MAI: Aproape 4.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1,2 milioane de lei, date în urma unor noi controale la localuri, în pieţe şi pe pârtii de schi/ Cele mai multe amenzi, date unor persoane care nu respectau măsurile de protecţie sanitară

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă

Aproape 4.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1,2 milioane de lei, au fost date în urma controalelor făcute de angajaţii MAI la localuri, centre comerciale, pieţe, pârtii de schi, vizând respectarea regulilor şi restricţiilor pentru combaterea răspândirii COVID-19. Cele mai multe sancţiuni au fost pentru persoane fizice, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară. Totodată, au fost oprite 32 de aniversări sau petreceri private.

Știri similare

Valeriu Gheorghiţă anunţă că la începutul lui octombrie ar putea demara administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. Prioritate vor avea, însă, persoanele care nu au făcut schema iniţială de vaccinare

Exclusiv

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că, dacă Agenţia Europeană a Medicamentului va recomanda la începutul lunii septembrie administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, România ar putea începe etapa de administrare a dozei a treia la începutul lunii octombrie. Prioritizarea va fi aceeaşi ca la debutul campaniei de vaccinare, însă prioritatea autorităţilor este vaccinarea cât mai multor persoane care nu s-au imunizat încă. Cei vaccinaţi şi care au şi trecut prin boală nu au recomandarea pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă: De luni, 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical/ Ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, sâmbătă seară, că din 4 ianuarie vor începe activitatea de vaccinare 90% dintre cele 270 de centre de vaccinare din Româna şi ar trebui să se ajungă la 20.000 de persoane vaccinate pe zi. ”Ne creează posibilitatea cât se poate de reală ca, din a doua jumătate a lunii ianuarie, să începem vaccinarea pentru etapa a doua din Strategia de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă. ...

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şeful ANPC, despre situaţia de la Blue Air: Luăm în calcul depunerea în continuare de sesizări către organele de cercetare penală / Ne dorim să înţelegem dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie sau îmbracă sau nu şi o formă penală

Şeful ANPC, Horia Constantinescu a declarat miercuri, la Digi24, despre situaţia de la Blue Air, că autoritatea ia în calcul depunerea în continuare de sesizări către organele de cercetare penală. Ne dorim să înţelegem dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie sau îmbracă sau nu şi o formă penală, a mai spus reprezentantul Autorităţii, el arătând că această companie şantează statul român, doreşte să nu plătească taxele de mediu şi să nu ramburseze banii consumatorilor, ascunzându-se în spatele idee că sunt un operator român şi aduc mari beneficii statului. ...

Vizualizări: 310, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dominic Fritz: Am aflat astăzi că Timişului i se alocă de către Comitetul Naţional de Coordonare a Vaccinării încă 7 fluxuri de vaccinare, dar abia din 8 februarie!/ Doar centrul de la ISHO, gata să fie dat în folosinţă, poate să le preia pe toate 7

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că, din 8 februarie, judeţului Timiş i se alocă încă 7 fluxuri pentru vaccinarea populaţiei, iar centrul de la ISHO (complex rezidenţial din Timişoara) este gata să fie deschis cu toate aceste 7 fluxuri. "Sunt în continuare puţine fluxuri alocate pentru Timiş şi Timişoara, iar numărul de doze distribuit către noi rămâne mic, în raport cu cererea locală”, a afirmat el....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sorin Cîmpeanu anunţă că doar 66% dintre elevii de clasele a XII-a şi a XIII-a s-au înscris pentru a susţine examenul de bacalaureat, mai puţin decât în alţi ani

Sorin Cîmpeanu anunţă că doar 66% dintre elevii de clasele a XII-a şi a XIII-a s-au înscris pentru a susţine examenul de bacalaureat, mai puţin decât în alţi ani

Exclusiv

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, vineri seară, că doar 66% dintre elevii de clasele a XII-a şi a XIII-a s-au înscris pentru a susţine examenul de bacalaureat, mai puţin decât în alţi ani. Ministrul a precizat că există îngrijorări în rândul specialiştilor cu privire la riscul de abandon şcolar, problemele generate de pandemie suprapunându-se peste cele cronice ale educaţiei din România....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 4.151 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore / 97 de pacienţi au decedat / Numărul pacienţilor de la ATI a crescut / Rata de infectare în Bucureşti a scăzut

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică alte 4.151 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 97 de pacienţi au decedat, iar 1.456 sunt internaţi la ATI, numărul lor fiind în creştere....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Îngheţată cu oxid de etilenă, retrasă de pe piaţa din România/ Precizările conducerii ANSVSA

UPDATE – Îngheţată cu oxid de etilenă, retrasă de pe piaţa din România/ Precizările conducerii ANSVSA

Exclusiv

Producătorul de îngheţată Mars retrage de pe piaţa din România mai multe loturi din îngheţată comercializată sub brandurile Bounty, Snickers şi Twix, comercializată individual sau la cutie cu şase bucăţi, după ce în aceste produse s-a descoperit oxid de etilenă, un ingredient cu potenţial cancerigen. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor ANSVSA, Mihai Ponea, a declarat sâmbătă după amiază, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că în aceste produse cantitatea de oxid de etilenă este foarte mică, însă „consumul cumulativ din acest produs poate duce pe termen lung la tulburări cardiace, pulmonare, cancerigene chiar”. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prahova: 11 persoane, implicate într-un accident rutier produs pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov

Prahova: 11 persoane, implicate într-un accident rutier produs pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov

Exclusiv

Un accident în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs, sâmbătă după amiază, pe drumul naţional 1, între Ploieşti şi Braşov, 11 persoane, între care patru copii, aflându-se în cele patru autovehicule. Trei dintre aceştia au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar o a patra a fost dusă la spital. ...

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MedLife, după prima etapă de secvenţiere a probelor provenite din Republica Moldova: 93 din 94 de probe prelucrate sunt cu tulpina britanică a coronavirusului/ În România, pe cele 94 de noi probe evaluate a fost identificată exclusiv tulpina britanică

Grupul MedLife anunţă că a secvenţiat un prim lot de 94 de probe provenite din Republica Moldova, dintre care 93 au fost identificate cu tulpina britanică - B.1.1.7, cea din urmă probă fiind cu tulpina veche a virusului SARS-CoV-2. Totodată, MedLife a continuat să monitorizeze situaţia şi pe teritoriul României. Astfel, pe cele 94 de noi probe evaluate a fost identificată exclusiv tulpina britanică, fără alte tulpini de interes epidemiologic....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciprian Ciucu: Atenţie, pericol de fraudă. Nici până în acest moment preşedinta PNL Bucureşti nu a acceptat să convenim împreună forma finală a organizării a alegerilor

Ciprian Ciucu: Atenţie, pericol de fraudă. Nici până în acest moment preşedinta PNL Bucureşti nu a acceptat să convenim împreună forma finală a organizării a alegerilor

Exclusiv

Ciprian Ciucu, candidat la şefia PNL Bucureşti, atrage atenţia asupra faptului că liderul filialei Violeta Alexandru nu a acceptat să convină asupra felului în care vor fi organizate sâmbătă alegerile pentru organizaţia liberală din Capitală. El a adăugat că nu poate fi de acord cu existenţa unor cabine de vot fără perdea şi filmare fixată pe cabinele de vot deoarece nu poate fi astfel asigurată confidenţialitatea votului....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secretar de stat în MS: Ceea ce am observat la această tulpină nouă, din Marea Britanie, este faptul că afectează mai mult vârstele mici, spre deosebire de tulpina iniţială ş

Secretar de stat în MS: Ceea ce am observat la această tulpină nouă, din Marea Britanie, este faptul că afectează mai mult vârstele mici, spre deosebire de tulpina iniţială ş

Exclusiv

Medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul sănătăţii, afirmă că se constată o creştere a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2 la copii cu vârste mici, sub 10 ani, arătând că printre copiii infectaţi sunt şi copii cu boli cronice, care sunt „fragili” în faţa bolii provocate de noul coronavirus. Ea subliniază importanţa măsurilor de protecţie sanitară în şcoli şi în activităţile în care sunt implicaţi copii. ...

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Medicii explică modul în care trebuie făcută vaccinarea anti-COVID în cazul copiilor. Este obligatorie o distanţă minimă de o lună între două vaccinuri diferite

Medicii explică modul în care trebuie făcută vaccinarea anti-COVID în cazul copiilor. Este obligatorie o distanţă minimă de o lună între două vaccinuri diferite

Exclusiv

Dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei medicilor de familie Bucureşti-Ilfov, Voichiţa Lăzureanu, medic primar de boli infecţioase, şi directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală Adrian Marinescu au explicat pentru News.ro modul în care trebuie făcută vaccinarea în cazul copiilor. “Este obligatorie o distanţă minimă de o lună între două vaccinuri diferite, sistemul imun nu trebuie forţat să genereze anticorpi împotriva tuturor infecţiilor dintr-o dată”, spun ei. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul vaccinului anti-HPV, campania de vaccinare fiind în derulare. De asemenea, copiii cu diferite afecţiuni cronice ar trebui să facă înainte de vaccinarea anti-Covid 19 un consult la medicii care îi au în evidenţă. ...

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sorin Cîmpeanu: Cu vacanţa de vară am întotdeuana cele mai bune gânduri, mie îmi place vacanţa, dar sunt conştient că este nevoie de o durată mai mare de cursuri, de şcoală

Sorin Cîmpeanu: Cu vacanţa de vară am întotdeuana cele mai bune gânduri, mie îmi place vacanţa, dar sunt conştient că este nevoie de o durată mai mare de cursuri, de şcoală

Exclusiv

Ministreul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi seară, că este nevoie de o durată mai lungă de şcoală pentru recuperarea pierderilor şi că în acest sens este nevoie de o dezbatere privind structura anului şcolar, astfel încât vacanţa mare să fie micşorată. ...

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Mediului anunţă că, în primele şase luni ale acestui an, au fost aplicate amenzi de peste 6.200.000 lei pentru tăieri ilegale de arbori / Prejudiciul se ridică la peste 24 de milioane lei

Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunţat că au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 6.200.000 lei, în primele şase luni ale acestui an, pentru tăieri ilegale de pădure, iar valoarea prejudiciului din tăieri fără drept de arbori depăşeşte 24 de milioane lei....

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Controale ale Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor după ce în Bucureşti au fost găsite la vânzare produse etichetate, fals, ca dezinfectant de mâini – FOTO, VIDEO

Controale ale Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor după ce în Bucureşti au fost găsite la vânzare produse etichetate, fals, ca dezinfectant de mâini – FOTO, VIDEO

Exclusiv

Reprezentanţii Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor fac controale în întreaga ţară după ce în Bucureşti au fost găsite la vânzare produse "Kolonya-eau de cologne" etichetate în mod fals ca dezinfectant de mâini. Firma din Capitală care vindea aceste produse a fost amendată cu 10.000 de lei....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă