Pompeo se plasează în carantină după ce intră în contact cu o persoană diagnosticată pozitiv cu covid-19; el a fost testat negativ

Vizualizări: 412, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pompeo se plasează în carantină după ce intră în contact cu o persoană diagnosticată pozitiv cu covid-19; el a fost testat negativ

Şeful în exerciţiu al diplomaţiei americane Mike Pompeo s-a plasat în carantină, în urma unui contact cu o persoană diagnosticată pozitiv cu covid-19, a anunţat miercuri Departamentul de Stat american, relatează AFP.

”Secretarul de Stat a fost testat, iar testul este negativ”, a precizat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.

Însă ”el a fost identificat ca intrând în contact cu o persoană testată pozitiv cu covid-19”, a cărei identitate nu este dezvăluită, din respect faţă de ”viaţa sa privată”, potrivit acestui purtător de cuvânt.

Potrivit recomandărilor autorităţilor sanitare, Mike Pompeo ”se va afla în carantină” şi va fi ”supravegheat îndeaproape de echipa medicală a Departamentului de Stat”, a anunţat el.

Secretarul de Stat este cel mai important membru al Guvernului american şi este al patrulea în ordinea succesiunii preşedintelui Statelor Unite în cazul unei demisii, destituiri sau decesului.

Executivul american a fost afectat deja de numeroase cazuri de covid-19, mai ales la Casa Albă, unde preşedintele în exerciţiu Donald Trump a fost bolnav de covid-19 şi a fost spitalizat timp de trei zile, la începutul lui octombrie, în plină campanie electorală în vederea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, în care a fost înfrânt de către democratul Joe Biden.

Atât de mulţi membri ai familiei Trump sau consilieri apropiaţi ai şefului statului au fost diagnosticaţi pozitiv cu covid-19, încât Casa Albă a fost desemnată la acel moment drept un adevărat focar de contaminare cu noul coronavirus.

Donald Trump a minimalizat în numeroase rânduri gravitatea pandemiei, nu a purtat şi nu a încurajat purtarea măştii decât cu reticenţă.

Mike Pompeo apare în public cel mai adesea purtând mască de protecţie în cadrul deplasărilor sale în străinătate.

Știri similare

Universitatea Oxford a întrerupt studiul clinic pe copii şi adolescenţi pentru serul anti-Covid

Universitatea Oxford a întrerupt studiul clinic pe copii şi adolescenţi pentru serul anti-Covid

Externe

Universitatea Oxford a întrerupt studiul clinic derulat în Marea Britanie pe copii şi adolescenţi pentru serul anti-Covid pe care îl dezvoltă împreună cu AstraZeneca, în aşteptarea mai multor informaţii privind rarele cazuri de tromboză apărute la adulţii care au fost imunizaţi cu acest vaccin, informează Reuters....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Denver: Bucăţi din carcasa motorului unui avion Boeing au căzut într-o zonă rezidenţială, după o explozie survenită la scurt timp după decolare. Aeronava a aterizat de urgenţă – VIDEO, FOTO

Denver: Bucăţi din carcasa motorului unui avion Boeing au căzut într-o zonă rezidenţială, după o explozie survenită la scurt timp după decolare. Aeronava a aterizat de urgenţă – VIDEO, FOTO

Externe

Bucăţi din carcasa motorului unui avion Boeing 777-200 al United Airlines au căzut, sâmbătă, într-o zonă rezidenţială de la suburbia oraşului Denver, după o explozie care a avut loc la scurt timp după decolare, relatează AP....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Generalul-maior Chris Donahue, ultimul soldat american plecat din Afganistan

Generalul-maior Chris Donahue, ultimul soldat american plecat din Afganistan

Externe

Departamentul american al Apărării a publicat, în noapte de luni spre marţi, o fotografie cu generalul-maior Chris Donahue, comandat al diviziei aeriene 82, în timp ce se îmbarca într-un avion C-17 pentru a pleca din Kabul, el fiind ultimul soldat american care a părăsit ţara. ...

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Reporters Sans Frontières depune o plângere în Germania prin care-l acuză pe Mohammed bin Salman de crime împotriva umanităţii în dosarul Khashoggi şi privind încarcerarea a peste 30 de jurnalişti

Reporters Sans Frontières (RSF) a anunţat marţi că a depus o plângere în Germania cu privire la crime împotriva umanităţii împotriva prinţului moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, supranumit MBS, şi altor oficiali, în care denunţă repsonsabilitatea acestuia în asasinarea jurnalistul saudit Jamal Khashoggi şi în încarecerea unui număr de peste 30 de jurnalişti saudiţi, relatează AFP....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19 – surse

UE va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19 – surse

Externe

Uniunea Europeană va amâna aprobarea vaccinului rusesc Sputnik V pentru Covid-19, din cauza nerespectării termenului limită de 10 iunie pentru depunerea datelor, diminuând perspectivele vaccinului în răspunsul la pandemie al UE, au declarat două persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Supremă pakistaneză îl achită pe principalul acuzat, Omar Sheikh, în răpirea şi decapitarea jurnalistului american Daniel Pearl

Curtea Supremă pakistaneză îl achită pe principalul acuzat, Omar Sheikh, în răpirea şi decapitarea jurnalistului american Daniel Pearl

Externe

Curtea Supremă a Pakistanului l-a achitat joi pe extremistul pakistanezo-britanic Ahmed Omar Saeed Sheikh, suspectat de răpirea şi asasinarea, în 2002, a jurnalistului american Daniel Pearl, şi a dispus eliberarea imediată a acestuia şi a celor trei presupuşi complici ai acestuia, relatează AFP....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA aprobă vânzarea a 168 de rachete tactice, în valoare de 200 de milioane de dolari, Egiptului şi se angajează să exercite presiuni în problema drepturilor omului după ce un activist american evocă o hărţuire a familiei sale egiptene

Guvernul american al lui Joe Biden a aprobat o vânzare de armament - în valoare de aproape 200 de milioane de dolari - Egiptului, însă s-a angajat să exercite presiuni în problema drepturilor omului, după ce un activist american a evocat o hărţuire a familiei sale, relatează AFP....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fostele prime doamne Hillary Clinton şi Michelle Obama condamnă un editorial controversat WSJ care o vizează pe soţia lui Joe Biden, viitorul ”Second Gentleman” Doug Emhoff, soţul Kamalei Harris apreciază că nu s-ar fi scris acest lucru despre un bărbat

Fostele prime doamne Hillary Clinton şi Michelle Obama condamnă un editorial Wall Street Journal (WSJ) care o îndamnă pe soţia preşedintelui ales Joe Biden să nu se mai prezinte drept ”Dr Jill Biden”, relatează AFP....

Vizualizări: 390, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă