Cei 14 complici ai teroriştilor în atacurile din 2015 de la Charlie Hebdo şi un supermarket evreiesc din Franţa, condamnaţi

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cei 14 complici ai teroriştilor în atacurile din 2015 de la Charlie Hebdo şi un supermarket evreiesc din Franţa, condamnaţi

Cei 14 complici ai teroriştilor care au comis atacurile islamiste din 2015 la redacţia revistei de satiră franceze Charlie Hebdo şi în supermarketul evreiesc Hyper Cacher au fost declaraţi vinovaţi, miercuri, şi au primit pedepse cuprinse între 4 şi 30 de ani de închisoare.

În atentatele din Paris şi de la periferie au murit 17 oameni, iar aceste acţiuni au marcat începutul unui an de teroare pentru Franţa – 11 luni mai târziu, au avut loc atacurile care au vizat sala de concerte Bataclan, mai multe terase din capitală şi din zona Stade de France.

Procesul celor 14 a durat trei luni, în care au avut loc alte trei atentate jihadiste în ţară şi o dezbatere naţională şi internaţională privitor la libertatea de exprimare, blasfemie şi caricaturile cu profetul Mahomed din Charlie Hebdo.

Ali Riza Polat, principalul inculpat, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru complicitate la crime teroriste, potrivit El Pais.

Dintre cei 14 acuzaţi pentru atacurile de la Charlie Hebdo şi Hyper Cacher, trei au fost judecaţi în absenţă. Între ei, o singură femeie, Hayat Boumedienne, şi fraţii Mohamed şi Medhi Belhoucine, despre care este crezut că au murit în Siria după ce s-au alăturat organizaţiei Stat Islamic.

Dificultatea procesului a constat în determinarea gradului de complicitate a acuzaţilor, având în vedere că cei trei bărbaţi care au comis atentatele – fraţii Saïd şi Chérif Kouachi şi Amédy Coulibaly – au murit împuşcaţi de poliţie şi jandarmerie la scurt timp după.

Alţi doi dintre acuzaţi, Amar Ramdani şi Willy Prévost, au fost condamnaţi pentru „asociere la infracţiuni teroriste” şi au primit pedepse de 20, respectiv 13 ani de închisoare. Saïd Makhlouf, Mohammed Farès, Abdelazis Abbad, Neetin Karasular, Michel Catino, Christophe Raumel şi Miguel Martínez trebuie să ispăşească pedepse cuprinde între 4 şi 10 ani de închisoare.

Știri similare

UE îl sancţionează pe şeful juntei birmane, generalul Min Aung Hlaing

UE îl sancţionează pe şeful juntei birmane, generalul Min Aung Hlaing

Externe

Uniunea Europeană (UE) i-a sancţionat luni pe şeful juntei aflate la putere în Myanmar, generalul Min Aung Hlaing, pe nouă dintre ofiţerii de cel mai înalt rang din cadrul forţelor armate şi pe preşedintele Comisiei Electorale, cu privire la rolul în reprimarea din Myanmar după lovoitura de stat de la începutul lui februarie, relatează AFP....

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE. Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 – Momente de reculegere în întreg oraşul New York. Preşedintele Biden, alături de Clinton şi Obama la comemorare

UPDATE. Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 – Momente de reculegere în întreg oraşul New York. Preşedintele Biden, alături de Clinton şi Obama la comemorare

Externe

Primul moment de reculegere în întreg oraşul New York a fost ţinut sâmbătă, în memoria victimelor atacurilor teroriste din urmă cu 20 de ani, la ora locală 08:46. La memorialul creat pe locul fostelor clădiri World Trade Center se află şi cuplul prezidenţial Biden, foştii preşedinţi Bill Clinton şi Barack Obama şi alţi politicieni....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arestat în Sardinia, Carles Puigdemont a fost eliberat vineri şi i s-a permis să părăsească Italia

Arestat în Sardinia, Carles Puigdemont a fost eliberat vineri şi i s-a permis să părăsească Italia

Externe

Arestat joi în Sardinia, Carles Puigdemont a fost eliberat vineri şi i s-a permis să părăsească Italia, potrivit avocatului său, chiar dacă justiţia acestei ţări nu a decis încă cererea de extrădare depusă de Spania, unde liderul separatist este dat în judecată pentru rol într-o tentativă de secesiune în 2017....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump lasă 14 milioane de oameni fără alocaţie de şomaj de sărbători, din cauză că nu promulgă planul relansării economice postcovid; un ”shutdown” poate avea loc marţi, în cazul în care Congresul nu ajunge la un compromis; miliardarul petrece sărbătorile la Mar-a-Lago

Milioane de şomeri americani au rămas fără ajutoare de şomaj sâmbătă, din cauză că preşedintele în exerciţiu Donald Trump refuză să promulge planul relansării economiei americane, în valoare de 900 de miliarde de dolari, adoptat luni de Congres, după ce miliardarul s-a plâns că sumele alocate în mod direct americanilor sunt insuficiente, relatează Reuters....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania prevede vaccinarea persoanelor vulnerabile cu o a treia doză de vaccin anticovid, din septembrie

Germania prevede vaccinarea persoanelor vulnerabile cu o a treia doză de vaccin anticovid, din septembrie

Externe

Germania vrea să propună - în septembrie - administrarea unei a treia doze de vaccin împotriva covid-19 persoanelor în vârstă şi vulnerabile, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, prin care recomandă totodată vaccinarea copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, relatează AFP....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentul francez a adoptat o lege care reglementează modul în care este judecat actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani; pedeapsa poate ajunge la 20 de ani de închisoare

Parlamentul francez a adoptat o lege care reglementează modul în care este judecat actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani; pedeapsa poate ajunge la 20 de ani de închisoare

Externe

Parlamentul francez a adoptat, joi, o lege care caracterizează actul sexual cu un copil cu vârsta de sub 15 ani drept viol, pedeapsa putând ajunge până la 20 de ani de închisoare, aducând codul penal mai aproape de legislaţia din multe alte state occidentale, transmite Reuters....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Israelul vrea să sesizeze ONU cu privire la atacul vizând petrolierul MT Mercer Street; şeful diplomaţiei israeliene Yair Lapid acuză Iranul de ”terorism”; NYT: spaţiul locuit de sub centrul de comandă al navei, lovit de mai multe drone iraniene

Israelul îndeamnă la o acţiune internaţională împotriva Iranului, în urma unui atac soldat cu moartea unui român şi a unui britanic, la Marea Oman, împotriva petrolierului M/T Mercer Street, operat de către un miliardar israelian, şi acuză Teheranul de ”terorism”, relatează AFP....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Barcelona: Violenţe în a cincea noapte de manifestaţii de susţinere a rapperului condamnat pentru elogierea terorismului şi calomnierea monarhiei – VIDEO

Barcelona: Violenţe în a cincea noapte de manifestaţii de susţinere a rapperului condamnat pentru elogierea terorismului şi calomnierea monarhiei – VIDEO

Externe

Protestatarii au aruncat cu sticle în forţele de ordine, au incendiat containere şi au vandalizat magazine la Barcelona, noaptea trecută, în timpul unor noi manifestaţii de susţinere a rapperului Pablo Hasel, condamnat pentru elogierea terorismului şi calomnierea monarhiei, relatează Reuters....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Analiză: Oamenii au degradat sau distrus circa două treimi din pădurile tropicale ale lumii

Analiză: Oamenii au degradat sau distrus circa două treimi din pădurile tropicale ale lumii

Externe

Oamenii au degradat sau distrus aproximativ două treimi din pădurile tropicale originale ale lumii, potrivit unor noi date analizate de organizaţia nonprofit Rainforest Foundation Norway, care provoacă îngrijorarea că o protecţie naturală majoră faţă de schimbările climatice dispare rapid, transmite Reuters....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă