în apropiere de Eilat, în sudul Israelului, relatează AFP....

Vizualizări: 452, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusia şi Belarusul lansează exerciţiile militare ”Zapad 2021” în apropierea unor vecini îngrijoraţi; 200.000 de militari desfăşuraţi în nouă baze militare ruseşt, cinci baze belaruse şi la Marea Baltică

Rusia şi Belarusul au lansat vineri, sub privirea îngrijorată a vecinilor lor din Europa de Est, mari manevre militare comune, pe fondul unor tensiuni ruso-occidentale recurente, în care fiecare tabără o acuză pe cealată de o multiplicare a actelor ostile, relatează AFP....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Kamala Harris, în vizită în Asia: Atenţia noastră trebuie să rămână pe evacuarea din Afganistan. Nu există îndoială că va trebui făcută o analiză solidă a ceea ce s-a întâmplat

Kamala Harris, în vizită în Asia: Atenţia noastră trebuie să rămână pe evacuarea din Afganistan. Nu există îndoială că va trebui făcută o analiză solidă a ceea ce s-a întâmplat

Externe

Vicepreşedintele Kamala Harris a declarat luni că Statele Unite trebuie să îşi menţină concentrarea pe evacuarea americanilor şi a afganilor vulnerabili şi nu ar trebui să fie distrase de întrebări referitoare la ce a funcţionat prost în plecarea haotică a SUA din Afganistan, informează AP....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste şapte din zece francezi aprobă noile restrcţii anunţate de Macron, însă 46% intenţionează să nu le respecte; tinerii, mai ales, nu vor să respecte constrângerile; omajoritate a francezilor consideră noile măsuri ”insuficiente” raportat la gravitatea epidemiei

Peste şapte francezi din zece susţin noile restricţii împotriva covid-19 anunţate miercuri de către Emmanuel Macron, dar 46% dintre ei nu intenţionează să le respecte scrupulos, arată o anchetă Odoxa-Backbone Consulting realizată pentru Le Figaro şi France Info....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un bloc de 20 de etaje din Milano, devstat de un incendiu

Un bloc de 20 de etaje din Milano, devstat de un incendiu

Externe

Un imobil rezidenţial de 20 de etaje a fost devastat de un incendiu spectaculos la Milano, în nordul Italiei, la periferia de sud a ”capitalei” lombarde, relatează AFP....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă